Articolul text
Text integral
(2017/C 206/04) COMISIA EUROPEANĂ, având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a piețelor produselor agricole și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 922/72, (CEE) nr. 234/79, (CE) nr. 1037/2001 și (CE) nr. 1234/2007 ale Consiliului (1), în special articolul 97 alineatul (3), întrucât: DECIDE: Cererea de modificare a caietului de sarcini al denumirii „Vacqueyras” (DOP), în conformitate cu articolul 105 din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013, figurează în anexa la prezenta decizie. În conformitate cu articolul 98 din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013, se acordă dreptul de opoziție la modificarea caietului de sarcini menționat la primul paragraf din prezentul articol, timp de două luni de la data publicării prezentei decizii în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. CERERE DE MODIFICARE A CAIETULUI DE SARCINI „VACQUEYRAS” AOP-FR-A0151-AM01 Data depunerii cererii: 3 decembrie 2015 1. Norme aplicabile modificării Articolul 105 din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 - Modificare care nu este minoră 2. Descrierea și motivele modificării 2.1. Norme referitoare la sortimentele viticole care urmează să fie plantate Punctul V din caietul de sarcini definește normele referitoare la proporțiile diverselor soiuri de viță-de-vie care sunt autorizate să fie plantate. În ceea ce privește vinurile roșii, normele sunt următoarele: În ceea ce privește vinurile roșii, s-a introdus o modulare a normelor: ea nu se aplică viticultorilor care produc struguri fără însă a produce vin din producția proprie și care exploatează, în cadrul ariei parcelate delimitate pentru „Vacqueyras” (DOP), o suprafață totală mai mică de 1,5 ha (toate culorile de struguri combinate). Normele referitoare la plantarea sortimentelor viticole nu sunt adaptate la exploatațiile de mici dimensiuni, alcătuite cel mai adesea din doar câteva parcele, și care nu practică vinificarea. Această modificare nu afectează documentul unic. 2.2. Metode de cultivare Cea de a 2-a liniuță a celui de al doilea paragraf de la punctul VI din caietul de sarcini, care prevede: „Controlul vegetației spontane se realizează, de la 1 septembrie până la 1 februarie, fie prin mijloace mecanice, fie cu ajutorul unor echipamente care asigură localizarea precisă a produselor utilizate la tratare.” se înlocuiește cu următorul text: „Cel puțin 60 % din suprafața dintre două rânduri este fie lucrată, fie acoperită cu vegetație cultivată sau spontană. În acest din urmă caz, controlul vegetației spontane se realizează fie prin mijloace mecanice, fie cu ajutorul unor echipamente care permit localizarea precisă a produselor utilizate la tratare.” Grupul care solicită modificarea dorește efectuarea unor lucrări mecanice ale solului pe tot parcursul anului, astfel încât să nu mai existe teren necultivat. Această modificare nu afectează documentul unic. 2.3. Norme analitice La punctul IX primul paragraf litera (c) din caietul de sarcini, norma prevede reducerea intensității culorii vinurilor roșii de la 6 la 5. Această modificare este necesară deoarece pragul actual este prea ridicat și penalizează producțiile de vin cu un procentaj mare de Grenache N, care reprezintă soiul de viță-de-vie principal pentru producerea de vinuri roșii. Este vorba de un soi de viță-de-vie ușor colorat (destul de sărac în antocieni), care nu permite așadar să se atingă intensități foarte ridicate ale culorii. 2.4. Alte modificări În cadrul prezentei cereri de modificare, documentul unic a fost actualizat în conformitate cu noile norme introduse în programul informatic e-Ambrosia. DOCUMENT UNIC 1. Denumire Vacqueyras 2. Tip de indicație geografică DOP – Denumire de origine protejată 3. Categorii de produse vitivinicole 4. Descrierea vinului (vinurilor) Vinuri albe liniștite Deși reprezintă doar o mică parte a producției, vinurile albe se disting printr-o identitate puternică, cu arome în mare parte florale, temperate de note fructate de citrice. În gură, structura și nervozitatea le conferă o amploare și o persistență aromatică de durată. Vinurile albe provin din soiurile de viță-de-vie Bourboulenc B, Clairette B, Grenache Blanc B, Marsanne B, Roussanne B și Viognier B. Tăria alcoolică naturală minimă în volume: 12 %. La îmbuteliere: Tăria alcoolică totală maximă (în % din volum): 14 Aciditatea volatilă maximă (în miliechivalenți pe litru): Celelalte criterii analitice respectă reglementările comunitare. Vinuri roșii liniștite Vinurile roșii, care alcătuiesc cea mai mare parte a producției, sunt influențate de diferitele tipuri de sol întâlnite și provin, în majoritatea cazurilor, din soiurile de viță-de-vie Grenache N, Mourvèdre N și Syrah N. Cu toate acestea, ele se disting printr-o identitate puternică, pusă adesea în valoare cu ajutorul unei perioade de cultivare destul de lungi, chiar dacă aceasta nu este o condiție obligatorie. Aromele sunt complexe, cu note dominante de fructe roșii sau negre, prezentând adesea accente de maturitate excesivă, de fructe confiate sau de gem de fructe. Procesul de maturare le conferă note de condimente și de animale (piele, vânat etc.). Savoarea este generoasă, amplă și elaborată, cu o structură tanică impozantă, fără ca aceasta să fie însă agresivă. Este vorba de vinuri cu potențial de învechire puternice, robuste și elegante. Tăria alcoolică naturală minimă în volume: 12,5 %. La îmbuteliere: Tăria alcoolică totală maximă (în % din volum): 14 Aciditatea volatilă maximă (în miliechivalenți pe litru): Celelalte criterii analitice respectă reglementările comunitare. Vinuri rosé liniștite Vinurile rosé, care sunt produse în cantități la fel de mici precum vinurile albe, au o culoare relativ intensă, sunt bogate și puternice, dominate de un gust în general fructat, și provin, în marea lor majoritate, din soiurile de viță-de-vie Grenache N, Mourvèdre N și Syrah N. Ele se disting printr-o persistență aromatică de durată. Tăria alcoolică naturală minimă în volume: 12 %. La îmbuteliere: Tăria alcoolică totală maximă (în % din volum): 14 Aciditatea volatilă maximă (în miliechivalenți pe litru): Celelalte criterii analitice respectă reglementările comunitare. 5. Practici vitivinicole (a) Practici oenologice esențiale Practici enologice Restricții aplicabile procesului de vinificare Se interzice utilizarea de bucăți de lemn. În cazurilor vinurilor rosé, se interzice utilizarea de cărbuni de uz enologic, individual sau în combinații în cadrul preparatelor. Distanța dintre rânduri și dintre butuci Practică de cultivare Distanța dintre rânduri nu poate să fie mai mare de 2,5 m. Fiecare butuc trebuie să dispună de o suprafață maximă de 2,50 m2. Distanța dintre butucii de pe același rând trebuie să fie între 0,85 și 1,2 m. Dimensiunea plantei de viță-de-vie Practică de cultivare Plantele de viță-de-vie trebuie tăiate prin metoda tăierii scurte (utilizând metoda „Gobelet” sau metoda „Cordon de Royat”), astfel încât să aibă un maximum de șase cepi de rod. Fiecare cep de rod trebuie să aibă maximum doi ochi. Perioada de formare sau de regenerare pentru tipul de tăiere „Cordon de Royat” este limitată la doi ani. În această perioadă, este permisă utilizarea tipului de tăiere „Guyot”, constând dintr-o coardă de rod cu maximum opt ochi și un cep de rod cu maximum doi ochi. Soiul de viță-de-vie Viognier B poate fi tăiat astfel: Irigarea Practică de cultivare Este permisă irigarea. (b) Producțiile maxime 40 de hectolitri pe hectar 6. Aria delimitată Recoltarea strugurilor, vinificarea, producerea și maturarea vinurilor se realizează pe teritoriul următoarelor comune din departamentul Vaucluse: Sarrians, Vacqueyras. 7. Soiurile viță-de-vie principale 8. Descrierea legăturii (legăturilor) Aflat în inima podgoriilor din sudul văii Ronului și recunoscut ca „Cru des Côtes du Rhône”, teritoriul denumirii de origine „Vacqueyras” reprezintă unul dintre teritoriile care înconjoară remarcabilul masiv calcaros cunoscut sub denumirea de Dentelles de Montmirail. Acest masiv muntos admirabil, denumit și „mons mirabilis”, este primul peisaj cu specific alpin din apropierea văii Ronului, pe care o traversează parțial de la est la vest. Aria geografică cuprinde comunele Vacqueyras și Sarrians, în departamentul Vaucluse. „Vacqueyras” își justifică pe deplin vechea sa denumire: „Vallis Quadreria”, „Vallée de Pierres”, unde podgoriile se situează în mare parte pe terasele ample aflate de-a lungul râului Ouvèze, la o altitudine cuprinsă între 60 și 160 m. Clima este de tip mediteraneean, caldă și uscată, cu foarte multe zile însorite. În același timp, regiunea este caracterizată de precipitații anuale slabe dar foarte neregulate și, adesea, de episoade cu precipitații intense cu ocazia echinocțiilor. Totodată, aria geografică este influențată, în cea mai mare parte a anului (mai mult de 100 de zile pe an), de Mistral, un vânt din nord, foarte puternic și rece. Combinând, pe de o parte, factorii naturali propice unei concretizări originale a potențialului recoltei de struguri, cu soluri cu o puternică permeabilitate (nisip, pietriș, pietre rotunde modelate de eroziunea alpină – galets roulés), asociate în mod frecvent cu o matrice argiloasă capabilă să propună o rezervă de apă în timpul perioadele secetoase, cu, pe de altă parte, o climă de tip mediteraneean, temperată de apropierea de formațiunea muntoasă Dentelles de Montmirail, capabilă să permită condiții bune de maturizare a boabelor, fără excese de temperatură și lăsând loc efectelor benefice ale Mistralului atât asupra concentrației, cât și asupra protecției viței-de-vie împotriva bolilor criptogamice, precum și, în fine, cu factorul uman, care, de-a lungul generațiilor, s-a distins prin priceperea viticultorilor în ceea ce privește plantarea de soiuri de viță-de-vie și amestecul de soiuri de struguri de vin, vinurile care poartă denumirea de origine controlată „Vacqueyras” atestă caracterul unic al acestui teritoriu. Aceste interacțiuni sunt deosebit de evidente în cazul vinurilor roșii, amestecuri complexe de putere și structură tanică ale strugurilor cultivați în soluri cu pietre rotunde modelate de eroziunea alpină, de finețe și arome fructate ale strugurilor de vin cultivați în soluri mai nisipoase și de armonie și echilibru al strugurilor de vin cultivați în soluri cu pietriș. Pe baza acestui potențial, priceperea viticultorilor permite, respectând caracterul unic al materiilor prime, menținerea identității vinurilor roșii. În mod destul de excepțional pentru această zonă viticolă, identitatea deosebită a vinurilor produse a fost recunoscută, de asemenea, și în cazul vinurilor albe și rosé care beneficiază, în această regiune, de aceleași aspecte calitative legate atât de factorii naturali, cât și de practicile de producție. Notorietatea, priceperea, practicile de producție și calitatea vinurilor sunt evidente în cazul podgoriilor „Vacqueyras”, ca urmare a unui patrimoniu rural important și bine păstrat, strâns legat de activitatea agricolă. 9. Condiții suplimentare esențiale Unitatea geografică superioară Cadrul juridic: Legislația națională Tipul de condiție suplimentară: Dispoziții suplimentare referitoare la etichetare Descrierea condiției: Pe eticheta vinurilor care beneficiază de denumirea de origine controlată poate figura unitatea geografică mai largă „Cru des Côtes du Rhône” sau „Vignobles de la Vallée du Rhône”. Condițiile de utilizare a unității geografice mai largi „Vignobles de la Vallée du Rhône” sunt precizate în acordul semnat între diversele organisme de protecție și de gestionare în cauză, în secțiunea referitoare la condițiile de utilizare a acestei unități geografice mai largi. Zonă situată în imediata vecinătate Cadrul juridic: Legislația națională Tipul de condiție suplimentară: Derogare privind producerea în aria geografică delimitată Descrierea condiției: Zona situată în imediata vecinătate, definită prin derogare pentru vinificarea, producerea și maturarea vinurilor, este constituită din teritoriul următoarelor comune: Departamentul Ardèche: două comune Departamentul Drôme: cinci comune; Departamentul Rhône: trei comune; Departamentul Vaucluse: 59 de comune. Lista comunelor aparținând fiecărui departament este prezentată în detaliu în caietul de sarcini al denumirii. 10. Link către caietul de sarcini al produsului https://info.agriculture.gouv.fr/gedei/site/bo-agri/document_administratif-5cae91ee-7281-49fb-a01b-3d1fff4f78ec