Începe proba gratuită

Decizie 2018/1281 · CELEX 32018D1281

Decizia de punere în aplicare (UE) 2018/1281 a Comisiei din 21 septembrie 2018 privind anumite măsuri de protecție vizând pesta porcină africană în Belgia [notificată cu numărul C(2018) 6255] (Text cu relevanță pentru SEE.)

Data act
21.09.2018
Intrare in vigoare
21.09.2018
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2018_239_R_0005
Status
Inactiv
Belgia Grand Est inspecție veterinară pestă animală porcine restricții comerciale

Recitale

(1) Pesta porcină africană este o boală infecțioasă virală care afectează efectivele de porci domestici și sălbatici și care poate avea un impact puternic asupra profitabilității creșterii porcinelor, cauzând perturbări ale comerțului în Uniune și ale exporturilor către țări terțe.

(2) În cazul apariției unui caz de pestă porcină africană la porcii sălbatici, există riscul ca agentul patogen să se răspândească la alte populații de porci sălbatici și la exploatații de porcine. În consecință, el se poate răspândi de la un stat membru la altul și la țări terțe prin intermediul comerțului cu porcine vii sau cu produsele provenite de la acestea.

(3) Directiva 2002/60/CE a Consiliului (3) stabilește măsurile minime care trebuie aplicate în Uniune pentru controlul pestei porcine africane. În particular, articolul 15 din Directiva 2002/60/CE prevede luarea anumitor măsuri ca urmare a confirmării unuia sau a mai multor cazuri de pestă porcină africană la porcii sălbatici.

(4) Belgia a informat Comisia cu privire la situația actualizată a pestei porcine africane care afectează populația de porci sălbatici din regiunea Ardeni a statului membru respectiv și, în conformitate cu articolul 15 din Directiva 2002/60/CE, a stabilit o zonă în care se înregistrează cazuri de infecții și în care se aplică măsurile menționate la articolul 15 din directiva respectivă.

(5) Decizia de punere în aplicare (UE) 2018/1242 a Comisiei (4) a fost adoptată ca răspuns la această situație.

(6) Pentru a se preveni orice perturbări inutile ale comerțului în Uniune și pentru a se evita impunerea de către țări terțe a unor bariere nejustificate în calea comerțului, este necesară identificarea la nivelul Uniunii a zonei din Belgia în care se înregistrează cazuri de pestă porcină africană, în colaborare cu statul membru respectiv.

(7) Prin urmare, zona în care se înregistrează cazuri de infecții din Belgia ar trebui să fie inclusă în anexa la prezenta decizie și ar trebui să fie stabilită durata regionalizării respective. Prezenta decizie ar trebui să abroge și să înlocuiască Decizia de punere în aplicare (UE) 2018/1242.

(8) Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

Articolul 1

Belgia se asigură că zona în care se înregistrează cazuri de infecții, stabilită de Belgia, unde se aplică măsurile prevăzute la articolul 15 din Directiva 2002/60/CE, cuprinde cel puțin zonele menționate în anexa la prezenta decizie.

Articolul 3

Prezenta decizie se aplică până la 30 noiembrie 2018.

Articolul 4

Prezenta decizie se adresează Regatului Belgiei.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.