Recitale
(1) La 18 mai 2015, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2015/778 (1) privind o operație militară a Uniunii Europene în zona central-sudică a Mării Mediterane (EUNAVFOR MED operația SOPHIA).
(2) La 29 martie 2019, Consiliul a prelungit Decizia (PESC) 2015/778 până la 30 septembrie 2019 prin Decizia (PESC) 2019/535 (2).
(3) La 12 septembrie 2019, Comitetul politic și de securitate a convenit să prelungească mandatul EUNAVFOR MED operația SOPHIA pentru o perioadă suplimentară de șase luni. Decizia (PESC) 2015/778 ar trebui modificată în consecință.
(4) În conformitate cu articolul 5 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Danemarca nu participă la elaborarea și la punerea în aplicare a deciziilor și acțiunilor Uniunii care au implicații în materie de apărare. Prin urmare, Danemarca nu participă la adoptarea prezentei decizii, nu are obligații în temeiul acesteia, nu face obiectul aplicării sale și nu participă la finanțarea acestei operații,