Articolul 1
Ajutoarele de stat acordate ilegal de Germania între 28 noiembrie 2001 și 31 decembrie 2006 (măsurile BY 3, BY 10, BW 4, BB 1, BB 3, HE 2, HE 3, HE 9, NI 5, NI 6, NI 7, NW 4, NW 5, NW 6, RP 1, RP 5, SL 2, SL 5, TH 3, TH 4, TH 9, TH 10, BW 10, BW 11, NI 1 și TH 5), respectiv între 1 ianuarie 2007 și 17 iulie 2013 (măsura RP 2), cu încălcarea articolului 108 alineatul (3) din TFUE, sunt compatibile cu piața internă, cu excepția celor menționate la articolul 2.
Articolul 2
Ajutoarele de stat acordate de Germania în 2002 și 2003 în favoarea Nordmilch eG ca parte a măsurii NI 6, cu încălcarea articolului 108 alineatul (3) din TFUE, sunt incompatibile cu piața internă.
Ajutoarele acordate de Germania între 1 ianuarie 2007 și 17 iulie 2013, cu încălcarea articolului 108 alineatul (3) din TFUE, în cadrul măsurii RP 2, în favoarea întreprinderilor care nu se încadrează în definiția IMM-urilor, în special în favoarea MUH Arla eG și Hochwald Foods GmbH, sunt incompatibile cu piața internă.
Ajutoarele de stat acordate de Germania între 1 ianuarie 2007 și 17 iulie 2013, cu încălcarea articolului 108 alineatul (3) din TFUE, în cadrul măsurii RP 2, în ceea ce privește participarea repetată la un târg sau o expoziție anume, sunt incompatibile cu piața internă.
Articolul 3
Ajutoarele individuale acordate în cadrul schemei menționate la articolul 2 nu constituie ajutoare dacă, la momentul acordării, acestea îndeplineau condițiile prevăzute într-un regulament adoptat în temeiul articolului 2 din Regulamentul (UE) 2015/1588 al Consiliului (81), iar regulamentul respectiv era în vigoare la momentul acordării ajutoarelor.
Articolul 4
Ajutoarele individuale acordate în cadrul schemei menționate la articolul 2 care, la momentul acordării lor, îndeplineau condițiile prevăzute de un regulament adoptat în temeiul articolului 1 din Regulamentul (UE) 2015/1588 sau de orice altă schemă de ajutoare aprobată, sunt compatibile cu piața internă, până la intensitățile maxime ale ajutorului aplicabile tipului respectiv de ajutoare.
Articolul 5
(1) Republica Federală Germania recuperează de la beneficiari ajutoarele acordate în cadrul schemelor de ajutoare menționate la articolul 2 și care sunt incompatibile cu piața internă.
(2) Sumele care trebuie să fie recuperate sunt purtătoare de dobândă începând de la data la care au fost puse la dispoziția beneficiarilor până la data recuperării lor efective.
(3) Dobânda se calculează pe o bază compusă în conformitate cu capitolul V din Regulamentul (CE) nr. 794/2004 și cu Regulamentul (CE) nr. 271/2008 al Comisiei (82) de modificare a Regulamentului (CE) nr. 794/2004.
(4) Germania anulează toate plățile restante aferente ajutoarelor acordate în cadrul schemelor menționate la articolul 2, cu efect de la data adoptării prezentei decizii.
Articolul 6
(1) Recuperarea ajutoarelor acordate în cadrul schemelor menționate la articolul 2 este imediată și efectivă.
(2) Germania asigură punerea în aplicare a prezentei decizii în termen de patru luni de la data notificării acesteia.
Articolul 7
(1) În termen de două luni de la notificarea prezentei decizii, Germania transmite Comisiei următoarele informații: (a) lista beneficiarilor care au primit ajutoare în cadrul schemelor menționate la articolul 2 și cuantumul total al ajutoarelor primite de fiecare dintre aceștia în cadrul schemelor; (b) suma totală (principalul și dobânda de recuperare) care trebuie recuperată de la fiecare beneficiar; (c) o descriere detaliată a măsurilor deja adoptate sau a celor planificate în vederea conformării cu prezenta decizie; (d) documente care să demonstreze că beneficiarii au fost somați să ramburseze ajutoarele.
(2) Germania informează Comisia cu privire la evoluția măsurilor naționale de punere în aplicare a prezentei decizii până la finalizarea recuperării ajutoarelor acordate în cadrul schemelor menționate la articolul 2. La solicitarea Comisiei, Germania prezintă fără întârziere informații cu privire la măsurile deja adoptate sau la cele prevăzute pentru a se conforma prezentei decizii. În plus, Germania furnizează informații detaliate privind cuantumurile ajutoarelor și ale dobânzilor de recuperare deja recuperate de la beneficiari.
Articolul 8
Prezenta decizie se adresează Republicii Federale Germania.
Germaniei i se solicită să transmită fără întârziere beneficiarilor ajutoarelor o copie a prezentei decizii.