Recitale
(1) Relațiile dintre Uniunea Europeană (denumită în continuare „Uniunea”) și Georgia continuă să se dezvolte în cadrul politicii europene de vecinătate (PEV) și al Parteneriatului estic. Georgia a aderat la Parteneriatul estic al UE în 2009, acțiune urmată de negocierea unui acord de asociere UE-Georgia. Respectivul acord (2) (denumit în continuare „Acordul de asociere”), care include introducerea treptată a unei zone de liber-schimb complex și cuprinzător (DCFTA), a fost semnat în iunie 2014 și a intrat în vigoare la 1 iulie 2016.
(2) Georgia continuă să se confrunte cu un mediu extern slab, care, prin reducerea exporturilor și a transferurilor bănești din exterior, a contribuit la o creștere relativ scăzută a PIB-ului în 2016. Deși creșterea regională și globală s-a accelerat în 2017, ea rămâne supusă riscurilor de deteriorare.
(3) Deficitul bugetar al Georgiei rămâne semnificativ, iar raportul dintre datoria publică și PIB este în creștere. La rândul său, balanța de plăți a Georgiei rămâne vulnerabilă din cauza unui deficit de cont curent foarte mare și a datoriei externe importante. Rezervele valutare ale Georgiei au fost stabile în termeni absoluți, dar, având în vedere creșterea necesităților în materie de rezerve, ele au scăzut sub nivelul estimat de Fondul Monetar Internațional (FMI) ca fiind adecvat. Georgia continuă totodată să se adapteze cerințelor acordului de liber-schimb aprofundat și cuprinzător cu Uniunea.
(4) În acest context, autoritățile georgiene și FMI au convenit, în aprilie 2017, asupra unui acord privind un mecanism de finanțare extinsă (MFE) cu o durată de trei ani, în valoare de 285,3 milioane USD, pentru perioada 2017-2020. Acordul a fost aprobat de Consiliul director al FMI la 12 aprilie 2017. Obiectivul acordului privind MFE este sprijinirea unui program de reformă economică grație căruia Georgia să-și reducă vulnerabilitățile economice și să promoveze o creștere economică mai puternică și mai favorabilă incluziunii.
(5) Având în vedere nevoile reziduale de finanțare externă ale Georgiei, autoritățile din această țară au solicitat, în iunie 2017, asistență macrofinanciară suplimentară din partea Uniunii.
(6) După conflictul militar cu Rusia din august 2008, Georgia a beneficiat de două operațiuni de asistență macrofinanciară cu privire la care Uniunea și-a luat angajamentul în cadrul Conferinței internaționale a donatorilor de la Bruxelles din octombrie 2008. Prima dintre aceste operațiuni, care a fost într-un cuantum de 46 de milioane EUR, integral sub formă de granturi, a fost implementată în perioada 2009-2010, iar a doua, care a fost din nou într-un cuantum de 46 de milioane EUR, jumătate sub formă de granturi și jumătate sub formă de împrumuturi, a fost implementată în perioada 2015-2017. De asemenea, Uniunea a pus la dispoziția Georgiei 610-746 de milioane EUR în cadrul Instrumentului european de vecinătate pentru perioada 2014-2020, inclusiv sprijin bugetar și asistență tehnică. În plus, Georgia beneficiază de Facilitatea de investiții pentru vecinătate, care a contribuit cu aproximativ 86 de milioane EUR la finanțarea de proiecte în Georgia în perioada 2008-2017.
(7) Având în vedere că Georgia este o țară care face obiectul PEV, ea ar trebui să fie considerată eligibilă pentru a beneficia de asistență macrofinanciară din partea Uniunii.
(8) Asistența macrofinanciară din partea Uniunii ar trebui să fie un instrument financiar excepțional de sprijin necondiționat și fără o alocare specială pentru balanța de plăți, care vizează satisfacerea necesităților imediate de finanțare externă ale beneficiarului și ar trebui să stea la baza punerii în aplicare a unui program de politică care să conțină măsuri ferme imediate de ajustare și de reformă structurală, menite să îmbunătățească poziția pe termen scurt a balanței de plăți.
(9) Având în vedere că în Georgia există încă un deficit rezidual semnificativ de finanțare externă pentru balanța de plăți, în plus față de resursele furnizate de FMI și de alte instituții multilaterale, se consideră că asistența macrofinanciară pe care Uniunea ar urma să o furnizeze Georgiei este un răspuns adecvat, în actualele circumstanțe excepționale, la solicitarea Georgiei de sprijin pentru stabilizarea sa economică, alături de programul FMI. Asistența macrofinanciară din partea Uniunii ar sprijini stabilizarea economică și agenda reformelor structurale din Georgia, completând resursele puse la dispoziție în cadrul acordului financiar cu FMI.
(10) Asistența macrofinanciară din partea Uniunii ar trebui să aibă drept scop restabilirea unei situații de finanțare externă durabile pentru Georgia, sprijinind astfel dezvoltarea sa economică și socială.
(11) Stabilirea valorii asistenței macrofinanciare din partea Uniunii se bazează pe o evaluare cantitativă completă a nevoilor reziduale de finanțare externă ale Georgiei și ia în considerare capacitatea acestei țări de autofinanțare prin resurse proprii, în special rezervele internaționale puse la dispoziția sa. Asistența macrofinanciară din partea Uniunii ar trebui să completeze programele și resursele furnizate de FMI și Banca Mondială. Stabilirea valorii asistenței ia în considerare, de asemenea, contribuțiile financiare preconizate din partea donatorilor bilaterali și multilaterali și necesitatea de a asigura o repartizare echitabilă a obligațiilor între Uniune și alți donatori, precum și aplicarea anterioară a celorlalte instrumente de finanțare externă ale Uniunii în Georgia și valoarea adăugată a implicării Uniunii în general.
(12) Luând în considerare nevoile reziduale de finanțare externă ale Georgiei, nivelul său de dezvoltare economică și socială, măsurat în funcție de venitul pe cap de locuitor, și incidența sărăciei, precum și gradul său de îndatorare, o parte din asistență ar trebui furnizată sub formă de granturi.
(13) Comisia ar trebui să asigure faptul că asistența macrofinanciară din partea Uniunii este conformă, din punct de vedere juridic și al conținutului, cu principiile-cheie ale acțiunii externe consacrate la articolul 21 din Tratatul privind Uniunea Europeană și cu obiectivele și măsurile esențiale adoptate în cadrul diferitelor domenii de acțiune externă și al altor politici pertinente ale Uniunii.
(14) Asistența macrofinanciară din partea Uniunii ar trebui să sprijine politica externă a Uniunii față de Georgia. Serviciile Comisiei și Serviciul European de Acțiune Externă ar trebui să lucreze în strânsă colaborare pe parcursul operațiunii de asistență macrofinanciară pentru a coordona și a asigura coerența acțiunilor de politică externă ale Uniunii.
(15) Asistența macrofinanciară din partea Uniunii ar trebui să susțină angajamentul Georgiei față de valorile pe care le are în comun cu Uniunea, printre care democrația, statul de drept, buna guvernanță, respectarea drepturilor omului, dezvoltarea durabilă și reducerea sărăciei, precum și angajamentul său față de principiile privind schimburile comerciale deschise, echitabile și reglementate.
(16) O condiție prealabilă pentru acordarea asistenței macrofinanciare din partea Uniunii este ca Georgia să respecte mecanismele democratice reale, printre care un sistem parlamentar pluripartit și statul de drept, și să garanteze respectarea drepturilor omului. În plus, obiectivele specifice ale asistenței macrofinanciare din partea Uniunii ar trebui să consolideze eficiența, transparența și responsabilitatea sistemelor de gestionare a finanțelor publice din Georgia și să promoveze reformele structurale având ca scop sprijinirea creșterii sustenabile și favorabile incluziunii, crearea de locuri de muncă și consolidarea bugetară. Asistența macrofinanciară din partea Uniunii acordată Georgiei ar trebui să includă și măsuri care să sprijine punerea în aplicare a Acordului de asociere, inclusiv a DCFTA. Pentru a garanta faptul că obiectivele specifice pot fi evaluate în mod adecvat, este necesar ca ele să fie formulate într-un mod verificabil și măsurabil. Atât îndeplinirea condițiilor prealabile, cât și realizarea obiectivelor respective ar trebui monitorizate periodic de către Comisie și Serviciul European de Acțiune Externă. În cazul în care condiția prealabilă și obiectivele nu sunt îndeplinite sau în cazul în care obiectivele și principiile prevăzute de Acordul de asociere sunt, în general, ignorate, Comisia ar trebui să suspende temporar sau să anuleze plata asistenței macrofinanciare din partea Uniunii.
(17) Pentru a se asigura că interesele financiare ale Uniunii în legătură cu asistența macrofinanciară acordată sunt protejate în mod eficient, Georgia ar trebui să adopte măsuri corespunzătoare privind prevenirea și combaterea fraudei, a corupției și a oricăror alte nereguli legate de asistența macrofinanciară a Uniunii. În plus, ar trebui să se adopte dispoziții care să prevadă efectuarea de verificări de către Comisie și de audituri de către Curtea de Conturi.
(18) Punerea la dispoziție a asistenței macrofinanciare din partea Uniunii nu aduce atingere competențelor Parlamentului European și ale Consiliului, în calitate de autoritate bugetară.
(19) Sumele aferente asistenței macrofinanciare acordate sub formă de granturi și sumele provizioanelor necesare pentru asistența macrofinanciară acordată sub formă de împrumuturi ar trebui să corespundă creditelor bugetare prevăzute în cadrul financiar multianual.
(20) Asistența macrofinanciară din partea Uniunii ar trebui gestionată de către Comisie. Pentru a garanta că Parlamentul European și Consiliul pot să urmărească punerea în aplicare a prezentei decizii, Comisia ar trebui să le informeze periodic cu privire la evoluțiile legate de asistență și să le furnizeze documentele relevante.
(21) În vederea asigurării unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a prezentei decizii, ar trebui conferite competențe de executare Comisiei. Aceste competențe ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (3).
(22) Asistența macrofinanciară din partea Uniunii ar trebui să facă obiectul unor condiții de politică economică, ce urmează a fi stabilite într-un memorandum de înțelegere. Pentru a se asigura condiții de punere în aplicare uniforme și din motive de eficiență, Comisia ar trebui să fie abilitată să negocieze astfel de condiții cu autoritățile georgiene, sub supravegherea comitetului reprezentanților statelor membre, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011. În conformitate cu acest regulament, procedura de consultare ar trebui să se aplice, ca regulă generală, tuturor cazurilor care nu sunt prevăzute în regulamentul respectiv. Având în vedere impactul potențial important al asistenței de peste 90 de milioane EUR, este adecvat să se utilizeze procedura de examinare pentru operațiunile care depășesc acest prag. Luând în considerare cuantumul asistenței macrofinanciare din partea Uniunii acordate Georgiei, pentru adoptarea memorandumului de înțelegere și pentru orice reducere, suspendare sau anulare a asistenței ar trebui să se aplice procedura de examinare,