Recitale
(1) Într-un scenariu de rezoluție, este important să se facă distincția între, pe de o parte, o evaluare inițială, care analizează dacă au fost îndeplinite condițiile pentru reducerea valorii contabile și pentru conversia instrumentelor de capital sau condițiile pentru declanșarea procedurii de rezoluție, și, pe de altă parte, o evaluare ulterioară, care constituie baza pentru decizia de a aplica unul sau mai multe instrumente de rezoluție. În ceea ce privește evaluarea inițială, este adecvat să se asigure faptul că, atunci când se stabilește dacă sunt sau nu îndeplinite condițiile pentru declanșarea procedurii de rezoluție sau pentru reducerea valorii contabile ori pentru conversia instrumentelor de capital, se efectuează o evaluare corectă și realistă a activelor și pasivelor entității respective. În ceea ce privește evaluarea ulterioară, care va fundamenta decizia privind măsurile de rezoluție, este important să se asigure faptul că evaluarea activelor și pasivelor entității respective, care determină alegerea măsurii de rezoluție și amploarea eventualei reduceri a valorii contabile sau conversii a instrumentelor de capital care sunt pe punctul de a deveni neviabile, se bazează pe ipoteze corecte, prudente și realiste.
(2) Pentru ca evaluarea să fie corectă, prudentă și realistă, este important ca aceasta să estimeze impactul evenimentelor înainte de întreprinderea oricărei măsuri de rezoluție sau înainte de exercitarea competenței de a reduce valoarea contabilă sau de a efectua conversia instrumentelor de capital care sunt pe punctul de a deveni neviabile, precum și impactul diferitelor măsuri pe care le-ar putea lua autoritatea de rezoluție.
(3) Evaluatorul ar trebui să aibă acces la toate sursele relevante de informații și de expertiză, cum ar fi evidențele interne, sistemele și modelele instituției. Autoritatea de rezoluție ar trebui să analizeze, în cadrul evaluărilor posibilităților de rezoluție efectuate în temeiul articolului 15 din Directiva 2014/59/UE, dacă sistemele și capacitățile interne sunt în măsură să sprijine evaluările realizate în contextul rezoluției. Evaluatorului ar trebui să i se permită, de asemenea, să încheie contracte prin care să beneficieze de consiliere de specialitate sau de expertiză. Disponibilitatea consilierii de specialitate sau a expertizei ar putea fi relevantă, de exemplu, pentru pregătirea unei estimări a diferenței de tratament, în temeiul articolului 36 alineatul (8) din Directiva 2014/59/UE. Autoritatea de rezoluție ar trebui, prin urmare, să se asigure că evaluatorul are acces fie la o listă cu toate creanțele, inclusiv creanțele potențiale deținute împotriva entității și clasificate în funcție de drepturile și de rangul de prioritate a acestora în cadrul procedurii obișnuite de insolvență, fie la expertiza juridică adecvată pentru întocmirea unei astfel de liste.
(4) Stabilirea faptului că o entitate este în curs de a intra în dificultate majoră sau este susceptibilă de a intra în dificultate majoră se poate face fie de către autoritatea competentă, fie de către autoritatea de rezoluție, în conformitate cu condițiile prevăzute la articolul 32 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2014/59/UE. Pentru a stabili dacă o instituție este în curs de a intra în dificultate majoră sau este susceptibilă de a intra în dificultate majoră, autoritatea competentă ar trebui să ia în considerare evaluarea prevăzută în capitolul II din prezentul regulament, atunci când aceasta este deja disponibilă, și orientările elaborate de Autoritatea Bancară Europeană (ABE) în temeiul articolului 32 alineatul (6) din Directiva 2014/59/UE, care au scopul de a promova convergența practicilor utilizate pentru determinarea acestei condiții necesare pentru declanșarea procedurii de rezoluție.
(5) Evaluările al căror scop este de a fundamenta stabilirea de către autoritatea competentă sau de către autoritatea de rezoluție a faptului că sunt îndeplinite sau nu condițiile pentru declanșarea procedurii de rezoluție sau condițiile pentru reducerea valorii contabile ori pentru conversia instrumentelor de capital ar trebui să fie consecvente cu cadrul contabil și cu cadrul de reglementare prudențială aplicabile. Cu toate acestea, evaluatorul ar trebui să se poată abate de la ipotezele formulate de către conducerea entității pe baza cărora sunt întocmite situațiile financiare, în măsura în care o astfel de abatere este consecventă cu cadrul contabil și cu cadrul de reglementare prudențială aplicabile. Atunci când se abate de la ipotezele respective, evaluarea ar trebui să fie fundamentată pe cele mai bune informații disponibile și să fie consecventă cu orientările existente în materie de supraveghere sau cu alte surse de interpretare a standardelor contabile, care să se bucure de o largă recunoaștere, astfel încât să prezinte corect și realist poziția financiară a entității.
(6) Este adecvat să se instituie norme care să asigure faptul că evaluările ce au scopul de a fundamenta alegerea și caracteristicile măsurilor de rezoluție sau măsura în care se va efectua reducerea valorii contabile ori conversia instrumentelor de capital care sunt pe punctul de a deveni neviabile sunt corecte, prudente și realiste, pentru ca toate pierderile să fie recunoscute integral în momentul aplicării instrumentelor de rezoluție sau al exercitării competenței de reducere a valorii contabile ori de conversie a instrumentelor de capital relevante. Ar trebui să se aleagă baza de evaluare cea mai adecvată (valoarea de păstrare sau valoarea de cesiune) pentru fiecare măsură de rezoluție avută în vedere de către autoritatea de rezoluție.
(7) Este adecvat ca evaluările al căror scop este de a fundamenta alegerea și caracteristicile măsurilor de rezoluție sau măsura în care se va efectua reducerea valorii contabile ori conversia instrumentelor de capital care sunt pe punctul de a deveni neviabile să evalueze valoarea economică, și nu valoarea contabilă. Evaluările respective ar trebui să ia în calcul valoarea actualizată a fluxurilor de numerar la care entitatea se poate aștepta în mod rezonabil, chiar și în cazul în care un astfel de lucru presupune abaterea de la cadrul contabil sau de la cadrul de evaluare prudențială.
(8) Evaluările al căror scop este de a fundamenta alegerea și caracteristicile măsurilor de rezoluție ar trebui să reflecte faptul că se pot înregistra fluxuri de numerar din păstrarea în continuare a activelor, însă ar trebui să țină seama de efectele potențiale ale rezoluției asupra viitoarelor fluxuri de numerar și de ipoteze corecte, prudente și realiste cu privire la ratele de nerambursare și la gravitatea pierderilor. De asemenea, pentru a determina valoarea, în fonduri proprii, a acțiunilor după conversie evaluatorul ar trebui să poată lua în considerare așteptări rezonabile în ceea ce privește valoarea francizei.
(9) Alternativ, atunci când entitatea nu are capacitatea de a păstra activele sau cesiunea acestora este considerată necesară sau adecvată pentru a se atinge obiectivele rezoluției, evaluarea ar trebui să reflecte faptul că fluxurile de numerar respective pot proveni din cesiunea de active, de pasive sau de linii de activitate, evaluate pe o anumită perioadă de cesiune.
(10) Valoarea de cesiune ar trebui înțeleasă, în general, ca fiind echivalentă cu prețul de piață observabil care ar putea fi obținut pe piață pentru un anumit activ sau grup de active și poate reflecta un discont care să fie adecvat, ținând cont de valoarea activelor care fac obiectul transferului. Cu toate acestea, evaluatorul ar trebui să poată, atunci când este adecvat, având în vedere măsurile care trebuie întreprinse în cadrul schemei de rezoluție, să stabilească valoarea de cesiune prin aplicarea unei reduceri la prețul de piață observabil, astfel încât acesta să reflecte o eventuală vânzare accelerată. Atunci când activele nu au o piață lichidă, valoarea de cesiune ar trebui stabilită prin referire la prețurile observabile pe piețele pe care se tranzacționează active similare sau la modele de calcul ce utilizează parametri de piață observabili, disconturile aplicate pentru lipsa de lichiditate fiind reflectate în mod adecvat. Atunci când se are în vedere vânzarea activității sau utilizarea instrumentului instituției-punte, la stabilirea valorii de cesiune se pot lua în considerare așteptări rezonabile în ceea ce privește valoarea de cesiune.
(11) Pentru a asigura consecvența între calcularea, prevăzută la articolul 36 alineatul (8) din Directiva 2014/59/UE, a tratamentului estimat pe care ar fi fost de așteptat să îl primească acționarii și fiecare clasă de creditori în cazul în care instituția sau entitatea ar fi fost lichidată prin procedura obișnuită de insolvență, pe de o parte, și evaluarea efectuată după aplicarea procedurii de rezoluție în temeiul articolului 74 din directiva menționată anterior, pe de altă parte, este important ca evaluatorul să utilizeze criteriile stabilite pentru evaluarea respectivă, atunci când este cazul.
(12) Evaluarea provizorie efectuată în temeiul articolului 36 alineatul (9) din Directiva 2014/59/UE, care va sta la baza deciziei referitoare la adoptarea măsurii de rezoluție adecvate, ar trebui să includă o rezervă, care să servească la aproximarea cuantumului pierderilor suplimentare. Calculul cuantumului rezervei respective ar trebui să se bazeze pe o evaluare corectă, prudentă și realistă a pierderilor suplimentare în cauză. Deciziile și ipotezele care stau la baza calculului rezervei ar trebui explicate și justificate în mod corespunzător în raportul de evaluare.
(13) În ceea ce privește evaluarea menționată la articolul 36 alineatul (15) literele (a) și (c) din Directiva 2014/59/UE, evaluatorul ar trebui să explice și să justifice principalele ipoteze și incertitudini, precum și sensibilitatea evaluării la aceste ipoteze și incertitudini. În cazul în care evaluatorul are cunoștință de existența unor diferențe semnificative între ipotezele utilizate în evaluare și cele care stau la baza informațiilor contabile sau în materie de reglementare, acesta ar trebui să le includă în raportul de evaluare. În raportul respectiv, evaluatorul ar trebui să includă și orice informație conexă suplimentară care, în opinia sa, ar fi utilă autorității de rezoluție.
(14) Criteriile prevăzute în prezentul regulament ar trebui să fie stabilite exclusiv pentru efectuarea de evaluări în temeiul articolului 36 din Directiva 2014/59/UE. Aceste criterii nu pot înlocui sau modifica principiile și standardele contabile sau cadrul de reglementare prudențială care se aplică entităților în alte contexte decât cel al rezoluției. Cu toate acestea, ar trebui ca informațiile care rezultă în urma evaluării să poată fi folosite pentru a se identifica eventualele aplicări necorespunzătoare de către entitate a standardelor contabile sau a cadrului de reglementare prudențială sau pentru a se stabili existența unor modificări ale politicilor contabile ale entității ori ale ipotezelor sau judecăților de valoare utilizate la evaluarea activelor și pasivelor. Aceste circumstanțe ar trebui luate în considerare, de exemplu, la pregătirea bilanțului actualizat, în temeiul articolului 36 alineatul (6) din Directiva 2014/59/UE. În acest scop, evaluatorul ar trebui să furnizeze explicații adecvate cu privire la diferențele dintre bilanțul existent și cel actualizat.
(15) Prezentul regulament are la bază proiectul de standarde tehnice de reglementare transmise Comisiei de către ABE.
(16) ABE a efectuat consultări publice deschise cu privire la proiectul de standarde tehnice de reglementare pe care se bazează prezentul regulament, a analizat costurile și beneficiile aferente potențiale și a solicitat avizul Grupului părților interesate din domeniul bancar, instituit în conformitate cu articolul 37 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (2),