Începe proba gratuită

Decizie 2018/1303 · CELEX 32018D1303

Decizia (UE) 2018/1303 a Consiliului din 18 septembrie 2018 privind poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene, în cadrul Comitetului de asociere reunit în configurația „Comerț” instituit prin Acordul de asociere dintre Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Georgia, pe de altă parte, privind actualizarea anexei III (Apropierea) privind normele aplicabile standardizării, acreditării, evaluării conformității, reglementării tehnice și metrologiei și a anexei XVI (Achiziții publice) la acord

Data act
18.09.2018
Intrare in vigoare
20.09.2018
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2018_244_R_0006
Status
In vigoare
acord de asociere (UE) armonizare legislativă consiliu de asociere (UE) contract public EURATOM Georgia metrologie revizuirea unui acord standardizare

Recitale

(1) Acordul de asociere între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Georgia, pe de altă parte (1) (denumit în continuare „acordul”) a fost încheiat de Uniune prin Decizia (UE) 2016/838 a Consiliului (2) și a intrat în vigoare la 1 iulie 2016.

(2) În temeiul articolului 406 alineatul (3) din acord, Consiliul de asociere este împuternicit să actualizeze sau să modifice anexele la acord.

(3) În temeiul articolului 408 alineatul (2) din acord, Consiliul de asociere poate delega Comitetului de asociere oricare dintre competențele sale, inclusiv competența de a lua decizii cu caracter obligatoriu.

(4) În temeiul articolului 1 din Decizia nr. 3/2014 a Consiliului de asociere (3), Consiliul de asociere a delegat competența de a actualiza sau de a modifica anexele la acord care se referă, printre altele, la capitolul 3 (Bariere tehnice în calea comerțului, standardizare, metrologie, acreditare și evaluarea conformității) și capitolul 8 (Achizițiile publice) din titlul IV (Comerț și aspecte legate de comerț) din acord Comitetului de asociere reunit în configurația „Comerț”, în măsura în care nu există dispoziții specifice legate de actualizarea sau de modificarea acestor anexe în capitolul 3 și în capitolul 8.

(5) În conformitate cu articolul 47 alineatul (1) din acord, anexa III-A la acord poate fi modificată printr-o decizie a Comitetului de asociere reunit în configurația „Comerț”.

(6) Mai multe acte ale Uniunii enumerate în anexa III și în anexa XVI la acord au fost modificate sau abrogate de la încheierea negocierilor privind acordul. Este necesar să se actualizeze anexele respective prin adăugarea unui număr de acte care pun în aplicare, modifică, completează sau înlocuiesc măsurile enumerate în acestea.

(7) Prin urmare, este necesar să se stabilească poziția care urmează să fie luată, în numele Uniunii, în cadrul Comitetului de asociere reunit în configurația „Comerț” în ceea ce privește adoptarea preconizată a deciziilor privind actualizarea anexei III (Apropierea) privind normele aplicabile standardizării, acreditării, evaluării conformității, reglementării tehnice și metrologiei și a anexei XVI (Achiziții publice) la acord.

(8) După adoptare, este oportun să se publice în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene deciziile Comitetului de asociere reunit în configurația „Comerț” de actualizare a anexei III și a anexei XVI la acord.

(9) În conformitate cu articolul 17 alineatul (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană, Comisia reprezintă Uniunea în cadrul Comitetului de asociere reunit în configurația „Comerț”,

(1) În conformitate cu articolul 431 din Acordul de asociere între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Georgia, pe de altă parte (denumit în continuare „acordul”), acordul a intrat în vigoare la 1 iulie 2016.

(2) Articolul 47 din acord prevede că Georgia urmează să realizeze treptat apropierea de acquis-ul relevant al Uniunii, în conformitate cu dispozițiile din anexa III-A și anexa III-B la acord și că anexa III-A la acord poate fi modificată printr-o decizie a Comitetului de asociere reunit în configurația „Comerț”.

(3) Mai multe acte ale Uniunii enumerate în anexa III-A la acord au fost reformate sau abrogate și înlocuite cu noi acte ale Uniunii de la parafarea acordului la 29 noiembrie 2013, iar noile acte ale Uniunii au fost notificate Georgiei.

(4) Este necesar să se actualizeze anexa III-A la acord pentru a reflecta evoluția acquis-ului Uniunii specificat în anexa respectivă.

(5) Din motive de claritate, anexa III-A la acord ar trebui să fie actualizată în întregime și înlocuită.

(6) Este necesar să se acorde o perioadă Georgiei în vederea punerii în aplicare a noilor acte ale Uniunii în legislația internă. Prin urmare, pentru actele Uniunii enumerate în anexa III-A ar trebui să se indice noi termene pentru apropiere acordate Georgiei,

(1) În conformitate cu articolul 431 din Acordul de asociere între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Georgia, pe de altă parte (denumit în continuare „acordul”), acordul a intrat în vigoare la 1 iulie 2016.

(2) Articolul 142 din acord prevede că pragurile de valoare pentru contractele de achiziții publice prevăzute în anexa XVI-A urmează să fie revizuite în mod regulat începând cu anul intrării în vigoare a acordului și că o astfel de revizuire se adoptă printr-o decizie a Comitetului de asociere reunit în configurația „Comerț”.

(3) Conform articolului 406 alineatul (3) din acord, Consiliul de asociere este împuternicit să actualizeze sau să modifice anexele la acord. Consiliul de asociere, prin Decizia sa nr. 3/2014, a delegat Comitetului de asociere reunit în configurația „Comerț” competența de a actualiza sau de a modifica anumite anexe care se referă la comerț.

(4) Articolul 146 din acord prevede că Georgia trebuie să se asigure că legislația sa în domeniul achizițiilor publice va deveni în mod progresiv compatibilă cu acquis-ul UE în domeniul achizițiilor publice, în conformitate cu calendarul prevăzut în anexa XVI-B la acord.

(5) Mai multe acte ale Uniunii enumerate în anexa XVI la acord au fost reformate sau abrogate și înlocuite cu noi acte ale Uniunii de la parafarea acordului la 29 noiembrie 2013, iar noile acte ale Uniunii au fost notificate Georgiei: (a) Directiva 2014/23/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind atribuirea contractelor de concesiune (2); (b) Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achizițiile publice și de abrogare a Directivei 2004/18/CE (3); (c) Directiva 2014/25/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achizițiile efectuate de entitățile care își desfășoară activitatea în sectoarele apei, energiei, transporturilor și serviciilor poștale și de abrogare a Directivei 2004/17/CE (4).

(6) Este necesar să fie actualizată anexa XVI la acord pentru a reflecta modificările aduse acquis-ului Uniunii la care se face referire în anexa respectivă, în conformitate cu articolele 142 și 146 din acord.

(7) Din motive de claritate, anexa XVI ar trebui să fie actualizată în întregime și să fie înlocuită,

Articolul 1

Poziția care urmează să fie luată, în numele Uniunii, în cadrul Comitetului de asociere reunit în configurația „Comerț” se bazează pe proiectele de decizii ale Comitetului de asociere reunit în configurația „Comerț” atașate la prezenta decizie: (a) Decizia nr. 1/2018 a Comitetului de asociere UE-Georgia reunit în configurația „Comerț” de actualizare a anexei III la acord (Apropierea) privind normele aplicabile standardizării, acreditării, evaluării conformității, reglementării tehnice și metrologiei. (b) Decizia nr. 2/2018 a Comitetului de asociere UE-Georgia reunit în configurația „Comerț” de actualizare a anexei XVI la acord (Achiziții publice).

Articolul 2

După adoptare, deciziile Comitetului de asociere reunit în configurația „Comerț” menționate la articolul 1 se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 3

Prezenta decizie se adresează Comisiei.

Articolul 1

Anexa III-A la Acordul de asociere între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Georgia, pe de altă parte, se înlocuiește cu textul care figurează în anexa la prezenta decizie.

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

Articolul 1

Anexa XVI la Acordul de asociere între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Georgia, pe de altă parte, este înlocuită cu cu textul care figurează în anexa la prezenta decizie.

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.