Începe proba gratuită

Decizie 2017/925 · CELEX 32017D0925

Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/925 a Comisiei din 29 mai 2017 de autorizare temporară a anumitor state membre să certifice materialul prebază de la anumite specii de plante fructifere produse în câmp fără protecție contra insectelor și de abrogare a Deciziei de punere în aplicare (UE) 2017/167 [notificată cu numărul C(2017) 2800]

Data act
29.05.2017
Intrare in vigoare
30.05.2017
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2017_140_R_0005
Status
In vigoare
Belgia Cehia Franța insectă inspecție fitosanitară pomicultură răsad răspândirea plantelor Spania Suedia

Recitale

(1) Directiva de punere în aplicare 2014/98/UE stabilește norme pentru producția, certificarea și comercializarea materialului prebază, a materialului bază, a materialului certificat și a plantelor fructifere.

(2) Articolul 8 alineatul (1) din Directiva de punere în aplicare 2014/98/UE prevede obligația ca plantele-mamă prebază și materialul prebază să fie produse în condiții de protecție contra insectelor. Totuși, articolul 8 alineatul (4) din directiva menționată prevede că, pentru anumite genuri sau specii și în anumite condiții, un stat membru poate fi autorizat să certifice materialul prebază produs în câmp fără protecție contra insectelor sau reprodus din plante-mamă prebază produse în câmp fără protecție contra insectelor.

(3) Belgia, Republica Cehă, Franța și Spania au solicitat o autorizație temporară de a certifica material prebază provenit de la anumite specii produs în câmp fără protecție contra insectelor.

(4) Comisia a considerat că este oportun să se acorde un interval de timp suficient pentru ca furnizorii din statele membre respective să își adapteze sistemele de producție, continuând-și în același timp producția în câmp fără protecție contra insectelor, având în vedere că pentru construirea unor spații cu protecție contra insectelor sunt necesare investiții considerabile de resurse umane și financiare.

(5) Prin urmare, prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/167 a Comisiei (3), statele membre respective au fost autorizate să certifice materialul prebază produs în câmp fără protecție contra insectelor pentru anumite genuri sau specii.

(6) Autorizațiile pentru Belgia și Franța au fost acordate pentru o perioadă scurtă, de doi ani, deoarece producătorii din Belgia și din Franța au început să investească în construirea unor spații cu protecție contra insectelor într-un stadiu timpuriu. În schimb, autorizațiile temporare pentru Republica Cehă și Spania a fost acordate pentru o perioadă de cinci ani deoarece producătorii din statele membre respective au nevoie de mai mult timp pentru a se conforma cerinței referitoare la producția în spații cu protecție contra insectelor.

(7) Este necesar să se mențină autorizațiile temporare acordate Belgiei, Republicii Cehe, Franței și Spaniei, dat fiind că sunt încă îndeplinite condițiile care au justificat acordarea lor inițială.

(8) Suedia a prezentat o cerere de acordare a unei autorizații temporare în temeiul articolului 8 alineatul (4) din Directiva de punere în aplicare 2014/98/UE la o dată ulterioară cererilor depuse de Belgia, Republica Cehă, Franța și Spania.

(9) Este oportun să se acorde un interval de timp suficient pentru ca furnizorii din Suedia să își adapteze sistemele de producție, continuând-și în același timp producția în câmp fără protecție contra insectelor, având în vedere că, pentru construirea unor spații cu protecție contra insectelor, sunt necesare investiții considerabile de resurse umane și financiare.

(10) Așadar, ar trebui ca și Suediei să i se acorde o autorizație temporară pentru a certifica materialul prebază produs în câmp fără protecție contra insectelor pentru anumite genuri sau specii. Autorizația respectivă ar trebui să se aplice pentru o perioadă de cinci ani deoarece producători din Suedia au nevoie de o perioadă relativ lungă pentru a se conforma cerinței referitoare la producția în spații cu protecție contra insectelor.

(11) Prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/167 s-au instituit măsuri adecvate pentru ca Belgia, Republica Cehă, Franța și Spania să asigure aceeași stare de sănătate a plantelor-mamă prebază și a materialului prebază produse în câmp deschis în cu a plantelor-mamă prebază și a materialului prebază produse în spații cu protecție contra insectelor. Măsurile respective au ținut cont de necesitatea de a limita riscul de infecție în conformitate cu condițiile climatice, cu condițiile de cultivare a plantelor-mamă prebază și a materialului prebază și cu distanța de la plantele-mamă prebază și de la materialul prebază în cauză până la orice specii cultivate sau sălbatice relevante, pe baza cunoștințelor de specialitate în ceea ce privește prevalența și biologia organismelor dăunătoare relevante.

(12) Măsurile referitoare la starea de sănătate a plantelor-mamă prebază și a materialului prebază instituite prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/167 pentru Belgia, Republica Cehă, Franța și Spania ar trebui menținute, iar pentru Suedia ar trebui instituite măsuri similare.

(13) Din motive de claritate și de securitate juridică, Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/167 ar trebui abrogată și înlocuită cu o nouă decizie.

(14) Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

Articolul 1

Autorizare

(1) Belgia și Franța pot certifica, până la 31 decembrie 2018, materialul prebază provenit de la speciile relevante enumerate în anexă și produs în câmp deschis fără protecție contra insectelor, cu condiția să fie îndeplinite cerințele prevăzute la articolele 2, 3 și 4. Până la 31 decembrie 2018, Belgia și Franța pot certifica, de asemenea, materialul prebază reprodus pornind de la plante-mamă prebază din speciile relevante enumerate în anexă și produse în câmp deschis fără protecție contra insectelor, cu condiția să fie îndeplinite cerințele prevăzute la articolele 2, 3 și 4. (2) Republica Cehă și Spania pot certifica, până la 31 decembrie 2022, materialul prebază provenit de la speciile relevante enumerate în anexă și produs în câmp deschis fără protecție contra insectelor, cu condiția să fie îndeplinite cerințele prevăzute la articolele 2, 3 și 4. Până la 31 decembrie 2022, Republica Cehă și Spania pot certifica, de asemenea, materialul prebază reprodus pornind de la plante-mamă prebază din speciile relevante enumerate în anexă și produse în câmp deschis fără protecție contra insectelor, cu condiția să fie îndeplinite cerințele prevăzute la articolele 2, 3 și 4. (3) Suedia poate certifica, până la 31 mai 2023, materialul prebază provenit de la speciile relevante enumerate în anexă și produs în câmp deschis fără protecție contra insectelor, cu condiția să fie îndeplinite cerințele prevăzute la articolele 2, 3 și 4. Până la 31 mai 2023, Suedia poate certifica, de asemenea, materialul prebază reprodus pornind de la plante-mamă prebază din speciile relevante enumerate în anexă și produse în câmp deschis fără protecție contra insectelor, cu condiția să fie îndeplinite cerințele prevăzute la articolele 2, 3 și 4.

Articolul 2

Întreținere

(1) Plantele-mamă prebază și materialul prebază produse în câmp se întrețin în conformitate cu cerințele prevăzute în secțiunea A din anexă pentru statele membre și speciile în cauză. (2) Instrumentele și mașinile de altoire și de tăiere se verifică, se curăță și se dezinfectează înainte și după fiecare utilizare la plantele-mamă prebază și la materialul prebază în cauză. (3) Trebuie să existe o distanță corespunzătoare între plantele-mamă prebază astfel încât să se minimizeze contactul între rădăcinile plantelor respective. Trebuie să existe o distanță corespunzătoare între materialele prebază de reproducere astfel încât să se minimizeze contactul între rădăcinile respectivelor materiale de reproducere.

Articolul 3

Inspecția vizuală, eșantionarea și testarea

În plus față de cerințele referitoare la inspecția vizuală, eșantionare și testare prevăzute la articolele 10 și 11 din Directiva de punere în aplicare 2014/98/UE, statele membre în cauză se asigură că sunt respectate cerințele prevăzute în secțiunea B din anexa la prezenta decizie pentru speciile în cauză.

Articolul 4

Etichetarea plantelor-mamă prebază și a materialului prebază

(1) Pe lângă informațiile obligatorii prevăzute la articolul 2 alineatul (2) din Directiva de punere în aplicare 2014/96/UE (4), eticheta plantelor-mamă prebază și a materialului prebază produse în Belgia și în Franța în conformitate cu prezenta decizie conține mențiunea: „Produsă (produs) în câmp în conformitate cu Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/925 a Comisiei; certificare autorizată până la 31 decembrie 2018.” Pe lângă informațiile obligatorii prevăzute la articolul 2 alineatul (2) din Directiva de punere în aplicare 2014/96/UE, eticheta plantelor-mamă prebază și a materialului prebază produse în Republica Cehă și în Spania în conformitate cu prezenta decizie conține mențiunea: „Produsă (produs) în câmp în conformitate cu Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/925 a Comisiei; certificare autorizată până la 31 decembrie 2022.” Pe lângă informațiile obligatorii prevăzute la articolul 2 alineatul (2) din Directiva de punere în aplicare 2014/96/UE, eticheta plantelor-mamă prebază și a materialului prebază produse în Suedia în conformitate cu prezenta decizie conține mențiunea: „Produsă (produs) în câmp în conformitate cu Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/925 a Comisiei; certificare autorizată până la 31 mai 2023.” (2) În cazul în care se furnizează un document de însoțire în conformitate cu articolul 3 alineatul (1) din Directiva de punere în aplicare 2014/96/UE, informațiile de pe eticheta oficială menționate la prezentul articol alineatul (1) se pot limita la „Produsă (produs) în câmp”. În acest caz, pe lângă informațiile obligatorii prevăzute la articolul 3 alineatul (2) din Directiva de punere în aplicare 2014/96/UE, documentul de însoțire a plantelor-mamă prebază și a materialului prebază în cauză conține mențiunea prevăzută la prezentul articol alineatul (1).

Articolul 5

Etichetarea materialului bază și a materialului certificat

(1) Pe lângă informațiile obligatorii prevăzute la articolul 2 alineatul (2) din Directiva de punere în aplicare 2014/96/UE, eticheta materialului bază și a materialului certificat reprodus din material prebază produs în temeiul prezentei decizii conține mențiunea: „Derivat din material produs în câmp în conformitate cu Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/925 a Comisiei.” (2) În cazul în care se furnizează un document de însoțire în conformitate cu articolul 3 alineatul (1) din Directiva de punere în aplicare 2014/96/UE, informațiile de pe eticheta oficială menționate la prezentul articol alineatul (1) se pot limita la „Derivat din material produs în câmp”. În acest caz, pe lângă informațiile obligatorii prevăzute la articolul 3 alineatul (2) din Directiva de punere în aplicare 2014/96/UE, documentul de însoțire conține mențiunea prevăzută la prezentul articol alineatul (1).

Articolul 6

Notificare

Fiecare stat membru autorizat să certifice material prebază în temeiul articolului 1 notifică imediat Comisiei și tuturor celorlalte state membre orice certificare efectuată în temeiul articolului respectiv. În notificare se precizează cantitatea de plante-mamă prebază și de material prebază, precum și speciile din care fac parte respectivele plante-mamă prebază și materialul prebază.

Articolul 8

Destinatari

Prezenta decizie se adresează statelor membre.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.