Recitale
(1) Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 are ca obiectiv eliminarea treptată a practicii aruncării capturilor înapoi în mare în cadrul activităților de pescuit ale Uniunii prin introducerea unei obligații de debarcare.
(2) Pentru punerea în aplicare a obligației de debarcare, articolul 15 alineatul (6) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 împuternicește Comisia să adopte planuri privind aruncarea capturilor înapoi în mare prin intermediul unor acte delegate pentru o perioadă de maximum trei ani pe baza recomandărilor comune elaborate de statele membre în urma consultării consiliilor consultative relevante.
(3) Regulamentul delegat (UE) 2017/86 al Comisiei (2) a stabilit un plan privind aruncarea capturilor înapoi în mare pentru anumite activități de pescuit de specii demersale în Marea Mediterană aplicabil de la 1 ianuarie 2017 până la 31 decembrie 2019, ca urmare a trei recomandări comune transmise Comisiei în 2016 de o serie de state membre care au un interes direct în ceea ce privește gestionarea pescuitului în Marea Mediterană (Grecia, Spania, Franța, Croația, Italia, Cipru, Malta și Slovenia). Cele trei recomandări comune aveau ca obiect vestul Mării Mediterane, Marea Adriatică și sud-estul Mării Mediterane.
(4) În conformitate cu articolul 15 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013, obligația de debarcare pentru pescuitul de specii demersale în Marea Mediterană se aplică, cel târziu de la 1 ianuarie 2017, pentru speciile care definesc activitățile de pescuit.
(5) La 2 iunie 2017, Franța, Italia și Spania au prezentat Comisiei o nouă recomandare comună pentru un „plan privind aruncarea capturilor înapoi în mare pentru pescuitul de specii demersale în vestul Mării Mediterane (2018)”, după consultări în cadrul grupului regional la nivel înalt Pescamed. La 5 iulie 2017, aceleași state membre au prezentat informații și date suplimentare, la cererea Comisiei.
(6) Noua recomandare comună prezentată de Franța, Italia și Spania pentru vestul Mării Mediterane propune ca excepția legată de rata de supraviețuire prevăzută la articolul 3 din Regulamentul (UE) 2017/86 să se aplice și în cazul pescuitul de langustină (Nephrops norvegicus) capturată cu orice tip de traule de fund în vestul Mării Mediterane. Recomandarea propune totodată ca aplicarea excepției legate de rata de supraviețuire pentru scoicile Saint-Jacques (Pecten jacobaeus), scoicile Venerupis (Venerupis spp.) și scoicile Venus (Venus spp.), toate capturate cu drage mecanizate (HMD), să fie extinsă la vestul Mării Mediterane.
(7) În plus, aceeași recomandare comună sugerează extinderea definiției vestului Mării Mediterane în scopul planului privind aruncarea capturilor înapoi în mare prin includerea subzonei geografice (SZG) 12 a Comisiei Generale pentru Pescuit în Marea Mediterană (CGPM).
(8) Recomandarea comună propune, de asemenea, redefinirea pescuitului de barbun prin includerea tuturor speciilor de barbun (Mullus spp.), și anume barbunul și barbunul vărgat.
(9) Aceeași recomandare comună propune actualizarea perioadei de referință pentru anii 2015 și 2016 pentru a determina volumul debarcărilor per navă pentru merluciu și barbun în contextul punerii în aplicare a obligației de debarcare.
(10) În cele din urmă, recomandarea comună propune ca excepția legată de rata de supraviețuire stabilită pentru moluștele bivalve [scoicile Saint-Jacques (Pecten jacobaeus), scoicile Venerupis (Venerupis spp.) și scoicile Venus (Venus spp.)] în vestul Mării Mediterane să se aplice și în anii 2018 și 2019.
(11) La 28 iunie 2017, Croația, Italia și Slovenia au prezentat Comisiei o nouă recomandare comună pentru Marea Adriatică, furnizând noi date privind ratele de supraviețuire pentru limba-de-mare comună (Solea solea) pentru anii 2015 și 2016, după consultări în cadrul grupului regional la nivel înalt Adriatica.
(12) Noua recomandare comună prezentată de Croația, Italia și Slovenia propune ca excepția legată de rata de supraviețuire pentru limba-de-mare comună în Marea Adriatică să se aplice și în anii 2018 și 2019.
(13) Aceste recomandări comune au fost evaluate de Comitetul științific, tehnic și economic pentru pescuit (CSTEP) în perioada 10-14 iulie 2017 (3). În evaluarea sa, CSTEP a concluzionat că informațiile furnizate de statele membre nu sunt complete în ceea ce privește ratele de supraviețuire pentru limba-de-mare comună, scoicile Saint-Jacques, scoicile Venerupis, scoicile Venus și langustină. Întrucât dovezile privind ratele de supraviețuire ale acestor specii nu sunt concludente, Comisia consideră că excepția legată de rata de supraviețuire permisă în temeiul articolului 15 alineatul (4) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 ar trebui inclusă în prezentul regulament numai pentru un an. Statele membre în cauză ar trebui să se angajeze să prezinte Comisiei în timp util datele relevante, astfel încât CSTEP să poată evalua integral motivele excepției, iar Comisia să poată efectua o reexaminare.
(14) În lumina acestor considerente, modificările propuse la planul privind aruncarea capturilor înapoi în mare pentru anumite activități de pescuit de specii demersale în Marea Mediterană sunt compatibile cu măsurile de conservare existente în zona respectivă.
(15) Măsurile propuse de noile recomandări comune sunt conforme cu articolul 15 alineatul (4) și cu articolul 18 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013, ele putând fi, prin urmare, incluse în planul privind aruncarea capturilor înapoi în mare prevăzut de Regulamentul delegat (UE) 2017/86.
(16) Regulamentul delegat (UE) 2017/86 ar trebui modificat în consecință.
(17) Întrucât măsurile prevăzute de prezentul regulament au un impact direct asupra planificării sezonului de pescuit al navelor din Uniune și asupra activităților economice conexe, prezentul regulament ar trebui să intre în vigoare imediat după publicarea sa. Regulamentul ar trebui să se aplice de la 1 ianuarie 2018,