Începe proba gratuită

Decizie 2018/563 · CELEX 32018D0563

Decizia (UE) 2018/563 a Comisiei din 20 noiembrie 2017 privind ajutorul de stat SA.34308 (2013/C) (ex 2013/NN) pus în aplicare de Republica Elenă pentru Hellenic Defence Systems S.A. (EAS – Ellinika Amyntika Systimata) [notificată cu numărul C(2017) 7361] (Text cu relevanță pentru SEE. )

Data act
20.11.2017
Intrare in vigoare
12.04.2018
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2018_094_R_0003
Status
In vigoare
ajutor de stat ajutor pentru investiție controlul ajutorului de stat creștere de capital garanție de credit Grecia industria de armament procedură privind încălcarea legislației comunitare (UE) rambursarea ajutoarelor subvenții pentru întreprinderi

Articolul 1

Grantul public acordat de Grecia întreprinderii Hellenic Defence Systems S.A. în 2003 pentru punerea în aplicare a unui plan de investiții pentru modernizarea unității industriale Aeghion este scutit de aplicarea dispozițiilor privind ajutorul de stat prevăzute în Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în temeiul articolului 346 alineatul (1) litera (b). Măsurile acordate întreprinderii Hellenic Defence Systems S.A., în măsura în care acestea vizează producția militară a acesteia, sub forma (i) garanțiilor de stat în perioada 2004-2011 și (ii) a participării statului la majorările capitalului întreprinderii în 2011, sunt scutite de aplicarea dispozițiilor privind ajutorul de stat prevăzute în Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în temeiul articolului 346 alineatul (1) litera (b).

Articolul 2

Ajutorul de stat acordat întreprinderii Hellenic Defence Systems S.A., în măsura în care privește producția civilă a acesteia, sub forma (i) garanțiilor de stat în perioada 2004-2011 și (ii) a participării statului la majorările capitalului întreprinderii în 2011, a fost acordat în mod ilegal de Grecia cu încălcarea articolului 108 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și este incompatibil cu piața internă.

Articolul 3

(1) Grecia recuperează ajutorul incompatibil menționat la articolul 2 de la succesorul beneficiarului, și anume Hellenic Civilian Production Systems Industrial Commercial Ltd. (2) Sumele care trebuie recuperate sunt purtătoare de dobânzi, începând de la data la care au fost puse la dispoziția beneficiarului până la recuperarea lor efectivă. (3) Dobânda se calculează pe o bază compusă în conformitate cu capitolul V din Regulamentul (CE) nr. 794/2004 al Comisiei (39) și cu Regulamentul (CE) nr. 271/2008 al Comisiei (40) de modificare a Regulamentului (CE) nr. 794/2004. (4) Grecia anulează toate plățile restante aferente ajutoarelor menționate la articolul 2, începând cu data adoptării prezentei decizii.

Articolul 4

(1) Recuperarea ajutorului menționat la articolul 2 este imediată și efectivă. (2) Grecia asigură punerea în aplicare a prezentei decizii în termen de patru luni de la data notificării acesteia.

Articolul 5

(1) În termen de două luni de la notificarea prezentei decizii, Grecia comunică Comisiei următoarele informații: (a) suma totală (principalul și dobânzile de recuperare) care urmează a fi recuperată de la beneficiar; (b) o descriere detaliată a măsurilor deja adoptate și a celor planificate în vederea respectării prezentei decizii; (c) documente care să demonstreze că beneficiarul a fost somat să ramburseze ajutorul. (2) Grecia informează Comisia cu privire la evoluția măsurilor naționale luate în vederea punerii în aplicare a prezentei decizii până la finalizarea recuperării ajutorului menționat la articolul 2. La simpla solicitare a Comisiei, Grecia prezintă imediat informații privind măsurile deja adoptate și planificate pentru respectarea prezentei decizii. În plus, Grecia furnizează informații detaliate privind cuantumurile ajutorului și ale dobânzilor de recuperare deja recuperate de la beneficiar.

Articolul 6

Prezenta decizie se adresează Republicii Elene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.