Recitale
(1) În primul său raport privind aplicarea Regulamentului (CE) nr. 1082/2006, Comisia a propus o serie de modificări (2). Regulamentul (UE) nr. 1302/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (3) a îmbunătățit, a clarificat și a simplificat constituirea și funcționarea grupărilor europene de cooperare teritorială („GECT”).
(2) În conformitate cu articolul 17 primul paragraf din Regulamentul (CE) nr. 1082/2006, Comisia prezintă Parlamentului European, Consiliului și Comitetului Regiunilor un raport privind aplicarea regulamentului respectiv, evaluând, pe baza anumitor indicatori, eficacitatea, eficiența, relevanța, valoarea adăugată europeană și posibilitățile de simplificare ale acelui regulament.
(3) Indicatorii ar trebui să ajute Comisia să își formeze o opinie despre progresele înregistrate până la momentul respectiv. Ar trebui introdusă o dată-limită pentru colectarea de informații pentru raport, iar progresele ar trebui evaluate prin compararea situației la un moment de referință cu situația la respectiva dată-limită. La întocmirea raportului ar trebui utilizați atât indicatori cantitativi, cât și calitativi.
(4) În conformitate cu articolul 3 al doilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1302/2013, regulamentul menționat se aplică de la 22 iunie 2014. În conformitate cu dispozițiile tranzitorii de la articolul 2 din regulamentul în cauză, procedura de aprobare a GECT care este în curs de constituire depinde de data de 22 iunie 2014. Situația de referință pentru indicatorii de măsurare a progreselor ar trebui, prin urmare, să fie situația la data de 21 iunie 2014. Data-limită pentru primirea de date sau informații necesare pentru utilizarea indicatorului poate fi stabilită numai în cursul activităților de pregătire a raportului privind aplicarea regulamentului și ar trebui menționată în raport.
(5) Indicatorul de eficacitate ar trebui să demonstreze în ce măsură a reușit Regulamentul (CE) nr. 1082/2006 să își îndeplinească obiectivele sau să înregistreze progrese în direcția îndeplinirii lor.
(6) Indicatorul de eficiență analizează relația dintre resursele sau contribuțiile utilizate și modificările sau rezultatele generate. În ceea ce privește procedura de aprobare pentru constituirea de GECT, informațiile despre diferitele costuri aferente înființării diferitor organisme juridice de cooperare pot fi generate doar de autoritățile naționale care au aprobat anterior organisme comparabile. În procesul de evaluare a progreselor înregistrate de GECT și, indirect, a eficienței Regulamentului (CE) nr. 1082/2006 până în prezent, costurile aferente funcționării respectivelor GECT ar trebui să fie comparabile cu costurile pe care le implică înființarea unui organism juridic de cooperare diferit. O astfel de comparație poate însă fi făcută numai cu GECT care au înființat anterior un organism juridic de cooperare diferit.
(7) Indicatorul de relevanță analizează măsura în care obiectivele și dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 1082/2006 corespund nevoilor membrilor GECT potențiali.
(8) Indicatorul de sustenabilitate, care este legat de relevanță, analizează numărul de GECT înregistrate care, de fapt, nu desfășoară nicio activitate.
(9) Indicatorul de valoare adăugată europeană analizează dacă GECT au fost înființate datorită adoptării Regulamentului (CE) nr. 1082/2006, pe când membrii GECT nu putuseră să înființeze organisme juridice de cooperare teritorială în temeiul dreptului internațional sau național existent.
(10) În privința posibilităților de simplificare sporită a Regulamentului (CE) nr. 1082/2006, ar trebui evaluate elementele pentru simplificare precum procedura pentru înființarea unor noi GECT, inclusiv aprobarea tacită de către autoritățile naționale competente pentru aprobare, astfel cum au fost introduse prin Regulamentul (UE) nr. 1302/2013,