Începe proba gratuită

Regulament 2017/1533 · CELEX 32017R1533

Regulamentul delegat (UE) 2017/1533 al Comisiei din 8 septembrie 2017 de modificare a Regulamentului delegat (UE) 2017/1165 în ceea ce privește măsurile de sprijin excepționale cu caracter temporar care vizează producătorii de piersici și nectarine din Grecia, Spania și Italia

Data act
08.09.2017
Intrare in vigoare
03.08.2017
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2017_233_R_0001
Status
In vigoare
ajutor al UE ajutor pentru producție fonduri pentru agricultură fructe cu sâmburi Grecia Italia piața agricolă a UE Spania stabilizarea pieței

Recitale

(1) Între 3 și 8 august 2017, unele state membre și părți interesate au informat Comisia că există o perturbare gravă a pieței din sectorul piersicilor și al nectarinelor, datorată unui nivel ridicat al producției și stocurilor, în special în Grecia, Spania și Italia. Stocurile de piersici și de nectarine din Spania se situează la 87 000 tone, în situația în care 50 % din piersici nu erau încă recoltate la începutul lunii august. Stocurile de piersici și de nectarine din Italia se situează la 130 000 tone, în situația în care mai trebuie recoltate 30 % din produse.

(2) După embargoul impus de Rusia în 2014 asupra importurilor de fructe și legume din Uniune, producătorii au încercat să găsească alte piețe de export. Însă exporturile către Belarus, care reprezintă în prezent principala destinație a exporturilor de piersici și nectarine în timpul perioadei de recoltare, au scăzut cu 25 % începând din 2015. Începând cu 1 iulie 2017, exporturile au avut și mai mult de suferit în urma introducerii măsurilor sanitare și fitosanitare de către țările membre ale Uniunii Economice Eurasiatice, în special de către Belarus. În plus, exportul către țări terțe este în general dificil din cauza perisabilității produselor.

(3) Aceste circumstanțe cumulate afectează prețurile. Conform datelor disponibile, situația pieței și mai ales evoluția prețurilor sunt foarte similare cu cele din 2014, când Rusia a impus embargoul.

(4) Spania și Italia au confirmat faptul că organizațiile producătorilor au implementat deja măsuri de prevenire și gestionare a crizelor în cadrul programelor lor operaționale și au făcut uz de măsurile de sprijin excepționale cu caracter temporar prevăzute de Regulamentul delegat (UE) 2017/1165 al Comisiei (2). Prin urmare, nu mai există nicio marjă de manevră pentru a retrage cantități suplimentare de pe piață în cadrul schemelor actuale.

(5) Condițiile actuale perturbă semnificativ piața în sectorul piersicilor și al nectarinelor. Această situație sau efectele sale pe piață tind să persiste sau să se deterioreze, iar măsurile obișnuite de prevenire și gestionare a crizelor disponibile în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1308/2013 par a fi insuficiente.

(6) Deși această perturbare este doar indirect legată de embargoul impus de Rusia, este oportun, din motive practice și în scopul simplificării, să se utilizeze sistemul existent prevăzut de Regulamentul delegat (UE) 2017/1165.

(7) Pentru a avea un impact suficient în direcția stabilizării pieței, cantitățile prevăzute de Regulamentul (UE) 2017/1165 pentru piersici și nectarine ar trebui triplate în cazul producătorilor din Grecia, Spania și Italia.

(8) Prin urmare, Regulamentul delegat (UE) 2017/1165 ar trebui modificat în consecință.

(9) Pentru a avea un impact imediat asupra pieței și pentru a contribui la stabilizarea prețurilor în perioada principală de recoltare, prezentul regulament ar trebui să se aplice retroactiv, începând de la data la care situația a fost comunicată Comisiei formal și factual, respectiv de la 3 august 2017,

Articolul 2

Intrarea în vigoare și aplicarea

Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Se aplică de la 3 august 2017.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.