Începe proba gratuită

Regulament 2019/460 · CELEX 32019R0460

Regulamentul delegat (UE) 2019/460 al Comisiei din 30 ianuarie 2019 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește lista cu entitățile care beneficiază de derogare (Text cu relevanță pentru SEE.)

Data act
30.01.2019
Intrare in vigoare
01.01.1001
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2019_080_R_0002
Status
In vigoare
bancă centrală datorie publică instrument financiar derivat legislație financiară Marea Britanie retragerea din UE Sistemul European al Băncilor Centrale supraveghere financiară

Recitale

(1) Regatul Unit a prezentat, la 29 martie 2017, notificarea intenției sale de a se retrage din Uniune în temeiul articolului 50 din Tratatul privind Uniunea Europeană. Tratatele nu se vor mai aplica Regatului Unit și pe teritoriul acestuia de la data intrării în vigoare a unui acord de retragere sau, în lipsa încheierii unui acord, la doi ani după respectiva notificare, cu excepția cazului în care Consiliul European, în acord cu Regatul Unit, decide în unanimitate să extindă această perioadă.

(2) Acordul de retragere, astfel cum a fost convenit între negociatori, conține prevederi pentru aplicarea dispozițiilor legislației Uniunii în Regatul Unit după data de la care tratatele încetează să se mai aplice Regatului Unit și pe teritoriul acestuia. În cazul în care acordul respectiv intră în vigoare, Regulamentul (UE) nr. 648/2012, inclusiv derogarea prevăzută la articolul 1 alineatul (4) litera (a) din regulamentul menționat, se va aplica Regatului Unit și pe teritoriul acestuia pe durata perioadei de tranziție în conformitate cu respectivul acord și va înceta să se aplice la sfârșitul perioadei respective.

(3) În absența unor dispoziții speciale, retragerea Regatului Unit din Uniune ar urma să aibă ca efect faptul că derogarea de care beneficiază membrii Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC) și alte organisme ale statelor membre care îndeplinesc funcții similare, precum și alte organisme publice ale Uniunii însărcinate cu administrarea datoriei publice sau care intervin în administrarea acesteia, prevăzute la articolul 1 alineatul (4) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, nu se va mai aplica băncii centrale sau altor organisme publice însărcinate cu administrarea datoriei publice sau care intervin în administrarea acesteia din Regatul Unit.

(4) Comisia a efectuat o evaluare a regimului aplicat pe plan internațional băncilor centrale și organismelor publice însărcinate cu administrarea datoriei publice sau care intervin în administrarea acesteia, prevăzut în legislația aplicabilă în Regatul Unit după retragerea acestuia din Uniune, și a prezentat Parlamentului European și Consiliului concluziile la care a ajuns. În special, Comisia a efectuat o analiză comparativă a acelui regim și a standardelor de gestionare a riscurilor aplicate tranzacțiilor cu instrumente financiare derivate la care participă organismele menționate și băncile centrale în Regatul Unit.

(5) Comisia a concluzionat în cadrul evaluării că banca centrală din Regatul Unit și organismele publice din această țară însărcinate cu administrarea datoriei publice sau care intervin în administrarea acesteia ar trebui să beneficieze de o derogare de la cerințele privind compensarea și raportarea, precum și de la cerința de a aplica tranzacțiilor necompensate tehnici de diminuare a riscurilor, prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 648/2012.

(6) Autoritățile din Regatul Unit au oferit asigurări cu privire la statutul, drepturile și obligațiile membrilor SEBC, inclusiv cu privire la intenția ca membrii SEBC și alte organisme ale statelor membre care îndeplinesc funcții similare, precum și alte organisme publice ale Uniunii însărcinate cu administrarea datoriei publice sau care intervin în administrarea acesteia să beneficieze de o derogare comparabilă cu cea prevăzută la articolul 1 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012.

(7) În consecință, banca centrală a Regatului Unit și organismele publice din Regatul Unit însărcinate cu administrarea datoriei publice sau care intervin în administrarea acesteia ar trebui să fie incluse în lista entităților care beneficiază de derogare, prevăzută în Regulamentul (UE) nr. 648/2012.

(8) Prin urmare, Regulamentul (UE) nr. 648/2012 ar trebui să fie modificat în consecință.

(9) Comisia continuă să monitorizeze cu regularitate regimul aplicat băncilor centrale și organismelor publice prevăzute în lista de la articolul 1 alineatul (4) litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 care beneficiază de derogarea de la cerințele privind compensarea și raportarea. Lista menționată anterior poate fi actualizată în funcție de evoluția reglementărilor din țările terțe respective și de noile surse relevante de informații. Reevaluarea ar putea determina eliminarea anumitor țări terțe din lista entităților care beneficiază de derogare.

(10) Prezentul regulament ar trebui să intre în vigoare de urgență și ar trebui să se aplice începând cu ziua următoare celei în care Regulamentul (UE) nr. 648/2012 încetează să se aplice Regatului Unit și pe teritoriul acestuia,

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Se aplică începând cu ziua următoare celei în care Regulamentul (UE) nr. 648/2012 încetează să se aplice Regatului Unit și pe teritoriul acestuia.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.