Recitale
(1) Spodoptera frugiperda (Smith) (denumit în continuare „organismul specificat”) figurează în partea A secțiunea I litera (a) punctul 22 din anexa I la Directiva 2000/29/CE ca organism dăunător a cărui apariție nu a fost constatată în Uniune.
(2) Măsurile specifice de prevenire a introducerii și a răspândirii în Uniune a organismului specificat sunt prevăzute la punctul 27.2 din partea A secțiunea I din anexa IV la Directiva 2000/29/CE. Măsurile respective constau în cerințe speciale privind introducerea în Uniune a plantelor Dendranthema (DC.) Des Moul., Dianthus L. și Pelargonium l'Hérit. ex Ait., care pot să adăpostească organismul dăunător menționat.
(3) Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) a emis un aviz științific privind clasificarea organismului dăunător menționat, aviz adoptat la 28 iunie 2017 (2). În continuare, statele membre au prezentat date privind interceptarea organismului respectiv în cadrul comerțului cu mărfuri.
(4) Având în vedere recenta introducere și răspândire a organismului specificat în Africa, distribuția sa în cele două Americi și datele privind interceptările transmise de statele membre, ar trebui supuse unor măsuri specifice la introducerea în Uniune și anumite alte plante care adăpostesc organismul specificat și care provin din Africa sau din Americi (denumite în continuare „plantele specificate”).
(5) Măsurile specifice respective ar trebui să prevadă depistarea în timp util a organismului specificat pe teritoriul Uniunii, cerințe pentru introducerea în Uniune a plantelor specificate, inclusiv un certificat fitosanitar corespunzător, precum și controale oficiale la introducerea plantelor menționate în Uniune. Statele membre ar trebui să efectueze anchete anuale în vederea depistării prezenței organismului specificat pe teritoriul lor și ar trebui să se asigure că operatorii profesioniști sunt informați cu privire la prezența sa potențială și la măsurile care urmează să fie luate.
(6) Aceste măsuri sunt necesare pentru a asigura o protecție sporită a teritoriului Uniunii împotriva intrării, stabilirii și răspândirii organismului specificat.
(7) Pentru a le permite organismelor oficiale responsabile și operatorilor profesioniști să se adapteze la cerințele menționate, prezenta decizie ar trebui să se aplice începând cu 1 iunie 2018.
(8) Decizia ar trebui să aibă caracter temporar și să se aplice până la 31 mai 2020, pentru a permite revizuirea sa înainte de această dată.
(9) Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,