Recitale
(1) Articolul 12 din Directiva 2001/95/CE prevede înființarea Sistemului de informare rapidă al Uniunii Europene („RAPEX”) în scopul schimbului rapid de informații între statele membre și Comisie privind măsurile luate și acțiunile întreprinse cu privire la produsele care prezintă un risc grav pentru sănătatea și siguranța consumatorilor.
(2) Punctul 8 din anexa II la Directiva 2001/95/CE prevede actualizarea cu regularitate a liniilor directoare pentru a reflecta noile evoluții și experiența acumulată. Decizia 2010/15/UE a Comisiei (3) a fost prima și singura actualizare a liniilor directoare.
(3) Ținând cont de noile evoluții și pentru a asigura proceduri de notificare mai eficiente și mai eficace, în acord cu cele mai bune practici, este necesară o nouă actualizare a liniilor directoare.
(4) Terminologia, referințele și mijloacele de comunicare dintre Comisie și autoritățile statelor membre, precum și dintre autorități, au devenit caduce.
(5) În ultimii ani au fost elaborate noi instrumente menite să asigure buna funcționare a RAPEX (instrumente de tip wiki, o interfață între RAPEX și alte sisteme de supraveghere a pieței) care trebuie luate în considerare în cadrul liniilor directoare.
(6) În urma noilor evoluții, criteriile de notificare prin RAPEX au devenit neclare și se impune clarificarea acestora.
(7) Volumul vânzărilor transfrontaliere online de bunuri a crescut. Această evoluție trebuie să se reflecte la nivelul tehnicilor de notificare, precum și al instrumentelor de urmărire care vor fi utilizate.
(8) Regulamentul (CE) nr. 765/2008 extinde aplicarea RAPEX prevăzută la articolul 12 din Directiva 2001/95/CE și în cazul produselor care intră în domeniul de aplicare al regulamentului respectiv. Extinderea aplicării sistemului RAPEX ridică o serie de probleme care trebuie clarificate în cadrul liniilor directoare.
(9) Regulamentul (CE) nr. 765/2008 se aplică produselor de consum și produselor profesionale, cum ar fi anumite dispozitive medicale. Regulamentul respectiv acoperă o gamă mai largă de riscuri, altele decât cele legate de sănătatea și siguranța consumatorilor, cum ar fi riscurile pentru securitate și riscurile de mediu. Prin urmare, un risc se poate referi nu numai la consumatori, ci și la un grup nedeterminat de persoane, desemnate drept „utilizatori finali”.
(10) Prin urmare, conform articolului 22 din Regulamentul (CE) nr. 765/2008, măsurile luate cu privire la produsele care prezintă un risc grav pentru sănătate și siguranță sau pentru alte interese publice relevante ar trebui notificate prin intermediul RAPEX.
(11) Directiva 2001/95/CE și Regulamentul (CE) nr. 765/2008 sunt complementare și oferă un sistem menit să îmbunătățească siguranța produselor nealimentare.
(12) Sistemul RAPEX ajută la prevenirea și restricționarea aprovizionării cu produse care prezintă un risc grav pentru sănătate și siguranță sau, în cazul produselor reglementate de Regulamentul (CE) nr. 765/2008, și pentru alte interese publice relevante. Sistemul îi permite Comisiei să monitorizeze eficacitatea și coerența supravegherii pieții și ale activităților de asigurare a punerii în aplicare din statele membre.
(13) Sistemul RAPEX oferă o bază pentru identificarea necesității de acțiune la nivelul UE și promovează aplicarea consecventă a cerințelor UE privind siguranța produselor și, prin urmare, contribuie la buna funcționare a pieței unice.
(14) Procedura de notificare stabilită la articolul 11 din Directiva 2001/95/CE prevede un schimb de informații între statele membre și Comisie referitoare la măsurile adoptate cu privire la produsele care prezintă un risc mai puțin grav pentru sănătatea și siguranța consumatorilor. Aceasta contribuie la asigurarea unui nivel înalt și consecvent de sănătate a consumatorilor și la protejarea pieței unice.
(15) Articolul 23 din Regulamentul (CE) nr. 765/2008 prevede un sistem de gestiune a informațiilor prin care statele membre pun la dispoziția Comisiei informațiile cerute de dispozițiile aceluiași articol cu privire la produsele care prezintă un risc mai puțin grav.
(16) În conformitate cu legislația aplicabilă, statele membre nu sunt obligate să ofere astfel de informații în cadrul sistemului RAPEX.
(17) Articolul 16 din Directiva privind siguranța generală a produselor prevede obligația statelor membre și a Comisiei de a pune la dispoziția publicului informații privind riscurile prezentate de produse pentru sănătatea și siguranța consumatorilor.
(18) Prin urmare, pentru a se asigura un sistem coerent de informații pentru produsele care prezintă un risc pentru sănătatea și siguranța consumatorilor sau, în cazul produselor armonizate, și pentru alte interese publice relevante, ar fi oportun ca informațiile disponibile privind produsele periculoase să fie puse la dispoziție în cadrul sistemului RAPEX.
(19) Pentru a permite funcționarea sistemului RAPEX, ar trebui elaborate linii directoare privind diverse aspecte ale acestor proceduri de notificare și, în special, ar trebui stabilit conținutul notificărilor. Liniile directoare ar trebui să definească informațiile care trebuie incluse în notificare, criteriile pentru notificările care implică riscuri ce nu depășesc sau nu pot depăși teritoriul statului membru în cauză și criteriile de clasificare a notificărilor în funcție de gradul de urgență. De asemenea, liniile directoare ar trebui să stabilească modalitățile de funcționare, inclusiv termenele-limită aferente diverselor etape ale procedurii de notificare și ale procedurii de notificare subsecventă, precum și normele de confidențialitate.
(20) Pentru a asigura faptul că procedurile de notificare sunt aplicate în mod corespunzător, liniile directoare ar trebui, de asemenea, să stabilească metode de evaluare a riscurilor, dotate cu criterii de identificare a riscurilor, luând în considerare și aspectul gestionării riscurilor.
(21) Având în vedere punctul 2 din anexa II la Directiva 2001/95/CE, noile linii directoare includ un set de orientări privind evaluarea riscurilor în cazul produselor de consum și se referă și la produsele profesionale, specificând criteriile pentru identificarea riscurilor grave.
(22) Liniile directoare ar trebui să se adreseze tuturor autorităților statelor membre care fac parte din rețeaua RAPEX în temeiul Directivei 2001/95/CE și al Regulamentului (CE) nr. 765/2008, inclusiv autorităților de supraveghere a pieței care sunt responsabile cu monitorizarea conformității produselor cu cerințele în materie de siguranță și autorităților responsabile cu efectuarea controalelor la frontierele externe,