Recitale
(1) Regulamentul (CE) nr. 329/2007 al Consiliului (2) pune în aplicare măsurile prevăzute în Decizia (PESC) 2016/849.
(2) Anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 329/2007 cuprinde lista persoanelor, entităților și organismelor care au fost desemnate de Comitetul de sancțiuni sau de Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (CSONU) și cărora li se aplică înghețarea fondurilor și a resurselor economice în temeiul regulamentului menționat.
(3) Anexa V la Regulamentul (CE) nr. 329/2007 cuprinde lista persoanelor, entităților și organismelor care nu au fost incluse în lista din anexa IV, dar care au fost identificate de către Consiliu și cărora li se aplică înghețarea fondurilor și a resurselor economice în temeiul regulamentului menționat.
(4) La 5 august 2017, CSONU a adoptat Rezoluția 2371 (2017) care impune noi măsuri împotriva Coreei de Nord. Printre altele, CSONU a adăugat nouă persoane fizice și patru persoane juridice pe lista persoanelor și entităților cărora li se aplică măsurile restrictive. De asemenea, CSONU a prevăzut derogări de la aceste măsuri în ceea ce privește două persoane juridice, și anume Foreign Trade Bank (FTB) și Korean National Insurance Company (KNIC).
(5) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/1457 al Comisiei (3) pune în aplicare noile măsuri prin includerea numelor persoanelor fizice și juridice relevante în anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 329/2007. Având în vedere că una dintre persoanele juridice, și anume KNIC, fusese inclusă anterior în anexa V la Regulamentul (CE) nr. 329/2007, aceasta ar trebui să fie eliminată din anexa respectivă.
(6) Decizia (PESC) 2017/1504 a Consiliului (4) a modificat Decizia (PESC) 2016/849 pentru a reflecta situațiile în care, în temeiul Rezoluției 2371 (2017), măsurile restrictive împotriva FTB și a KNIC nu se aplică.
(7) Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 329/2007 ar trebui modificat în mod corespunzător,