Începe proba gratuită

Decizie 2019/2172 · CELEX 32019D2172

Decizia (UE) 2019/2172 a Consiliului din 5 decembrie 2019 de stabilire a faptului că Ungaria nu a luat măsuri eficace în urma Recomandării Consiliului din 14 iunie 2019

Data act
05.12.2019
Intrare in vigoare
10.12.2019
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2019_329_R_0004
Status
In vigoare
control bugetar deficit bugetar evaluare bugetară pact de stabilitate politică economică previziune economică pe termen mediu produs intern brut program de stabilitate supraveghere multilaterală Ungaria

Recitale

(1) La 22 iunie 2018, Consiliul a constatat, în conformitate cu articolul 121 alineatul (4) din tratat, că în 2017 s-a înregistrat o abatere semnificativă constatată de la obiectivul bugetar pe termen mediu al Ungariei. Având în vedere abaterea semnificativă stabilită, la 22 iunie 2018, Consiliul a emis o recomandare (2), invitând Ungaria să ia măsurile necesare pentru a remedia această abatere. Ulterior, Consiliul a constatat că Ungaria nu a luat măsuri eficace în urma recomandării respective și, la 4 decembrie 2018, a emis o recomandare revizuită (3). Consiliul a constatat ulterior că Ungaria nu a luat măsuri eficace în urma recomandării revizuite menționate.

(2) La 14 iunie 2019, Consiliul a constatat că, în 2018, în Ungaria a avut loc din nou o abatere semnificativă constatată de la traiectoria de ajustare în vederea atingerii obiectivului bugetar pe termen mediu. Pe această bază, Consiliul a emis o recomandare (4) ca Ungaria să ia măsurile necesare pentru a se asigura că rata de creștere nominală a cheltuielilor publice primare nete (5) nu depășește 3,3 % în 2019 și 4,7 % în 2020, ceea ce corespunde unei ajustări structurale anuale de 1,0 % din produsul intern brut (PIB) în 2019 și de 0,75 % din PIB în 2020. Efortul recomandat pentru 2020 a fost considerat adecvat, fiind condiționat de respectarea ajustării solicitate în 2019. Consiliul a recomandat totodată ca Ungaria să utilizeze toate veniturile excepționale pentru a reduce deficitul, iar măsurile de consolidare bugetară să asigure o îmbunătățire de durată a soldului structural al bugetului general într-o manieră favorabilă creșterii. Consiliul a stabilit data de 15 octombrie 2019 ca termen până la care Ungaria să prezinte un raport privind măsurile luate în urma recomandării din 14 iunie 2019.

(3) La 26 septembrie 2019, Comisia a întreprins o misiune de supraveghere consolidată în Ungaria, în vederea monitorizării la fața locului în conformitate cu articolul -11 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1466/97. După ce a transmis constatările sale provizorii autorităților maghiare pentru observații, Comisia a prezentat constatările sale Consiliului la 20 noiembrie 2019. Aceste constatări au fost făcute publice. În raportul Comisiei se constată că autoritățile maghiare intenționează să mențină în 2019 obiectivul de deficit global de 1,8 % din PIB stabilit în programul de convergență pentru 2019. Pentru 2020, autoritățile maghiare și-au revizuit obiectivul de deficit la 1 % din PIB, acesta devenind mai ambițios decât obiectivul de 1,5 % din PIB indicat în programul de convergență pentru 2019. Prin urmare, autoritățile maghiare intenționează să dea curs recomandării din 14 iunie 2019 numai pentru anul 2020.

(4) La 15 octombrie 2019, autoritățile maghiare au prezentat un raport privind măsurile luate în urma Recomandării Consiliului din 14 iunie 2019. În pofida evoluțiilor macroeconomice și bugetare mai favorabile din 2019, în raportul respectiv autoritățile maghiare mențin obiectivul de deficit public din programul de convergență pentru 2019 la 1,8 % din PIB în 2019. Pentru 2020, autoritățile maghiare confirmă obiectivul de deficit global de 1,0 % din PIB, în conformitate cu bugetul pe 2020, o îmbunătățire de 0,5 % din PIB față de obiectivul inclus în programul de convergență pentru 2019. Raportul reamintește rezerva ridicată (1 % din PIB) inclusă în obiectivul privind deficitul pentru 2020, care vizează gestionarea riscurilor externe și care poate fi cheltuită numai dacă se preconizează atingerea obiectivului de deficit. Raportul enumeră măsurile cu efect de creștere a deficitului cuprinse în „Planul de acțiune pentru protecție economică”, adoptat de guvernul maghiar la 30 mai 2019, care au ca obiectiv susținerea creșterii în anii următori astfel încât aceasta să fie cu 2 puncte procentuale peste media Uniunii. Gama largă de programe economice enumerate în raport rămâne în mare parte necuantificată, iar raportul nu include nicio proiecție bugetară pentru 2019 și 2020. Prin urmare, raportul nu respectă cerința de raportare din recomandarea Consiliului.

(5) În 2019, pe baza previziunilor Comisiei din toamna anului 2019, creșterea cheltuielilor publice primare nete este estimată la 6,8 %, cu mult peste rata recomandată de 3,3 % (o abatere de 1,3 % din PIB). Se estimează că soldul structural se va îmbunătăți cu 0,5 % din PIB, îmbunătățirea recomandată fiind de 1,0 % din PIB (o abatere de 0,5 % din PIB). Prin urmare, ambele criterii indică o abatere de la ajustarea recomandată. Utilizarea pentru criteriul cheltuielilor a unui deflator PIB inferior estimărilor actuale are un efect negativ asupra interpretării criteriului respectiv. În plus, ajustarea investițiilor finanțate la nivel național are un impact marginal și negativ asupra interpretării criteriului de referință privind cheltuielile. În schimb, soldul structural ar fi influențat pozitiv de estimarea mai mare a creșterii potențiale aflată la baza indicatorului și negativ de scăderea veniturilor. Ținând cont de acești factori, evaluarea globală confirmă o abatere de la ajustarea recomandată în 2019.

(6) În 2020, pe baza previziunilor Comisiei din toamna anului 2019, creșterea cheltuielilor publice primare nete este estimată la 7,5 %, cu mult peste rata recomandată de 4,7 % (o abatere de 1,0 % din PIB). Se preconizează că soldul structural se va îmbunătăți cu 1,2 % din PIB, cu 0,4 puncte procentuale peste efortul de 0,75 % din PIB recomandat de Consiliu. Prin urmare, criteriul de referință privind cheltuielile indică un risc de abatere de la ajustarea necesară, în timp ce soldul structural indică conformitatea, discrepanța fiind relativ mare. Investițiile publice au crescut constant în ultimii ani, atingând un nivel de 6,4 % din PIB în 2019, de departe cel mai ridicat din Uniune. În acest context, reducerea planificată pentru 2020 este considerată o normalizare de mai lungă durată a ratei investițiilor publice. Deși reducerea investițiilor se reflectă pe deplin în modificarea soldului structural, profilul ajustat al investițiilor în cazul criteriului de referință privind cheltuielile oferă o imagine excesiv de negativă a efortului bugetar. Criteriul de referință este, de asemenea, afectat în mod negativ de utilizarea unui deflator PIB mai mic față de estimările actuale. Dacă se iau în considerare acești factori, criteriul de referință privind cheltuielile ar indica îndeplinirea cerinței. În același timp, soldul structural este influențat pozitiv de o estimare punctuală mai ridicată a creșterii potențiale a PIB-ului, care stă la baza calculului său, în comparație cu media pe termen mediu, care stă la baza criteriului de referință privind cheltuielile. Ținând cont de aceste considerații, evaluarea globală concluzionează că Ungaria ar urma să efectueze ajustarea recomandată în 2020.

(7) Constatările de mai sus conduc la concluzia că răspunsul Ungariei la Recomandarea Consiliului din 14 iunie 2019 a fost insuficient. Efortul bugetar nu este suficient pentru a se asigura că rata de creștere nominală a cheltuielilor publice primare nete nu depășește în 2019 3,3 %, echivalentul unei ajustări structurale anuale de 1,0 % din PIB, în timp ce în 2020 efortul bugetar planificat este per ansamblu în concordanță cu ajustarea recomandată,

Articolul 1

Ungaria nu a luat măsuri eficace în urma Recomandării Consiliului din 14 iunie 2019.

Articolul 2

Prezenta decizie se adresează Ungariei.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.