Recitale
(1) Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 prevede autorizarea aditivilor destinați utilizării în hrana animalelor, precum și motivele și procedurile de acordare a unor astfel de autorizații.
(2) În conformitate cu articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, a fost depusă o cerere de autorizare pentru alginatul de potasiu.
(3) Articolul 10 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 prevede reevaluarea aditivilor autorizați în temeiul Directivei 70/524/CEE a Consiliului (2). Alginatul de sodiu a fost autorizat, fără limită de timp, prin Directiva 70/524/CEE, ca aditiv destinat hranei pentru pești, animale de companie și alte animale de la care nu se obțin produse alimentare. Aditivul a fost ulterior înscris în registrul aditivilor pentru hrana animalelor ca produs existent, în conformitate cu articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.
(4) În conformitate cu articolul 10 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, coroborat cu articolul 7 din respectivul regulament, s-a depus o cerere pentru reevaluarea alginatului de sodiu ca aditiv destinat hranei pentru animale de companie și alte animale de la care nu se obțin produse alimentare și pentru pești.
(5) Cererile se referă la autorizarea alginatului de potasiu ca aditiv destinat hranei pentru pisici și câini, precum și a alginatului de sodiu ca aditiv destinat hranei pentru animale de companie și alte animale de la care nu se obțin produse alimentare și pentru pești, în vederea clasificării acestora în categoria „aditivi tehnologici”. Cererile respective au fost însoțite de informațiile și de documentele necesare în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.
(6) Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”) a concluzionat în avizul său din 5 iulie 2017 (3) că, în condițiile de utilizare propuse, alginatul de potasiu și alginatul de sodiu nu au un efect nociv asupra sănătății animale, a sănătății umane sau a mediului. De asemenea, autoritatea a concluzionat că alginatul de potasiu și alginatul de sodiu în cauză sunt eficace ca stabilizatori, agenți de îngroșare, agenți de gelificare și lianți. Autoritatea nu consideră necesară prevederea unor cerințe specifice de monitorizare ulterioară introducerii pe piață. În plus, autoritatea a verificat raportul privind metoda de analiză a aditivului în hrana pentru animale, transmis de laboratorul de referință înființat prin Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.
(7) Evaluarea aditivilor în cauză arată că sunt îndeplinite condițiile de autorizare, astfel cum sunt prevăzute la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. În consecință, utilizarea aditivilor respectivi ar trebui să fie autorizată, conform dispozițiilor din anexa la prezentul regulament.
(8) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,