Recitale
(1) Anexa II la Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 prevede o listă a Uniunii conținând aditivii alimentari aprobați pentru utilizare în produsele alimentare și condițiile de utilizare a acestor aditivi.
(2) Anexa III la Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 stabilește o listă a Uniunii de aditivi alimentari aprobați pentru utilizare în aditivi alimentari, enzime alimentare, arome alimentare, nutrienți, precum și condițiile de utilizare a lor.
(3) Regulamentul (UE) nr. 231/2012 al Comisiei (2) stabilește specificațiile pentru aditivii alimentari enumerați în anexele II și III la Regulamentul (CE) nr. 1333/2008.
(4) Sorbatul de calciu (E 203) este o substanță aprobată drept conservant într-o varietate de produse alimentare, precum și în preparatele de coloranți alimentari și în aromele alimentare, în conformitate cu anexele II și III la Regulamentul (CE) nr. 1333/2008.
(5) Articolul 32 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 prevede că toți aditivii alimentari care au fost deja aprobați în Uniune înainte de 20 ianuarie 2009 fac obiectul unei noi evaluări a riscurilor de către Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”).
(6) În acest scop, Regulamentul (UE) nr. 257/2010 al Comisiei (3) stabilește un program de reevaluare a aditivilor alimentari. În temeiul Regulamentului (UE) nr. 257/2010, reevaluarea conservanților a trebuit să fie realizată până la 31 decembrie 2015.
(7) La 30 iunie 2015, autoritatea a emis un aviz științific privind reevaluarea acidului sorbic (E 200), a sorbatului de potasiu (E 202) și a sorbatului de calciu (E 203) ca aditivi alimentari (4). Avizul a menționat absența de date privind genotoxicitatea referitoare la sorbatul de calciu. În consecință, autoritatea nu a fost în măsură să confirme siguranța sorbatului de calciu ca aditiv alimentar și a concluzionat că acesta ar trebui să fie exclus din grupul intitulat Doză Zilnică Acceptabilă (DZA) definit pentru acidul sorbic (E 200) și sorbatul de potasiu (E 202). În aviz se preciza că, pentru a se lua în considerare includerea sorbatului de calciu în respectivul grup DZA, este necesar să se realizeze studii de genotoxicitate.
(8) La 10 iunie 2016, Comisia a lansat o cerere publică de date științifice și tehnice privind acidul sorbic (E 200), sorbatul de potasiu (E 202) și sorbatul de calciu (E 203) (5), vizând datele necesare identificate în avizul științific privind reevaluarea substanțelor respective ca aditivi alimentari. Cu toate acestea, niciun agent economic nu s-a angajat să furnizeze datele solicitate privind genotoxicitatea pentru sorbatul de calciu (E 203). În absența datelor respective, autoritatea nu poate finaliza reevaluarea siguranței sorbatului de calciu ca aditiv alimentar și, prin urmare, nu poate determina dacă substanța în cauză continuă să îndeplinească condițiile prevăzute la articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 pentru a fi inclusă în lista Uniunii a aditivilor alimentari autorizați.
(9) Prin urmare, sorbatul de calciu (E 203) ar trebui eliminat din lista Uniunii de aditivi alimentari aprobați.
(10) În temeiul articolului 10 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1333/2008, lista Uniunii de aditivi alimentari aprobați se modifică în conformitate cu procedura menționată în Regulamentul (CE) nr. 1331/2008 al Parlamentului European și al Consiliului (6).
(11) Articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1331/2008 prevede că lista Uniunii de aditivi alimentari poate fi actualizată fie la inițiativa Comisiei, fie în urma unei cereri.
(12) Prin urmare, anexele II și III la Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 și anexa la Regulamentul (UE) nr. 231/2012 ar trebui modificate prin eliminarea sorbatului de calciu (E 203) din lista Uniunii de aditivi alimentari aprobați, deoarece, din cauza absenței unor date adecvate privind genotoxicitatea, includerea sa în listă nu mai poate fi justificată.
(13) Pentru a permite agenților economici din sectorul alimentar să se adapteze la noile cerințe sau să găsească alternative la sorbatul de calciu (E 203), prezentul regulament ar trebui să se aplice după șase luni de la intrarea sa în vigoare.
(14) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,