Începe proba gratuită

Regulament 2017/842 · CELEX 32017R0842

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/842 al Comisiei din 17 mai 2017 de reînnoire a aprobării substanței active cu risc redus Coniothyrium minitans tulpina CON/M/91-08, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare, și de modificare a anexei la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 al Comisiei (Text cu relevanță pentru SEE. )

Data act
17.05.2017
Intrare in vigoare
07.06.2017
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2017_125_R_0007
Status
In vigoare
autorizație de vânzare inspecție fitosanitară produse fitosanitare

Recitale

(1) Directiva 2003/79/CE a Comisiei (2) a inclus Coniothyrium minitans tulpina CON/M/91-08 ca substanță activă în anexa I la Directiva 91/414/CEE a Consiliului (3).

(2) Substanțele active incluse în anexa I la Directiva 91/414/CEE se consideră a fi fost aprobate în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1107/2009 și sunt enumerate în partea A a anexei la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 al Comisiei (4).

(3) Aprobarea substanței active Coniothyrium minitans tulpina CON/M/91-08, în condițiile stabilite în partea A din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011, expiră la 31 octombrie 2017.

(4) O cerere de reînnoire a aprobării substanței Coniothyrium minitans tulpina CON/M/91-08 a fost transmisă în conformitate cu articolul 1 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 844/2012 al Comisiei (5) în termenul prevăzut la articolul respectiv.

(5) Solicitantul a depus dosarele suplimentare necesare în conformitate cu articolul 6 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 844/2012. Cererea a fost considerată completă de către statul membru raportor.

(6) Statul membru raportor, în colaborare cu statul membru coraportor, a întocmit un raport de evaluare a reînnoirii pe care l-a transmis, la data de 29 mai 2015, Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”) și Comisiei.

(7) Autoritatea a comunicat solicitantului și statelor membre raportul de evaluare a reînnoirii în vederea formulării de observații și a transmis Comisiei observațiile primite. De asemenea, autoritatea a pus la dispoziția publicului dosarul suplimentar rezumativ.

(8) La 8 iunie 2016, autoritatea a comunicat Comisiei concluzia sa (6) cu privire la posibilitatea ca substanța Coniothyrium minitans tulpina CON/M/91-08 să îndeplinească criteriile de aprobare prevăzute la articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009. La 6 decembrie 2016, Comisia a prezentat proiectul de raport de reînnoire pentru substanța Coniothyrium minitans tulpina CON/M/91-08 Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale.

(9) Solicitantului i s-a oferit posibilitatea de a prezenta observații pe marginea raportului de reînnoire.

(10) Cu privire la una sau la mai multe utilizări reprezentative ale cel puțin unui produs de protecție a plantelor care conține substanța Coniothyrium minitans tulpina CON/M/91-08, s-a constatat îndeplinirea criteriilor de aprobare prevăzute la articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009. Prin urmare, este adecvat să se reînnoiască aprobarea substanței Coniothyrium minitans tulpina CON/M/91-08.

(11) Evaluarea riscurilor în contextul reînnoirii aprobării substanței Coniothyrium minitans tulpina CON/M/91-08 se bazează pe un număr limitat de utilizări reprezentative, care, totuși, nu limitează utilizările pentru care pot fi autorizate produsele de protecție a plantelor care conțin Coniothyrium minitans tulpina CON/M/91-08. Prin urmare, este adecvat să nu se mențină restricția privind utilizarea exclusiv ca fungicid.

(12) De asemenea, Comisia consideră că substanța Coniothyrium minitans tulpina CON/M/91-08 este o substanță activă cu risc redus, în conformitate cu articolul 22 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009. Coniothyrium minitans tulpina CON/M/91-08 nu este o substanță care să prezinte motive de îngrijorare și îndeplinește condițiile stabilite la punctul 5 din anexa II la Regulamentul (CE) nr. 1107/2009. Coniothyrium minitans tulpina CON/M/91-08 este o tulpină sălbatică care există în mod natural în mediu. De asemenea, nu este patogenă pentru oameni sau animale. Expunerea suplimentară a oamenilor, a animalelor și a mediului prin utilizările aprobate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 ar trebui să fie neglijabilă în comparație cu expunerea preconizată în cadrul situațiilor naturale reale.

(13) Prin urmare, este adecvat să se reînnoiască aprobarea substanței Coniothyrium minitans tulpina CON/M/91-08 ca substanță cu risc redus. În conformitate cu articolul 13 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 ar trebui să fie modificată în consecință.

(14) Cu toate acestea, în conformitate cu articolul 14 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 coroborat cu articolul 6 din același regulament și având în vedere cunoștințele științifice și tehnice actuale, este necesară includerea anumitor condiții și restricții.

(15) În conformitate cu articolul 20 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, coroborat cu articolul 13 alineatul (4), anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 ar trebui modificată în consecință.

(16) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/950 al Comisiei (7) a amânat data expirării substanței Coniothyrium minitans tulpina CON/M/91-08 până la 31 octombrie 2017 pentru a permite ca procesul de reînnoire să fie finalizat înainte de data expirării aprobării substanței respective. Cu toate acestea, având în vedere faptul că a fost luată o decizie cu privire la reînnoire înainte de acest termen de expirare amânat, prezentul regulament se aplică de la 1 august 2017.

(17) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

Articolul 1

Reînnoirea aprobării substanței active

Aprobarea substanței active Coniothyrium minitans tulpina CON/M/91-08, astfel cum se specifică în anexa I, este reînnoită sub rezerva îndeplinirii condițiilor prevăzute în anexa respectivă.

Articolul 3

Intrarea în vigoare și data aplicării

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Se aplică de la 1 august 2017.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.