Începe proba gratuită

Decizie 2018/620 · CELEX 32018D0620

Decizia de punere în aplicare (UE) 2018/620 a Comisiei din 20 aprilie 2018 privind specificațiile tehnice pentru componenta de servicii a programului Copernicus în temeiul Regulamentului (UE) nr. 377/2014 al Parlamentului European și al Consiliului (Text cu relevanță pentru SEE. )

Data act
20.04.2018
Intrare in vigoare
13.05.2018
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2018_102_R_0008
Status
In vigoare
gestionarea crizelor mediu marin monitorizarea mediului observare program al UE schimbare climatică siguranță publică specificații tehnice tehnologie spațială

Recitale

(1) Programul Copernicus, instituit prin Regulamentul (UE) nr. 377/2014, este un program civil orientat către utilizatori, care valorifică capacitățile naționale și europene existente, al cărui obiectiv operațional primordial este furnizarea de informații exacte și fiabile în domeniul mediului și al securității, adaptate necesităților utilizatorilor și care să sprijine alte politici ale Uniunii, în special a celor cu privire la piața internă, transporturi, mediu, energie, protecție civilă și securitate civilă, cooperarea cu țările terțe și ajutorul umanitar.

(2) În conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 377/2014, programul Copernicus este format din trei componente, inclusiv o componentă de servicii al cărei scop este furnizarea de informații în următoarele domenii: monitorizarea atmosferei, monitorizarea mediului marin, monitorizarea suprafeței terestre, schimbările climatice, gestionarea situațiilor de urgență și securitatea. Comisia deține responsabilitatea generală pentru programul Copernicus și coordonează diferitele componente ale acestuia.

(3) Specificațiile tehnice pentru componenta de servicii a programului Copernicus sunt necesare pentru stabilirea unui nivel de referință în implementarea și evoluția componentei de servicii în cadrul guvernanței programului Copernicus.

(4) Specificațiile tehnice pentru componenta de servicii a Copernicus ar trebui să se refere la aspecte precum domeniul de aplicare, arhitectura, portofoliile de servicii tehnice, monitorizarea și evaluarea, servicii de date spațiale și in situ, evoluția, arhivarea și difuzarea de date și au obligația de a garanta funcționarea corectă a componentei de servicii a Copernicus.

(5) Specificațiile tehnice pentru componenta de servicii a programului Copernicus ar trebui să acopere întreaga componentă de servicii, acordând o atenție specială activităților finanțate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 377/2014.

(6) Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului Copernicus,

Articolul 1

Specificațiile tehnice pentru componenta de servicii a programului Copernicus

Următoarele specificații tehnice pentru componenta de servicii a Copernicus, menționate la articolul 5 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 377/2014 în ceea ce privește punerea sa în aplicare, se adoptă prin prezenta: 1. Caracteristici generale ale componentei de servicii a programului Copernicus, astfel cum figurează în anexa I la prezenta decizie; 2. Specificații tehnice pentru serviciul de monitorizare a atmosferei al programului Copernicus, menționate la articolul 5 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 377/2014, astfel cum figurează în anexa II la prezenta decizie; 3. Specificații tehnice pentru serviciul de monitorizare a mediului marin al programului Copernicus, menționate la articolul 5 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 377/2014, astfel cum figurează în anexa III la prezenta decizie; 4. Specificații tehnice pentru serviciul de monitorizare a suprafețelor terestre al programului Copernicus, menționate la articolul 5 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 377/2014, astfel cum figurează în anexa IV la prezenta decizie; 5. Specificații tehnice pentru serviciul de monitorizare a schimbărilor climatice al programului Copernicus, menționate la articolul 5 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul (UE) nr. 377/2014, astfel cum figurează în anexa V la prezenta decizie; 6. Specificații tehnice pentru serviciul de monitorizare a gestionării situațiilor de urgență al programului Copernicus, menționate la articolul 5 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul (UE) nr. 377/2014, astfel cum figurează în anexa VI la prezenta decizie; 7. Specificații tehnice pentru serviciul de securitate al programului Copernicus, menționate la articolul 5 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul (UE) nr. 377/2014, astfel cum figurează în anexa VII la prezenta decizie.

Articolul 2

Intrarea în vigoare

Prezenta decizie intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.