Începe proba gratuită

Decizie 2017/1518 · CELEX 32017D1518

Decizia (UE) 2017/1518 a Comisiei din 31 august 2017 de confirmare a participării Irlandei la Regulamentul (UE) 2017/353 al Parlamentului European și al Consiliului de înlocuire a anexelor A și B la Regulamentul (UE) 2015/848 privind procedurile de insolvență

Data act
31.08.2017
Intrare in vigoare
02.09.2017
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2017_226_R_0005
Status
In vigoare
cooperare judiciară în materie civilă (UE) cooperare transfrontalieră Irlanda lichidare judiciară schimb de informații solvabilitate financiară

Recitale

(1) Prin scrisoarea din 7 iunie 2017 adresată Comisiei, Irlanda și-a notificat dorința de a accepta Regulamentul (UE) 2017/353 al Parlamentului European și al Consiliului (1) și de a-și asuma obligații în temeiul acestuia.

(2) Nu există condiții specifice referitoare la participarea Irlandei la regulamentul menționat anterior și nu sunt necesare măsuri tranzitorii. Comisia constată că Irlanda are obligații în temeiul Regulamentului (UE) 2015/848 al Parlamentului European și al Consiliului (2), iar măsura vizată de actuala notificare a Irlandei nu face decât să actualizeze anexa la regulamentul respectiv care conține lista de proceduri naționale de insolvență.

(3) Prin urmare, participarea Irlandei la Regulamentul (UE) 2017/353 ar trebui să fie confirmată.

(4) Pentru a permite Irlandei să aplice cât mai curând posibil Regulamentul privind procedurile de insolvență cu anexa A la acesta, astfel cum a fost înlocuită prin Regulamentul (UE) 2017/353, prezenta decizie ar trebui să intre în vigoare în ziua următoare datei publicării sale,

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.