Începe proba gratuită

Decizie 2019/161 · CELEX 32019D0161

Decizia de punere în aplicare (UE) 2019/161 a Comisiei din 31 ianuarie 2019 de modificare a anexei la Decizia de punere în aplicare 2014/709/UE privind măsurile zoosanitare de combatere a pestei porcine africane în anumite state membre [notificat cu numărul C(2019) 821] (Text cu relevanță pentru SEE.)

Data act
31.01.2019
Intrare in vigoare
31.01.2019
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2019_031_R_0005
Status
Inactiv
Arad inspecție veterinară pestă animală porcine România Timiș

Recitale

(1) Decizia de punere în aplicare 2014/709/UE a Comisiei (4) stabilește măsurile zoosanitare de combatere a pestei porcine africane în anumite state membre în care au fost confirmate cazuri de respectiva boală la porci domestici sau sălbatici (statele membre în cauză). În părțile I – IV din anexa la decizia de punere în aplicare respectivă sunt menționate și delimitate anumite zone din statele membre în cauză, diferențiate în funcție de nivelul de risc, estimat pe baza situației epidemiologice a bolii respective. Anexa la Decizia de punere în aplicare 2014/709/UE a fost modificată de mai multe ori pentru a se ține seama de evoluția situației epidemiologice din Uniune în ceea ce privește pesta porcină africană, evoluție care trebuie să fie reflectată în anexa respectivă. Anexa la Decizia de punere în aplicare 2014/709/UE a fost modificată cel mai recent prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2019/122 a Comisiei (5), în urma unor cazuri recente de pestă porcină africană apărute în România.

(2) Riscul de răspândire a pestei porcine africane în rândul faunei sălbatice este legat de răspândirea natural lentă a acestei boli în rândul efectivelor de porci sălbatici și, de asemenea, de activitatea umană, astfel cum a demonstrat recenta evoluție epidemiologică a acestei boli în Uniune și cum a fost documentat de Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) în avizul științific al Grupului pentru sănătatea și bunăstarea animalelor, publicat la 14 iulie 2015; în raportul științific al EFSA privind analizele epidemiologice referitoare la pesta porcină africană în statele baltice și în Polonia, publicat la 23 martie 2017; în raportul științific al EFSA privind analizele epidemiologice referitoare la pesta porcină africană în statele baltice și în Polonia, publicat la 8 noiembrie 2017; și în raportul științific al EFSA privind analizele epidemiologice referitoare la pesta porcină africană în Uniunea Europeană, publicat la 29 noiembrie 2018 (6).

(3) De la data adoptării Deciziei de punere în aplicare (UE) 2019/122, au apărut noi cazuri de pestă porcină africană la porci domestici din România, care trebuie, de asemenea, să fie reflectate în anexa la Decizia de punere în aplicare 2014/709/UE.

(4) În ianuarie 2019 au fost observate două focare de pestă porcină africană la porci domestici din județele Arad și Timiș din România, în afara zonelor menționate în anexa la Decizia de punere în aplicare 2014/709/UE. Aceste focare de pestă porcină africană apărută la porci domestici constituie un nivel crescut de risc care ar trebui să fie reflectat în anexa respectivă. În consecință, aceste zone din România afectate de pesta porcină africană ar trebui incluse în lista din partea III a anexei la Decizia de punere în aplicare 2014/709/UE.

(5) Pentru a se ține seama de recentele evoluții ale situației epidemiologice a pestei porcine africane în Uniune și pentru a combate într-un mod proactiv riscurile asociate răspândirii acestei boli, ar trebui delimitate noi zone cu risc înalt, având o suprafață suficientă, în România, care ar trebui menționate în mod corespunzător în părțile I și III ale anexei la Decizia de punere în aplicare 2014/709/UE. Prin urmare, anexa la Decizia de punere în aplicare 2014/709/UE ar trebui modificată în consecință.

(6) Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

Articolul 2

Prezenta decizie se adresează statelor membre.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.