Recitale
(1) În temeiul articolului 111 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, statele membre trebuie să publice informații privind beneficiarii Fondului european de garantare agricolă și ai Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală, inclusiv, printre altele, cuantumul primit pentru fiecare măsură finanțată din Fondurile respective, precum și natura și descrierea fiecărei măsuri.
(2) Articolul 57 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 908/2014 al Comisiei (2) prevede detalii suplimentare care trebuie publicate în legătură cu măsurile respective și face trimitere la anexa XIII la același regulament, care cuprinde o listă a măsurilor în cauză.
(3) Ca urmare a interdicției impuse de Rusia asupra importului de produse agricole și alimentare originare din Uniune și din cauza unei creșteri mai mici a cererii de lapte și produse lactate la nivel mondial, în special ca urmare a reducerii exporturilor către China, Comisia a adoptat măsuri necesare pentru a aborda situația de pe piață în sectoarele creșterii animalelor, în temeiul articolului 219 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (3). Respectivele măsuri sunt prevăzute în Regulamentele delegate (UE) 2015/1853 (4), (UE) 2016/1612 (5) și (UE) 2016/1613 (6) ale Comisiei. Măsurile în cauză au fost acordate ca măsuri de sprijinire a piețelor agricole în conformitate cu articolul 4 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 și se aplică exercițiului financiar 2016 sau 2017, însă nu sunt prevăzute în lista din anexa XIII la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 908/2014. Prin urmare, este necesară includerea lor în lista respectivă.
(4) Prin urmare, Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 908/2014 ar trebui modificat în consecință.
(5) Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru fondurile agricole,