Recitale
(1) Pesta porcină africană este o boală infecțioasă virală care afectează efectivele de porci domestici și sălbatici și care poate avea un impact puternic asupra rentabilității creșterii porcinelor, cauzând perturbări ale comerțului în Uniune și ale exporturilor către țări terțe.
(2) În cazul apariției unui caz de pestă porcină africană la porcii sălbatici, există riscul ca agentul patogen să se răspândească la alte populații de porci sălbatici și la exploatații de porcine. În consecință, boala se poate răspândi dintr-un stat membru în altul și în țări terțe, prin intermediul comerțului cu porcine vii sau cu produsele provenite de la acestea.
(3) Directiva 2002/60/CE a Consiliului (3) stabilește măsurile minime care trebuie aplicate în Uniune pentru combaterea pestei porcine africane. În particular, articolul 15 din Directiva 2002/60/CE prevede luarea unor măsuri ca urmare a confirmării unuia sau a mai multor cazuri de pestă porcină africană la porcii sălbatici.
(4) Belgia a informat Comisia cu privire la situația actuală a pestei porcine africane pe teritoriul ei, ca urmare a apariției unor cazuri de pestă porcină în regiunea Ardeni din statul membru respectiv și, în conformitate cu articolul 15 din Directiva 2002/60/CE, a luat câteva măsuri, inclusiv stabilirea unei zone în care s-au înregistrat cazuri de infecții, zonă în care se aplică măsurile menționate la articolul 15 din directiva menționată, cu scopul de a preveni răspândirea bolii respective.
(5) Pentru a preveni orice fel de perturbări inutile ale comerțului în Uniune și pentru a evita impunerea de către țări terțe a unor bariere nejustificate în calea comerțului, este necesară identificarea la nivelul Uniunii a zonei din Belgia în care se înregistrează cazuri de infecții cu pestă porcină africană, în colaborare cu statul membru respectiv.
(6) Prin urmare, până la reuniunea următoare a Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale, în anexa la prezenta decizie ar trebui precizată zona din Belgia în care se înregistrează cazuri de infecții și durata regionalizării stabilite.
(7) Prezenta decizie urmează să fie revizuită la următoarea reuniune a Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,