Recitale
(1) Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1141/2014 al Parlamentului European și al Consiliului (3) a stabilit un statut juridic european specific pentru partidele politice europene și fundațiile politice europene și prevede finanțarea acestora din bugetul general al Uniunii Europene. De asemenea, regulamentul menționat a înființat Autoritatea pentru partidele politice europene și fundațiile politice europene (denumită în continuare „Autoritatea”).
(2) Pentru a permite Autorității să își îndeplinească integral sarcinile, inclusiv cele noi prevăzute în prezentul regulament, și pentru a-i permite să facă acest lucru în mod independent, este necesar ca aceasta să dispună de un personal angajat în mod permanent și să se confere directorului Autorității competențele de autoritate împuternicită să facă numiri.
(3) Evenimente recente au demonstrat că utilizarea ilegală a datelor cu caracter personal implică posibile riscuri pentru procesele electorale și democrație. Prin urmare, este necesar să se protejeze integritatea procesului democratic european prin prevederea unor sancțiuni financiare în situațiile în care partidele politice europene sau fundațiile politice europene profită de încălcarea normelor privind protecția datelor cu caracter personal cu scopul de a influența rezultatul alegerilor pentru Parlamentul European.
(4) În acest scop, ar trebui introdusă o procedură de verificare în cadrul căreia Autoritatea trebuie, în anumite circumstanțe, să solicite comitetului de personalități independente înființat prin Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1141/2014 să evalueze dacă un partid politic european sau o fundație politică europeană a influențat cu intenție sau a încercat să influențeze rezultatul alegerilor pentru Parlamentul European profitând de o încălcare a normelor aplicabile privind protecția datelor cu caracter personal. În cazul în care, în conformitate cu procedura de verificare, se constată că acest lucru s-a produs, Autoritatea ar trebui să impună sancțiuni în temeiul sistemului de sancțiuni eficiente, proporționale și disuasive instituit prin Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1141/2014.
(5) Atunci când Autoritatea impune o sancțiune unui partid politic european sau unei fundații politice europene în conformitate cu procedura de verificare, aceasta ar trebui să țină seama în mod corespunzător de principiul ne bis in idem, conform căruia sancțiunile nu pot fi impuse de două ori pentru aceeași faptă. De asemenea, Autoritatea ar trebui să se asigure că principiul securității juridice este respectat și că partidul politic european sau fundația politică europeană în cauză a avut posibilitatea de a fi audiată.
(6) Noua procedură ar trebui să existe în paralel cu procedurile actuale care se aplică pentru verificarea respectării condițiilor de înregistrare și în cazul unor încălcări evidente și grave ale valorilor pe care se întemeiază Uniunea. Cu toate acestea, termenele pentru verificarea îndeplinirii condițiilor privind înregistrarea și a cerințelor prevăzute la articolul 10 din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1141/2014 nu ar trebui să se aplice în cazul noii proceduri.
(7) Întrucât noua procedură de verificare este declanșată de o decizie a unei autorități naționale competente de supraveghere a protecției datelor, partidul politic european sau fundația politică europeană în cauză ar trebui să aibă posibilitatea de a solicita revizuirea sancțiunii în cazul în care decizia respectivei autorități naționale de supraveghere este revocată sau este desființată în urma exercitării unei căi de atac, după epuizarea tuturor căilor de atac de la nivel național.
(8) Pentru a se asigura faptul că alegerile din 2019 pentru Parlamentul European au loc în conformitate cu norme democratice solide și cu respectarea deplină a valorilor europene ale democrației, statului de drept și drepturilor fundamentale, este important ca dispozițiile privind noua procedură de verificare să intre în vigoare în timp util și ca procedura să se aplice cât mai curând posibil. În acest sens, modificările Regulamentului (UE, Euratom) nr. 1141/2014 introduse prin prezentul regulament ar trebui să intre în vigoare la data publicării sale în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
(9) Prin urmare, Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1141/2014 ar trebui modificat în mod corespunzător,