Începe proba gratuită

Regulament 2018/763 · CELEX 32018R0763

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/763 al Comisiei din 9 aprilie 2018 de stabilire a modalităților practice pentru emiterea certificatelor unice de siguranță pentru întreprinderile feroviare în temeiul Directivei (UE) 2016/798 a Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 653/2007 al Comisiei (Text cu relevanță pentru SEE. )

Data act
09.04.2018
Intrare in vigoare
14.06.2018
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2018_129_R_0005
Status
In vigoare
atestare comunitară companie de transport norme de securitate siguranța transportului transport feroviar

Recitale

(1) Pentru a reduce complexitatea, durata și costul procedurii de certificare, sunt necesare dispoziții de armonizare a abordării pentru certificarea de siguranță la nivelul Uniunii și pentru încurajarea colaborării între toate părțile implicate în procesul de evaluare a siguranței.

(2) Având în vedere experiența acumulată în pregătirea acordurilor de cooperare menționate la articolul 11 alineatul (1) din Directiva (UE) 2016/798, contactarea din timp a solicitantului prin coordonare („implicare prealabilă”) este recunoscută ca fiind o bună practică pentru facilitarea relațiilor dintre părțile implicate în procesul de evaluare a siguranței. Posibilitatea acestei implicări prealabile ar trebui să fie oferită înainte de transmiterea cererii de eliberare a certificatului unic de siguranță, pentru a permite organismului de certificare să se familiarizeze cu sistemul de management al siguranței al solicitantului, pentru a clarifica modul în care se va efectua procesul de evaluare a siguranței și modul în care se vor lua deciziile și pentru a verifica dacă solicitantul a primit suficiente informații pentru a ști ce se așteaptă de la el. Clarificările oferite în contextul implicării prealabile nu ar trebui să afecteze rezultatul evaluării.

(3) Agenția ar trebui să monitorizeze datele de expirare ale tuturor certificatelor unice de siguranță valabile a căror zonă de operare include mai multe state membre și ar trebui să transmită aceste informații autorităților naționale de siguranță relevante, pentru a facilita planificarea activităților de evaluare a siguranței ale fiecărei părți implicate.

(4) Agenția ar trebui să publice și să actualizeze în mod gratuit un ghid al solicitantului care să descrie și, după caz, să explice cerințele stabilite în prezentul regulament. În scopul armonizării modalităților de schimb și înregistrare a informațiilor prin intermediul ghișeului unic, ghidul solicitantului ar trebui să includă și modele elaborate de agenție în cooperare cu autoritățile naționale de siguranță.

(5) Agenția și autoritățile naționale de siguranță ar trebui să pună în aplicare proceduri sau măsuri interne prin care să asigure îndeplinirea cerințelor de evaluare a siguranței.

(6) Pentru a preveni eventuala duplicare a evaluării și pentru a reduce sarcina administrativă și costurile suportate de solicitant, agenția și autoritățile naționale de siguranță ar trebui să aibă în vedere încheierea unor acorduri de cooperare și a unor acorduri multilaterale în temeiul articolului 11 din Directiva (UE) 2016/798, după caz.

(7) În cazul în care zona de operare este limitată la un singur stat membru, iar solicitantul intenționează să își desfășoare activitatea în una sau mai multe stații din apropierea frontierei, situate în state membre învecinate cu caracteristici similare ale rețelelor și cu norme de exploatare similare, acesta ar trebui să aibă această posibilitate fără să își extindă zona de operare în statele membre învecinate respective. Atunci când depune cererea de eliberare a certificatului unic de siguranță, solicitantul trebuie să selecteze organismul de certificare de siguranță în conformitate cu articolul 10 alineatele (5) și (8) din Directiva (UE) 2016/798. În cazul în care agenția acționează în calitate de organism de certificare a siguranței, aceasta ar trebui să consulte autoritățile naționale de siguranță relevante și ar trebui să țină seama de acordurile transfrontaliere aplicabile.

(8) În cazul în care rolul de organism de certificare a siguranței îi revine agenției, solicitantul ar trebui să aibă dreptul să depună la agenție dosarul cererii în una dintre limbile oficiale ale Uniunii, fără a fi obligat să îl traducă. Acest principiu se aplică fără a aduce atingere posibilității ca autoritatea națională de siguranță să definească o politică lingvistică proprie cu privire la partea cererii menționată la articolul 10 alineatul (3) litera (b) din Directiva (UE) 2016/798. În cursul evaluării, autoritatea națională de siguranță ar trebui să aibă dreptul de a transmite agenției documente referitoare la evaluare într-o limbă a statului membru de care aparține, fără a fi obligată să le traducă.

(9) Certificarea ar trebui să se bazeze pe o evaluare a capacității solicitantului de a îndeplini cerințele sistemului de management al siguranței aplicabile întreprinderilor feroviare, inclusiv normele naționale aplicabile și cerințele din specificația tehnică de interoperabilitate referitoare la subsistemul „exploatare și gestionarea traficului”, și de a le aplica în mod consecvent. De îndată ce solicitantului i se eliberează un certificat unic de siguranță, acesta ar trebui să continue să își utilizeze propriul sistem de management al siguranței, astfel cum este menționat la articolul 9 din Directiva (UE) 2016/798.

(10) Agenția și autoritățile naționale de siguranță ar trebui să înregistreze toate informațiile relevante și rezultatul evaluării în cadrul ghișeului unic, pentru a susține și a justifica deciziile din fiecare etapă a procesului de evaluare a siguranței. Dacă agenția și autoritățile naționale de siguranță dețin propriile sisteme de gestionare a informațiilor în scopul evaluării siguranței, acestea ar trebui să se asigure că toate informațiile relevante sunt transferate către ghișeul unic, din aceleași motive.

(11) În vederea reducerii sarcinii administrative și a costurilor suportate de solicitant, agenția și autoritățile naționale de siguranță ar trebui să elaboreze mecanisme sau proceduri interne pentru gestionarea emiterii certificatelor unice de siguranță. În acest sens, solicitantul ar trebui să aibă posibilitatea de a transmite copii ale documentelor în dosarul cererii. Documentele originale ar trebui să fie disponibile pentru a fi verificate de agenție și de autoritățile naționale de siguranță după emiterea certificatului unic de siguranță.

(12) Este necesar să se armonizeze clasificarea problemelor din cadrul procesului de evaluare, pentru ca solicitantul să înțeleagă gravitatea oricărei probleme ridicate de agenție sau de o autoritate națională de siguranță. Această clasificare este importantă în special atunci când în proces sunt implicate mai multe autorități naționale de siguranță.

(13) Pentru a asigura faptul că evaluările sunt efectuate în mod eficient de către agenție și autoritățile naționale de siguranță și pentru a consolida încrederea reciprocă între acestea, agenția și autoritățile naționale de siguranță ar trebui să garanteze că personalul implicat în evaluări are competențele necesare. În acest scop, competențele respective ar trebui identificate.

(14) În conformitate cu articolul 31 alineatul (3) din Directiva (UE) 2016/798, noul regim al certificării de siguranță se va aplica de la 16 iunie 2019. Cu toate acestea, statele membre au posibilitatea, în temeiul articolului 33 alineatul (2) din directiva menționată, să notifice agenției și Comisiei prelungirea perioadei de transpunere și, în consecință, pot să emită în continuare certificate, până la 16 iunie 2020, în conformitate cu Directiva 2004/49/CE a Parlamentului European și a Consiliului (2). Prin urmare, este necesar să se clarifice modul în care ar trebui să se aplice noul sistem în paralel cu cel vechi în cazul în care zona de operare preconizată include unul sau mai multe dintre aceste state membre.

(15) În cazul în care o autoritate națională de siguranță recunoaște că nu va fi în măsură să emită un certificat de siguranță în conformitate cu Directiva 2004/49/CE înainte de 16 iunie 2019 sau înainte de 16 iunie 2020, în ceea ce privește acele state membre care au transmis notificări agenției și Comisiei în conformitate cu articolul 33 alineatul (2) din Directiva (UE) 2016/798, agenția, atunci când acționează în calitate de organism de certificare de siguranță, ar trebui să ia în considerare rezultatele evaluării autorității naționale de siguranță privind evaluarea elementelor corespunzătoare stabilite la articolul 10 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2004/49/CE, pentru a evita orice duplicare a evaluării.

(16) Un certificat unic de siguranță eliberat de agenție ar trebui să fie recunoscut ca fiind echivalent cu partea din certificatul de siguranță menționată la articolul 10 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2004/49/CE. Această certificare este valabilă pe întreg teritoriul Uniunii pentru operațiuni de transport feroviar echivalente. Prin urmare, statele membre care au notificat agenția și Comisia în temeiul articolului 33 alineatul (2) din Directiva (UE) 2016/798 ar trebui să accepte certificatul unic de siguranță eliberat de agenție ca fiind echivalent cu partea eliberată în conformitate cu articolul 10 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2004/49/CE.

(17) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul comitetului instituit prin articolul 21 din Directiva 96/48/CE a Consiliului (3),

Articolul 1

Obiect și domeniu de aplicare

Prezentul regulament stabilește modalitățile practice care urmează să fie aplicate de întreprinderile feroviare la transmiterea cererilor de eliberare a certificatelor unice de siguranță sau a cererilor de reînnoire sau de actualizare a acestor certificate prin intermediul ghișeului unic menționat la articolul 12 din Regulamentul (UE) 2016/796 al Parlamentului European și al Consiliului (4) („ghișeul unic”). De asemenea, se stabilesc modalitățile practice care urmează să fie aplicate de organismele de certificare a siguranței la evaluarea cererilor de eliberare a certificatelor unice de siguranță sau a cererilor de reînnoire sau de actualizare a acestor certificate, precum și pentru coordonarea cu autoritățile naționale de siguranță vizate de zona de operare preconizată.

Articolul 2

Definiții

În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții: 1. „organism de certificare a siguranței” înseamnă organismul responsabil de eliberarea certificatului unic de siguranță, care poate fi agenția sau o autoritate națională de siguranță; 2. „data primirii cererii” înseamnă: (a) în cazul în care rolul de organism de certificare a siguranței îi revine agenției, prima zi de după confirmarea de primire a dosarului de cerere care este zi lucrătoare atât pentru agenție, cât și pentru autoritățile naționale de siguranță vizate de zona de operare preconizată; (b) în cazul în care rolul de organism de certificare a siguranței îi revine unei autorități naționale de siguranță, prima zi de după confirmarea de primire a dosarului de cerere care este zi lucrătoare în statul membru vizat; 3. „implicare prealabilă” înseamnă o etapă procedurală premergătoare transmiterii unei cereri, în cursul căreia solicitantul poate cere informații suplimentare privind etapele următoare ale procesului de evaluare a siguranței de la organismul de certificare a siguranței și de la autoritățile naționale de siguranță vizate de zona de operare preconizată; 4. „problemă reziduală” înseamnă o problemă minoră, identificată în timpul evaluării unei cereri pentru un certificat unic de siguranță, care nu împiedică eliberarea sa și poate să fie amânată pentru monitorizare ulterioară; 5. „data relevantă” înseamnă 16 iunie 2019, cu excepția situației acelor state membre care au transmis notificări agenției și Comisiei în conformitate cu articolul 33 alineatul (2) din Directiva (UE) 2016/798 în legătură cu prelungirea perioadei de transpunere a respectivei directive, caz în care data relevantă este 16 iunie 2020.

Articolul 3

Responsabilitățile agenției și ale autorităților naționale de siguranță

(1) În afară de emiterea certificatelor unice de siguranță, organismul de certificare a siguranței are următoarele atribuții: (a) planificarea, punerea în aplicare și monitorizarea activităților de evaluare pe care le derulează; (b) stabilirea unor mecanisme de coordonare între părțile relevante. (2) Organismul de certificare a siguranței și autoritățile naționale de siguranță vizate de zona de operare preconizată acceptă implicarea prealabilă la cererea solicitantului și oferă orice clarificări cerute de solicitant în contextul implicării prealabile. (3) În scopul eliberării certificatelor unice de siguranță, organismul de certificare a siguranței și autoritățile naționale de siguranță vizate de zona de operare preconizată compilează, fiecare pentru propria sa parte, următoarele informații: (a) toate informațiile relevante privind diferitele etape ale evaluării, inclusiv motivarea deciziilor luate în timpul evaluării și identificarea eventualelor limitări sau condiții de utilizare care urmează să fie incluse în certificatul unic de siguranță; (b) rezultatul evaluării, inclusiv o sinteză a concluziilor și, după caz, un aviz privind eliberarea certificatului unic de siguranță. (4) În cazul în care rolul de organism de certificare a siguranței îi revine agenției, aceasta compilează informațiile menționate la alineatul (3) litera (b) în rezultatul final al evaluării. (5) Agenția monitorizează datele de expirare ale tuturor certificatelor unice de siguranță valabile a căror zonă de operare include mai multe state membre și transmite aceste informații autorităților naționale de siguranță relevante. (6) Autoritățile naționale de siguranță transmit agenției și celorlalte autorități naționale de siguranță vizate de zona de operare preconizată toate informațiile relevante care pot avea un impact asupra procesului de evaluare a siguranței. (7) Agenția trebuie să publice și să actualizeze în mod gratuit un ghid al solicitantului, în toate limbile oficiale ale Uniunii, care să descrie și, după caz, să explice cerințele stabilite în prezentul regulament. Ghidul solicitantului trebuie să includă și modelele elaborate de agenție în cooperare cu autoritățile naționale de siguranță. (8) Autoritățile naționale de siguranță publică și actualizează în mod gratuit un ghid al solicitantului care descrie și, după caz, explică normele naționale aplicabile cu privire la zona de operare preconizată și normele procedurale naționale aplicabile. (9) Agenția și autoritatea națională de siguranță trebuie să pună în aplicare proceduri sau măsuri interne pentru managementul procesului de evaluare a siguranței. Respectivele modalități sau proceduri iau în considerare acordurile menționate la articolul 11 din Directiva (UE) 2016/798. (10) Fiecărui certificat unic de siguranță i se alocă un număr european de identificare unic (NEI). Agenția stabilește structura și conținutul acestui număr și le pune la dispoziție pe site-ul său. (11) În cazul în care solicitantul precizează în cerere că intenționează să își desfășoare activitatea în stații din state membre vecine cu caracteristici similare ale rețelelor și cu norme de exploatare similare, atunci când respectivele stații sunt aproape de frontieră, certificatul unic de siguranță este valabil până la aceste stații fără a fi necesară extinderea zonei de operare, autoritățile de siguranță naționale competente ale statelor membre vecine fiind consultate în prealabil de către organismul de certificare a siguranței. Înainte de a emite certificatul unic de siguranță, autoritățile naționale de siguranță din statele membre în cauză confirmă organismului de certificare de siguranță că normele naționale aplicabile și obligațiile referitoare la acordurile transfrontaliere notificate sunt îndeplinite. (12) În scopul evaluării cererilor, organismul de certificare a siguranței acceptă autorizațiile, recunoașterile sau certificatele produselor sau serviciilor oferite de întreprinderile feroviare sau de contractanții, partenerii sau furnizorii acestora, acordate în conformitate cu legislația relevantă a Uniunii, ca dovadă a capacității întreprinderii feroviare de a îndeplini cerințele corespunzătoare definite în Regulamentul delegat (UE) 2018/762 al Comisiei (5).

Articolul 4

Responsabilitățile solicitanților

(1) Fără a aduce atingere termenului permis pentru evaluare stabilit la articolul 6, solicitantul transmite cererea de eliberare a certificatului unic de siguranță sau cererea de actualizare sau de reînnoire a unui astfel de certificat prin intermediul ghișeului unic, înainte de următoarele date, după caz: (a) data planificată pentru începerea oricărei noi operațiuni de transport feroviar; (b) data planificată pentru începerea unei operațiuni de transport feroviar în condiții diferite de cele prevăzute în certificatul unic de siguranță actual, ca urmare a unei modificări substanțiale a tipului, a amplorii sau a zonei operațiunii; (c) data de expirare a certificatului unic de siguranță actual. (2) La transmiterea unei cereri de eliberare a unui nou certificat unic de siguranță, solicitantul furnizează toate informațiile enumerate în anexa I. (3) La transmiterea unei cereri de actualizare sau de reînnoire a certificatului unic de siguranță, solicitantul furnizează informațiile enumerate în anexa I și descrie modificările făcute de la momentul eliberării certificatului actual. În cazul în care, în timpul activităților de supraveghere derulate după ultima evaluare, sunt identificate neconformități majore care ar putea afecta caracteristicile de siguranță sau ar putea crea riscuri grave de siguranță sau orice alte aspecte problematice, organismul de certificare a siguranței și autoritățile naționale de siguranță vizate de zona de operare preconizată decid dacă trebuie să fie reevaluat întregul dosar de cerere. (4) Alegerea organismului de certificare a siguranței realizată de solicitant este irevocabilă până la finalizarea sau încheierea procesului de evaluare a siguranței. (5) La solicitarea implicării prealabile, solicitantul prezintă informațiile enumerate la punctele 1-6 din anexa I, prin intermediul ghișeului unic. (6) În cazul în care dosarul transmis conține copii ale unor documente eliberate de alte entități decât organismul de certificare a siguranței, solicitantul păstrează originalele timp de cel puțin 5 ani de la expirarea perioadei de valabilitate a certificatului unic de siguranță. În cazul reînnoirii sau al actualizării, solicitantul păstrează originalele tuturor documentelor depuse în cadrul cererii respective și eliberate de alte entități decât organismul de certificare a siguranței timp de cel puțin 5 ani de la expirarea perioadei de valabilitate a certificatului unic reînnoit sau actualizat. Solicitantul prezintă aceste documente originale la solicitarea agenției sau a autorităților naționale de siguranță.

Articolul 5

Limba

(1) În cazul în care rolul de organism de certificare a siguranței îi revine agenției, limba utilizată în cerere este următoarea: (a) pentru partea din dosarul de cerere menționată la articolul 10 alineatul (3) litera (a) din Directiva (UE) 2016/798, una dintre limbile oficiale ale Uniunii, la alegerea solicitantului; (b) pentru părțile din dosarul de cerere menționate la articolul 10 alineatul (3) litera (b) din Directiva (UE) 2016/798, precum și pentru părțile din dosarul de cerere menționate la punctul 8.1 din anexa I, limba stabilită de statul membru vizat și precizată în ghidul solicitantului menționat la articolul 3 alineatul (8) din prezentul regulament. (2) Orice decizie a agenției privind eliberarea certificatului unic de siguranță, inclusiv motivarea deciziei în rezultatul final al evaluării și, după caz, certificatul unic de siguranță, se redactează în limba menționată la alineatul (1) litera (a).

Articolul 6

Etape procedurale și termene

(1) Organismul de certificare a siguranței și autoritățile naționale de siguranță vizate de zona de operare preconizată aplică procedurile prevăzute în anexa II. (2) Organismul de certificare a siguranței și autoritățile naționale de siguranță vizate de zona de operare preconizată evaluează, fiecare în parte, dacă cererea conține documentele justificative necesare enumerate în anexa I. Organismul de certificare a siguranței informează solicitantul, fără întârzieri nejustificate și, în orice caz, în termen de cel mult o lună de la data primirii cererii, dacă cererea este completă. (3) Decizia privind eliberarea certificatului unic de siguranță se ia cel târziu la patru luni de la data la care solicitantul este informat că cererea este completă, sub rezerva dispozițiilor de la alineatele (5)-(7). (4) În cazul în care solicitantul este informat că dosarul nu este complet, organismul de certificare a siguranței, în colaborare cu autoritățile naționale de siguranță vizate de zona de operare preconizată, solicită prompt informațiile necesare suplimentare, incluzând justificări și detalii privind termenul de primire a răspunsului solicitantului. Termenul pentru furnizarea informațiilor suplimentare este rezonabil, proporțional cu dificultatea furnizării informațiilor solicitate și convenit împreună cu solicitantul imediat ce acesta este informat că dosarul său nu este complet. În cazul în care solicitantul nu furnizează informațiile solicitate în termenul convenit, organismul de certificare a siguranței poate decide să prelungească termenul de răspuns al solicitantului sau să informeze solicitantul că cererea i-a fost respinsă. Decizia privind eliberarea certificatului unic de siguranță se ia cel târziu la patru luni de la data transmiterii de către solicitant a informațiilor suplimentare cerute. (5) Chiar dacă dosarul de cerere este complet, agenția sau autoritatea națională de siguranță vizată de zona de operare preconizată poate solicita informații suplimentare în orice moment înainte de luarea deciziei și stabilește un termen rezonabil pentru furnizarea acestora. O astfel de solicitare prelungește termenul stabilit la alineatul (3) din prezentul articol, în condițiile stabilite în anexa II. (6) Termenul prevăzut la alineatul (3) din prezentul articol poate fi prelungit de agenție cu următoarele perioade, menționate la articolul 10 alineatul (7) din Directiva (UE) 2016/798: (a) perioada de cooperare în vederea ajungerii la o evaluare reciproc acceptabilă; (b) perioada în care chestiunea este transmisă către comisia pentru soluționarea contestațiilor, în vederea arbitrajului. (7) Termenul poate fi, de asemenea, prelungit cu perioada necesară pentru solicitant pentru a putea organiza vizite sau inspecții la siturile sale sau un audit al organizației sale. (8) Certificatul unic de siguranță trebuie să conțină informațiile enumerate în anexa III.

Articolul 7

Comunicare

(1) Organismul de certificare a siguranței, autoritățile naționale de siguranță vizate de zona de operare preconizată și solicitantul comunică prin intermediul ghișeului unic cu privire la orice problemă menționată la articolul 12. (2) Stadiul tuturor etapelor din procesul de evaluare a siguranței, rezultatul evaluării și decizia privind cererea se comunică solicitantului prin intermediul ghișeului unic. (3) Fără a aduce atingere alineatului (1), ghidurile solicitantului elaborate de agenție și de autoritățile naționale de siguranță sugerează modalități de comunicare între acestea și solicitant. (4) Ghișeul unic confirmă primirea cererii pentru eliberarea certificatului unic de siguranță.

Articolul 8

Perioada de valabilitate a certificatelor unice de siguranță

Certificatele unice de siguranță sunt valabile pentru o perioadă de cinci ani. Totuși, în cazul în care este necesară o perioadă mai scurtă pentru a se asigura controlul efectiv al riscurilor care afectează siguranța operațiunilor feroviare, organismul de certificare a siguranței poate decide, în colaborare cu autoritățile naționale de siguranță vizate de zona de operare preconizată, să acorde certificatul unic de siguranță pentru o perioadă mai scurtă de cinci ani. În acest caz, organismul de certificare a siguranței include motivele deciziei sale în rezultatul evaluării înregistrat în conformitate cu articolul 9.

Articolul 9

Gestionarea informațiilor

Organismul de certificare a siguranței și autoritățile naționale de siguranță vizate de zona de operare preconizată înregistrează în ghișeul unic toate informațiile relevante și rezultatul evaluării menționate la articolul 3 alineatul (3). Agenția înregistrează în ghișeul unic și rezultatul final al evaluării menționat la articolul 3 alineatul (4). În cazul în care autoritățile naționale de siguranță utilizează un sistem de gestionare a informațiilor pentru prelucrarea cererilor care le sunt adresate, acestea transferă toate informațiile relevante către ghișeul unic.

Articolul 10

Organizarea de vizite și inspecții la sediile întreprinderilor feroviare și de audituri

(1) Atunci când se efectuează vizite și inspecții la sediile solicitanților, precum și audituri, astfel cum se menționează la articolul 10 alineatul (5) din Directiva (UE) 2016/798, obiectivele și domeniul de aplicare ale acestor vizite și inspecții la sediile aplicanților și ale auditurilor, precum și rolul atribuit fiecărei autorități trebuie să fie coordonate între agenție și autoritățile naționale de siguranță vizate de zona de operare preconizată. (2) Atunci când efectuează vizite și inspecții la sediile solicitanților și audituri, astfel cum se menționează la articolul 10 alineatele (5) și (8) din Directiva (UE) 2016/798, organismul responsabil de efectuarea inspecției, vizitei sau auditului întocmește un raport în care precizează problemele identificate în timpul evaluării și menționează dacă acestea au fost închise pe baza elementelor de probă furnizate în timpul vizitei, în urma inspecției sau auditului și, dacă da, în ce mod. Acest raport poate include și problemele suplimentare menționate la articolul 12, care trebuie să fie rezolvate de solicitant într-un termen convenit. (3) Atunci când se organizează vizite sau inspecții la sediile solicitantului sau audituri, astfel cum se menționează la articolul 10 alineatele (5) și (8) din Directiva (UE) 2016/798, solicitantul furnizează detalii cu privire la persoana care îl va reprezenta și la regulile și procedurile de siguranță aplicabile la sediu și care trebuie să fie respectate de organismul responsabil pentru efectuarea vizitei, a inspecției sau a auditului. Termenele pentru vizite, inspecții și audituri, inclusiv termenele de furnizare a informațiilor menționate mai sus, sunt convenite între autoritățile vizate și solicitant.

Articolul 11

Coordonarea între agenție și autoritățile naționale de siguranță

(1) Atunci când acționează ca organism de certificare, agenția se coordonează cu autoritățile naționale de siguranță vizate de zona de operare preconizată în diferitele etape ale procesului de evaluare a siguranței. Agenția și autoritățile naționale de siguranță discută orice problemă legată de procesul de evaluare a siguranței, inclusiv eventualele deficiențe, și orice solicitare de informații suplimentare care are un impact asupra termenului evaluării sau care poate afecta activitatea celorlalte autorități naționale de siguranță vizate de zona de operare preconizată. (2) Fără a aduce atingere alineatului (1), fiecare organism implicat în procesul de evaluare a siguranței poate contacta direct solicitantul cu privire la problemele legate de propria sa parte din evaluare. (3) Înainte de a decide cu privire la eliberarea unui certificat unic de siguranță, agenția și autoritățile naționale de siguranță vizate de zona de operare preconizată întreprind următorii pași: (a) discută rezultatul propriilor evaluări; (b) convin asupra eventualelor motive de îngrijorare rămase, care urmează să fie amânate pentru a fi analizate în cursul supravegherii ulterioare; (c) convin asupra oricărei limitări sau condiții de utilizare care urmează să fie inclusă în certificatul unic de siguranță. (4) Atunci când solicitantul stabilește un plan de măsuri pentru eliminarea motivelor de îngrijorare rămase menționate la alineatul (3) litera (b), autoritățile naționale de siguranță vizate stabilesc de comun acord care dintre ele va urmări realizarea acestuia. În acest scop, autoritățile naționale de siguranță vizate se coordonează, după caz, în conformitate cu modalitățile menționate la articolul 8 alineatul (2) din Regulamentul delegat (UE) 2018/761 (6), și informează agenția în legătură cu acordul lor, precum și cu rezultatele activităților de supraveghere aferente. Agenția ia în considerare informațiile privind rezultatele activităților de supraveghere desfășurate de către autoritățile naționale de siguranță vizate de zona de operare preconizată în ceea ce privește monitorizarea problemelor reziduale pentru a hotărî dacă acestea pot fi închise în timpul evaluării cererii de reînnoire sau de actualizare. (5) Agenția ține evidența activităților de coordonare și le înregistrează în ghișeul unic, în conformitate cu articolul 9.

Articolul 12

Clasificarea problemelor

(1) Organismul de certificare a siguranței și autoritățile naționale de siguranță vizate de zona de operare preconizată clasifică problemele identificate în cursul evaluării dosarului de cerere după cum urmează: (a) „tip 1”: probleme care necesită un răspuns din partea solicitantului pentru înțelegerea dosarului de cerere; (b) „tip 2”: probleme care pot duce la o modificare a dosarului de cerere sau la o acțiune minoră din partea solicitantului; acțiunea care urmează a fi întreprinsă rămâne la latitudinea solicitantului și nu împiedică eliberarea certificatului unic de siguranță; (c) „tip 3”: probleme care necesită întreprinderea unor acțiuni specifice de către solicitant, a căror realizare poate fi amânată până după acordarea certificatului unic de siguranță; acțiunea pentru rezolvarea problemei este propusă de solicitant și convenită împreună cu partea care a identificat problema; (d) „tip 4”: probleme care necesită o modificare a dosarului de cerere sau întreprinderea unei acțiuni specifice de către solicitant; certificatul unic de siguranță se acordă doar cu condiția rezolvării problemei sau a includerii în certificat a unor restricții sau condiții de utilizare care să elimine problema; orice acțiune pentru rezolvarea problemei este propusă de solicitant și convenită împreună cu partea care a identificat problema. (2) În urma răspunsului sau a acțiunii întreprinse de solicitant, în funcție de problemă, organismul de certificare a siguranței sau autoritatea națională de siguranță vizată reevaluează problemele identificate, le reclasifică, după caz, și atribuie fiecărei probleme identificate una dintre următoarele stări: (a) „problemă în așteptare” dacă elementele de probă furnizate de solicitant nu sunt satisfăcătoare și mai sunt necesare informații suplimentare; (b) „problemă reziduală care trebuie supravegheată” se referă la supravegherea în cazul în care există în continuare o problemă reziduală; (c) „problemă închisă” dacă solicitantul a furnizat un răspuns adecvat și nu mai rămân alte motive de îngrijorare.

Articolul 13

Competența personalului implicat în evaluări

(1) Agenția și autoritățile naționale de siguranță se asigură că personalul implicat în evaluări are următoarele competențe: (a) cunoașterea cadrului de reglementare relevant, astfel cum se aplică evaluării; (b) cunoștințe privind modul de operare a sistemului feroviar; (c) un nivel adecvat de analiză critică; (d) experiență în evaluarea siguranței sau într-un sistem de gestionare similar în sectorul feroviar sau un sistem de management al siguranței într-un sector cu probleme operaționale și tehnice echivalente; (e) competențe de rezolvare a problemelor, comunicare și muncă în echipă; (f) orice altă competență prevăzută de o anumită evaluare. În cazul muncii în echipă, competențele pot fi partajate între membri ai echipei. Personalul care efectuează vizitele, inspecțiile și auditurile menționate la articolul 10 trebuie să demonstreze, de asemenea, că posedă cunoștințe și experiență în competențe de intervievare. (2) În vederea asigurării unei aplicări corecte a alineatului (1), agenția și autoritățile naționale de siguranță trebuie să pună în aplicare un sistem de management al competenței care include: (a) dezvoltarea unor profiluri de competență pentru fiecare loc de muncă, poziție sau funcție; (b) recrutarea de personal în conformitate cu profilurile de competențe; (c) menținerea, dezvoltarea și evaluarea competenței personalului în conformitate cu profilurile de competențe.

Articolul 14

Revizuirea în temeiul articolului 10 alineatul (12) din Directiva (UE) 2016/798

(1) În cazul în care organismul de certificare a siguranței emite o decizie negativă, care poate consta în refuzarea certificatului unic de siguranță, în excluderea unei porțiuni din rețea în conformitate cu evaluarea negativă menționată la articolul 10 alineatul (7) din Directiva (UE) 2016/798 sau în identificarea unor restricții sau condiții de utilizare diferite de cele solicitate în cerere, solicitantul poate cere revizuirea deciziei. (2) Cererea de revizuire se transmite de către solicitant prin intermediul ghișeului unic și include o listă a aspectelor care, din punctul de vedere al solicitantului, nu au fost analizate în mod corespunzător în timpul procesului de evaluare a siguranței. (3) Eventualele informații suplimentare furnizate după adoptarea deciziei privind eliberarea sau refuzarea unui certificat unic de siguranță nu sunt admisibile ca elemente de probă. (4) Organismul de certificare a siguranței, în coordonare cu autoritățile naționale de siguranță vizate de zona de operare preconizată, asigură imparțialitatea procesului de revizuire. (5) Procesul de revizuire se axează pe aspectele care justifică divergența dintre decizia organismului de certificare a siguranței și cererea solicitantului. (6) În cazul în care rolul de organism de certificare a siguranței îi revine agenției, revizuirea se efectuează în coordonare cu autoritățile naționale de siguranță vizate de zona de operare preconizată. (7) Organismul de certificare a siguranței comunică decizia de confirmare sau de adaptare a deciziei inițiale tuturor părților implicate în evaluare, inclusiv solicitantului, prin intermediul ghișeului unic.

Articolul 15

Dispoziții tranzitorii

(1) În cazul în care o autoritate națională de siguranță admite că nu va putea elibera un certificat de siguranță în conformitate cu Directiva 2004/49/CE înainte de data relevantă în statul membru vizat, aceasta informează imediat solicitantul și agenția. (2) În cazul menționat la articolul 10 alineatul (8) din Directiva (UE) 2016/798, solicitantul decide dacă cererea ar trebui să fie evaluată în continuare de către autoritatea națională de siguranță sau transferată agenției. Solicitantul informează ambele organisme și se aplică următoarele: (a) în cazurile în care solicitantul a decis să utilizeze agenția ca organism de certificare a siguranței, autoritatea națională de siguranță trebuie să transfere agenției dosarul de cerere și rezultatele evaluării menționate la articolul 10 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2004/49/CE. Agenția și autoritatea națională de siguranță cooperează și acordă asistență solicitantului la completarea cererii în vederea îndeplinirii cerințelor suplimentare de la articolul 9 din Directiva (UE) 2016/798; (b) în cazurile în care solicitantul a decis să recurgă la autoritatea națională de siguranță ca organism de certificare a siguranței, autoritatea națională de siguranță continuă examinarea cererii și decide cu privire la emiterea unui certificat unic de siguranță în conformitate cu articolul 10 din Directiva (UE) 2016/798 și cu prezentul regulament. Autoritatea respectivă acordă asistență solicitantului la completarea cererii în vederea îndeplinirii cerințelor suplimentare de la articolul 9 din Directiva (UE) 2016/798. (3) În cazul unui solicitant care intenționează să își desfășoare activitatea în mai mult de un stat membru, organismul de certificare a siguranței trebuie să fie agenția și se aplică procedura prevăzută la alineatul (2) litera (a). (4) În toate cazurile, solicitantul trebuie să depună cererea revizuită după data relevantă din statul membru în cauză, prin intermediul ghișeului unic. Organismul de certificare a siguranței îl asistă pe solicitant la efectuarea acestei sarcini. (5) După data respectivă, orice întreprindere feroviară cu sediul în statul membru în cauză, pentru care un certificat de siguranță eliberat în conformitate cu Directiva 2004/49/CE necesită o reînnoire sau o actualizare care rezultă din modificările aduse categoriei, amplorii și zonei operațiunii, trebuie să depună o nouă cerere pentru un certificat unic de siguranță, prin intermediul ghișeului unic, în conformitate cu prezentul regulament. (6) În cazul în care zona de operare preconizată nu se limitează la un singur stat membru, certificatul unic de siguranță eliberat de agenție între 16 iunie 2019 și 16 iunie 2020 exclude rețeaua sau rețelele din oricare dintre statele membre care au notificat agenția și Comisia în conformitate cu articolul 33 alineatul (2) din Directiva (UE) 2016/798 și care nu au transpus încă directiva respectivă și nu au pus în aplicare măsurile naționale de transpunere. Autoritățile naționale de siguranță ale statelor membre care au făcut o astfel de notificare: (a) consideră certificatul unic de siguranță eliberat de agenție ca fiind echivalent cu partea din certificatul de siguranță eliberată în conformitate cu articolul 10 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2004/49/CE; (b) eliberează certificate de siguranță în conformitate cu articolul 10 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2004/49/CE începând cu 16 iunie 2019, cu o perioadă de valabilitate care nu o depășește pe cea a certificatului unic de siguranță. (7) În cazurile menționate la alineatul (2) litera (a) și la alineatul (6) din prezentul articol, autoritatea națională de siguranță cooperează și se coordonează cu agenția pentru a efectua evaluarea elementelor stabilite la articolul 10 alineatul (3) litera (a) din Directiva (UE) 2016/798. Atunci când efectuează un astfel de demers, agenția acceptă evaluarea menționată la articolul 10 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2004/49/CE efectuată de către autoritatea națională de siguranță.

Articolul 17

Intrare în vigoare și aplicare

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Regulamentul se aplică de la 16 iunie 2019 în statele membre care nu au notificat agenția și Comisia în conformitate cu articolul 33 alineatul (2) din Directiva (UE) 2016/798. Se aplică în toate statele membre de la 16 iunie 2020. Cu toate acestea, articolul 15 alineatele (1), (2), (3) și (7) se aplică de la 16 februarie 2019, iar articolul 15 alineatul (6) se aplică de la 16 iunie 2019 în toate statele membre.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.