Recitale
(1) Regulamentul (CE) nr. 1296/2008 al Comisiei (2) stabilește normele de aplicare a contingentelor tarifare la importul de porumb și de sorg în Spania și, respectiv, de porumb în Portugalia.
(2) În conformitate cu articolul 6 din Regulamentul (CE) nr. 1296/2008, se poate aplica o reducere forfetară a taxei la import stabilite în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 642/2010 al Comisiei (3). Regulamentul delegat (UE) 2018/94 al Comisiei (4) a stabilit o astfel de reducere a taxei la import pentru sorgul importat în Spania din țări terțe. Respectiva reducere se aplică în ceea ce privește soldul disponibil al cantităților de sorg care urmează să fie importate în Spania în cadrul contingentului tarifar deschis la 1 ianuarie 2017.
(3) Pentru a beneficia de respectiva reducere forfetară, cantitățile în cauză fac obiectul unor norme specifice. Mai exact, articolul 12 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 1296/2008 prevede că, în cazul în care Comisia a adoptat o reducere forfetară, durata de valabilitate a certificatelor trebuie să corespundă cu cea prevăzută la articolul 6 din Regulamentul (CE) nr. 1342/2003 al Comisiei (5). Totuși, litera relevantă a acestei din urmă dispoziții a fost eliminată prin Regulamentul delegat (UE) 2016/1237 al Comisiei (6), care, împreună cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1239 al Comisiei (7), prevede norme pentru aplicarea sistemului de licențe de import și de export pentru produsele agricole prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1308/2013. Așadar, este oportună reintroducerea unei reglementări referitoare la durata de valabilitate a certificatelor în scopul Regulamentului (CE) nr. 1296/2008. Din motive de claritate, reglementarea respectivă ar trebui încorporată direct în Regulamentul (CE) nr. 1296/2008.
(4) Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 1296/2008 ar trebui modificat în consecință.
(5) Din motive de securitate juridică, ar trebui să se precizeze că reglementarea referitoare la durata de valabilitate se aplică tuturor certificatelor eliberate în temeiul Regulamentului delegat (UE) 2018/94. Așadar, prezentul regulament ar trebui să se aplice retroactiv, de la data intrării în vigoare a Regulamentului delegat (UE) 2018/94.
(6) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru organizarea comună a piețelor agricole,