Recitale
(1) Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (2) stabilește normele comune și generale aplicabile fondurilor structurale și de investiții europene.
(2) Regulamentul (UE) 2017/2305 al Parlamentului European și al Consiliului (3) a modificat Regulamentul (UE) nr. 1303/2013, printre altele, în ceea ce privește resursele alocate pentru coeziunea economică, socială și teritorială.
(3) Bugetul general al Uniunii Europene pentru exercițiul financiar 2018 (4) a modificat programarea financiară pentru Inițiativa privind ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor („Youth Employment Initiative” – YEI) prin majorarea creditelor de angajament destinate alocării specifice pentru YEI cu o sumă de 116,7 milioane EUR în prețuri curente, aducând suma totală a creditelor de angajament pentru YEI pentru 2018 până la 350 de milioane EUR în prețuri curente.
(4) Suma creditelor de angajament pentru 2020 trebuie să fie ajustată în sens descrescător, în consecință, pentru a reflecta concentrarea în 2018. Prin urmare, Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 ar trebui modificat în consecință.
(5) Atunci când articolul 92 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 a fost modificat prin Regulamentul (UE) 2017/2305, anumite date financiare stabilite la articolul 1 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (UE) 2017/2305 au fost eronate. Datele financiare respective ar trebui înlocuite cu datele corecte. Prin urmare, Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 ar trebui modificat în consecință.
(6) Având în vedere necesitatea urgentă de a modifica programele de susținere a YEI, este necesar să se prevadă o excepție la perioada de opt săptămâni prevăzută la articolul 4 din Protocolul nr. 1 privind rolul parlamentelor naționale în Uniunea Europeană, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană, la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și la Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice.
(7) Având în vedere necesitatea urgentă de a modifica programele de susținere a YEI, prezentul regulament ar trebui să intre în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene,