Începe proba gratuită

Regulament 2018/815 · CELEX 32018R0815

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/815 al Comisiei din 1 iunie 2018 privind prelungirea perioadelor de tranziție referitoare la cerințele de fonduri proprii pentru expunerile față de o contraparte centrală prevăzute în Regulamentele (UE) nr. 575/2013 și (UE) nr. 648/2012 ale Parlamentului European și ale Consiliului (Text cu relevanță pentru SEE.)

Data act
01.06.2018
Intrare in vigoare
07.06.2018
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2018_137_R_0002
Status
In vigoare
control financiar instituții de credit intervenție financiară legislație financiară politică bancară societate de investiții

Recitale

(1) Pentru a evita perturbarea piețelor financiare internaționale și pentru a nu penaliza instituțiile impunându-le cerințe de fonduri proprii mai ridicate în cursul proceselor de recunoaștere a contrapărților centrale (CPC) existente din țări terțe, articolul 497 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 a instituit o perioadă de tranziție în cursul căreia CPC-urile din țări terțe cu care instituțiile stabilite în Uniune compensează tranzacții pot fi considerate de aceste instituții drept contrapărți centrale calificate (CPCC).

(2) Regulamentul (UE) nr. 575/2013 a modificat Regulamentul (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (2) în ceea ce privește anumite elemente utilizate la calcularea cerințelor de fonduri proprii ale instituțiilor pentru expunerile față de CPC-urile din țări terțe. În consecință, articolul 89 alineatul (5a) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 impune anumitor CPC-uri din țări terțe să raporteze, pentru o perioadă de timp limitată, cuantumul total al marjei inițiale primite de la membrii lor compensatori. Perioada de tranziție o reflectă pe cea prevăzută la articolul 497 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

(3) S-a prevăzut ca ambele perioade de tranziție să expire la 15 iunie 2014.

(4) Articolul 497 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 împuternicește Comisia să adopte un act de punere în aplicare pentru a prelungi cu șase luni perioada de tranziție pentru cerințele de fonduri proprii, în situații excepționale. Această prelungire ar trebui să se aplice, de asemenea, termenelor prevăzute la articolul 89 alineatul (5a) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012. Aceste perioade de tranziție au fost prelungite cel mai recent până la 15 iunie 2018 prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/2241 al Comisiei (3).

(5) Dintre CPC-urile stabilite în țări terțe care au solicitat recunoașterea în conformitate cu articolul 25 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, 32 de CPC-uri au fost recunoscute de către Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe. Celelalte CPC-uri din țări terțe nu au fost încă recunoscute, iar procesul de recunoaștere al acestora nu se va încheia înainte de 15 iunie 2018. Dacă nu se prelungește perioada de tranziție, instituțiile stabilite în Uniune (sau filialele lor stabilite în afara Uniunii) care au expuneri la acele CPC-uri din țări terțe care nu au fost încă recunoscute vor trebui să își majoreze semnificativ fondurile proprii pentru expunerile respective, ceea ce ar putea duce la retragerea acelor instituții ca participanți direcți în CPC-urile în cauză sau, cel puțin temporar, la încetarea furnizării de servicii de compensare către clienții acelor instituții, determinând astfel perturbări grave pe piețele pe care operează CPCurile respective.

(6) Necesitatea de a evita perturbarea piețelor din afara Uniunii – care a dus la prelungirile anterioare ale perioadei de tranziție prevăzute la articolul 497 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 – s-ar menține, prin urmare, după expirarea prelungirii perioadei de tranziție prevăzute în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/2241. O nouă prelungire a perioadei de tranziție ar trebui să permită instituțiilor stabilite în Uniune (sau filialelor lor stabilite în afara Uniunii) să evite creșterea semnificativă a cerințelor de fonduri proprii ca urmare a faptului că nu s-a încheiat procesul de recunoaștere a CPC-urilor care furnizează în mod viabil și accesibil acel tip de servicii de compensare de care au nevoie instituțiile stabilite în Uniune (sau filialele lor stabilite în afara Uniunii). Prin urmare, este oportun să se prelungească perioadele de tranziție cu încă șase luni.

(7) Prezentul regulament ar trebui să intre în vigoare înainte de 16 iunie 2018, astfel încât prelungirea actualelor perioade de tranziție să aibă loc înainte de expirarea lor. O intrare în vigoare ulterioară ar putea provoca perturbări pentru CPC, pentru piețele pe care acestea își desfășoară activitatea și pentru instituțiile care au expuneri față de CPC respective.

(8) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului bancar european,

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.