Recitale
(1) În conformitate cu articolul 4 alineatul (1) din Directiva 2000/29/CE, coroborat cu punctul 14 din partea A a anexei III la directiva respectivă, introducerea în Uniune a pământului originar din anumite țări terțe este interzisă.
(2) Prin Decizia 2005/51/CE a Comisiei (2), statele membre au fost autorizate să prevadă temporar derogări de la respectivele dispoziții, în anumite condiții, în ceea ce privește pământul contaminat cu pesticide sau cu poluanți organici persistenți, importat în scopul decontaminării și destinat tratării în incineratoare speciale pentru deșeuri periculoase.
(3) Anumite state membre au solicitat o prelungire a autorizației pentru această derogare. Conform informațiilor furnizate de către statele membre în temeiul Deciziei 2005/51/CE, se pare că, atunci când se face uz de această derogare, condițiile specifice prevăzute în această decizie sunt suficiente pentru a împiedica introducerea de organisme dăunătoare în Uniune și au fost respectate. Prin urmare, nu există niciun risc fitosanitar provenit din activitatea care intră sub incidența Deciziei 2005/51/CE.
(4) Așadar, este adecvat să se prelungească derogarea până la 31 decembrie 2019.
(5) Prin urmare, Decizia 2005/51/CE ar trebui modificată în consecință.
(6) Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,