Recitale
(1) Articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 978/2012 prevede că produsele pentru care se aplică preferințele tarifare acordate în temeiul regimului general al Sistemului generalizat de preferințe tarifare menționate la articolul 1 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 978/2012 sunt enumerate în anexa V.
(2) Articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 978/2012 prevede că produsele pentru care se aplică preferințele tarifare acordate în temeiul regimului special de încurajare a dezvoltării durabile și a bunei guvernanțe menționat la articolul 1 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 978/2012 sunt enumerate în anexa IX.
(3) Nomenclatura combinată (denumită în continuare „NC”) instituită prin Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului (2), a fost modificată prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1821 al Comisiei (3), care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2017.
(4) În vederea includerii schimbărilor devenite necesare în urma acestor modificări ale NC și în scopul asigurării coerenței cu lista de produse din NC, anexele V și IX la Regulamentul (UE) nr. 978/2012 ar trebui, prin urmare, să fie modificate în consecință,