Recitale
(1) Consiliul European a solicitat statelor membre să informeze Comisia, începând cu 1 ianuarie 2012, cu privire la toate acordurile lor bilaterale noi și existente în domeniul energiei încheiate cu țări terțe. Comisia ar trebui să pună aceste informații la dispoziția tuturor celorlalte state membre într-o formă corespunzătoare, având în vedere necesitatea protecției informațiilor sensibile din punct de vedere comercial.
(2) Articolul 4 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TFUE) impune statelor membre să ia toate măsurile corespunzătoare pentru a asigura îndeplinirea obligațiilor care decurg din tratate sau care rezultă din actele instituțiilor Uniunii. Prin urmare, statele membre ar trebui să evite sau să elimine orice incompatibilitate dintre dreptul Uniunii și acordurile internaționale încheiate între statele membre și țări terțe.
(3) Buna funcționare a pieței interne a energiei necesită ca energia importată în Uniune să fie pe deplin reglementată de normele de instituire a pieței interne a energiei. O piață internă a energiei care nu funcționează corespunzător plasează Uniunea într-o poziție vulnerabilă și dezavantajoasă în ceea ce privește securitatea aprovizionării cu energie și subminează beneficiul său potențial pentru consumatorii europeni și pentru industria europeană. Un grad ridicat de transparență cu privire la acordurile dintre statele membre și țările terțe în domeniul energiei ar permite Uniunii să adopte măsuri coordonate, în spirit de solidaritate, pentru a se asigura că aceste acorduri respectă dreptul Uniunii și asigură efectiv aprovizionarea cu energie. O astfel de transparență ar fi benefică, de asemenea, atât unei cooperări mai strânse în interiorul Uniunii în domeniul relațiilor externe în domeniul energiei, cât și obiectivelor politicii pe termen lung ale Uniunii în domeniul energiei, climei și securității aprovizionării cu energie.
(4) Prin urmare, ar trebui instituit un nou mecanism de schimb de informații. Acesta ar trebui să vizeze numai acordurile interguvernamentale care au un impact asupra pieței interne a energiei sau asupra securității aprovizionării cu energie în Uniune, deoarece cele două aspecte sunt intrinsec legate. Responsabilitatea evaluării inițiale a impactului unui acord interguvernamental, sau al altui text la care trimite în mod explicit un acord interguvernamental, asupra pieței interne a energiei sau asupra securității aprovizionării cu energie în Uniune ar trebui să aparțină statelor membre; în caz de dubiu, statele membre ar trebui să consulte Comisia. În principiu, acordurile care nu mai sunt în vigoare sau care nu se mai aplică nu au impact asupra pieței interne a energiei sau asupra securității aprovizionării cu energie în Uniune și, prin urmare, ar trebui să nu fie vizate de acest mecanism de schimb de informații. Mecanismul de schimb de informații ar trebui să cuprindă în special toate acordurile interguvernamentale care au impact asupra furnizării de gaz, petrol sau energie electrică prin infrastructuri fixe sau care au impact asupra cantității de energie importate în Uniune.
(5) Acordurile interguvernamentale care trebuie notificate în toate elementele lor către Comisie pe baza altor acte ale Uniunii ar trebui excluse din mecanismul de schimb de informații. Cu toate acestea, excepția ar trebui să nu se aplice acordurilor interguvernamentale cu țări terțe, care au un impact asupra dezvoltării și utilizării infrastructurilor de gaz și aprovizionării cu gaz și care trebuie comunicate Comisiei în conformitate cu articolul 13 alineatul (6) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 994/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 octombrie 2010 privind măsurile de garantare a securității aprovizionării cu gaze naturale (3). Astfel de acorduri ar trebui notificate în conformitate cu normele stabilite în prezenta decizie. Pentru a evita suprapunerile, o notificare transmisă în conformitate cu prezenta decizie ar trebui considerată ca îndeplinind obligația prevăzută la articolul 13 alineatul (6) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 994/2010.
(6) Acordurile interguvernamentale cu privire la aspecte care țin de Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice ar trebui să nu intre în domeniul de aplicare al prezentei decizii.
(7) Prezenta decizie nu creează obligații în ceea ce privește acordurile dintre entități comerciale. Cu toate acestea, prezenta decizie nu împiedică statele membre să comunice Comisiei, în mod voluntar, acordurile comerciale la care se face trimitere în mod expres în acorduri interguvernamentale. În plus, dat fiind faptul că acordurile comerciale ar putea include dispoziții de reglementare, operatorii comerciali care negociază acorduri comerciale cu operatori din țări terțe ar trebui să aibă posibilitatea de a solicita îndrumări din partea Comisiei, pentru evitarea posibilelor conflicte cu dreptul Uniunii.
(8) Statele membre ar trebui să îi transmită Comisiei toate acordurile interguvernamentale existente, indiferent dacă au intrat în vigoare sau sunt aplicate cu titlu provizoriu în sensul articolului 25 din Convenția de la Viena privind dreptul tratatelor, precum și toate noile acorduri interguvernamentale.
(9) O mai mare transparență în ceea ce privește viitoarele acorduri interguvernamentale care vor fi negociate sau sunt în curs de negociere între statele membre și țările terțe în domeniul energiei ar putea avea o contribuție la coerență în abordările statelor membre față de astfel de acorduri, la conformitatea cu dreptul Uniunii și la securitatea aprovizionării cu energie în Uniune. Prin urmare, statele membre ar trebui să aibă opțiunea de a informa Comisia cu privire la negocierile referitoare la noi acorduri interguvernamentale sau modificări la acordurile interguvernamentale existente. În cazul în care statele membre aleg opțiunea menționată, Comisia ar trebui să fie informată periodic cu privire la evoluția negocierilor. Statele membre ar trebui să aibă posibilitatea să invite Comisia să participe la negocieri în calitate de observator. De asemenea, Comisia ar trebui să aibă posibilitatea să participe în calitate de observator, la cerere, sub rezerva aprobării de către statul membru în cauză. Statele membre ar trebui să aibă totodată posibilitatea să solicite Comisiei să le acorde asistență în decursul negocierilor cu țările terțe. În acest caz, Comisia ar trebui să aibă posibilitatea să ofere recomandări în ceea ce privește modalitatea de evitare a incompatibilității cu dreptul Uniunii și să atragă atenția asupra obiectivelor de politică ale Uniunii în domeniul energiei și asupra principiului solidarității între statele membre.
(10) Comisia ar trebui să evalueze compatibilitatea acordurilor interguvernamentale existente cu dreptul Uniunii. În caz de incompatibilitate, statele membre ar trebui să ia toate măsurile necesare pentru a găsi o soluție potrivită în vederea eliminării incompatibilității identificate.
(11) În vederea asigurării unei mai mari transparențe și pentru evitarea potențialelor conflicte cu dreptul Uniunii, statele membre ar trebui să aibă opțiunea de a informa Comisia cu privire la un nou acord interguvernamental cu o țară terță, înainte sau în timpul negocierilor cu privire la acesta. În cazul în care un stat membru care a negociat un acord interguvernamental a informat Comisia înainte de încheierea negocierilor în mod corespunzător și i-a transmis acesteia proiectul de acord interguvernamental, Comisia ar trebui să aibă posibilitatea de a informa statul membru în cauză cu privire la avizul său privind compatibilitatea acordului negociat cu dreptul Uniunii. În conformitate cu articolul 258 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), Comisia are dreptul să declanșeze procedura de încălcare a dreptului Uniunii, în cazul în care consideră că un stat membru și-a încălcat obligațiile care îi revin în temeiul TFUE.
(12) Toate acordurile interguvernamentale în formă finală care au fost ratificate și fac obiectul prezentei decizii ar trebui transmise Comisiei pentru a permite tuturor celorlalte state membre să fie informate.
(13) Comisia ar trebui să pună la dispoziția tuturor celorlalte state membre, în format electronic securizat, toate informațiile pe care le primește. Comisia ar trebui să respecte solicitările statelor membre de a trata informațiile care i-au fost transmise ca fiind confidențiale. Solicitările de tratament confidențial nu ar trebui să limiteze însă accesul Comisiei la informațiile confidențiale, deoarece Comisia ar trebui să dispună de informații complete pentru propriile evaluări. Comisia ar trebui să fie responsabilă de garantarea aplicării clauzei de confidențialitate. Solicitările de tratament confidențial ar trebui să nu aducă atingere dreptului de acces la documente, prevăzut de Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului și ale Comisiei (4).
(14) În cazul în care un stat membru consideră că un acord interguvernamental este confidențial, ar trebui să prezinte Comisiei un rezumat al acestuia în vederea partajării acestui rezumat cu celelalte state membre.
(15) Un schimb permanent de informații cu privire la acordurile interguvernamentale la nivelul Uniunii este de natură să favorizeze dezvoltarea celor mai bune practici. Pe baza celor mai bune practici, Comisia, dacă este cazul, în colaborare cu Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE) în ceea ce privește politicile externe ale Uniunii, ar trebui să elaboreze clauze standard opționale care să fie utilizate în acordurile interguvernamentale dintre statele membre și țări terțe. Utilizarea unor astfel de clauze standard ar trebui să vizeze evitarea conflictelor dintre acordurile interguvernamentale și dreptul Uniunii, în special dreptul concurenței și normele pieței interne a energiei, precum și a conflictelor cu acordurile internaționale încheiate de Uniune. Utilizarea lor ar trebui să fie opțională, iar conținutul ar trebui să poată fi adaptat oricăror circumstanțe specifice.
(16) Dată fiind existența pieței interne a energiei și a obiectivelor politicii Uniunii în domeniul energiei, statele membre ar trebui să ia în considerare în mod corespunzător obiectivele respective în cursul negocierii acordurilor interguvernamentale în domeniul energiei care au impact asupra politicii Uniunii în domeniul energiei.
(17) O mai bună cunoaștere reciprocă a acordurilor interguvernamentale existente și a celor noi ar trebui să permită o mai bună coordonare în materie de energie între statele membre și între statele membre și Comisie. O astfel de îmbunătățire a coordonării ar trebui să permită statelor membre să beneficieze pe deplin de pe urma ponderii politice și economice a Uniunii și să permită Comisiei să propună soluții la problemele identificate în domeniul acordurilor interguvernamentale.
(18) Comisia ar trebui să faciliteze și să încurajeze coordonarea dintre statele membre în vederea consolidării rolului strategic global al Uniunii printr-o abordare coordonată puternică și eficientă față de țările producătoare, de tranzit și consumatoare.
(19) Mecanismul pentru schimbul de informații, inclusiv evaluările care urmează să fie efectuate în statele membre în vederea punerii în aplicare a deciziei, nu aduce atingere aplicării normelor Uniunii privind încălcările, ajutoarele de stat și concurența.
(20) Comisia ar trebui să aprecieze dacă prezenta decizie este suficientă și eficientă pentru a asigura conformitatea acordurilor interguvernamentale cu dreptul Uniunii și un nivel înalt de coordonare între statele membre cu privire la acordurile interguvernamentale în domeniul energiei.
(21) Deoarece obiectivul prezentei decizii, și anume schimbul de informații între statele membre și Comisie cu privire la acordurile interguvernamentale în domeniul energiei, nu poate fi realizat suficient de bine de statele membre, dar poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, datorită efectelor prezentei decizii, Uniunea poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din TUE. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul respectiv, prezenta decizie nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea acestui obiectiv,