Recitale
(1) Articolul 24 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (3) prevede că Comisia examinează mărirea plăților intermediare din fondurile structurale și de investiții europene cu o sumă echivalentă cu zece puncte procentuale peste rata actuală de cofinanțare pentru fiecare prioritate sau măsură, pentru statele membre care au făcut obiectul unui program de ajustare după 21 decembrie 2013 și care au solicitat să beneficieze de mărirea respectivă până la 30 iunie 2016 și să prezinte Parlamentului European și Consiliului un raport cuprinzând evaluarea sa și, dacă este necesar, o propunere legislativă înainte de 30 iunie 2016. Comisia a prezentat respectivul raport Parlamentului European și Consiliului la 27 iunie 2016.
(2) Cinci state membre au fost eligibile pentru o mărire a plății în temeiul articolului 24 din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013, și anume România, Irlanda, Portugalia, Cipru și Grecia. România, Irlanda, Portugalia și Cipru și-au finalizat programele de ajustare economică. Numai Grecia face încă obiectul unui program de ajustare și beneficiază de asistență financiară conexă până în al treilea trimestru al anului 2018. Având în vedere faptul că Grecia se confruntă în continuare cu dificultăți grave în ceea ce privește stabilitatea sa financiară, ar trebui prelungită durata aplicării unei măriri a cuantumului plăților pentru statele membre care se confruntă cu dificultăți bugetare temporare.
(3) Cu toate acestea, posibilitatea unei măriri a plății ar trebui să se încheie la data de 30 iunie a anului următor anului calendaristic în care un anumit stat membru încetează să primească asistență financiară în cadrul unui program de ajustare.
(4) Articolul 120 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 prevede obligația Comisiei de a realiza o evaluare pentru a analiza motivele care justifică menținerea unei rate maxime de cofinanțare de 85 % la nivelul fiecărei axe prioritare pentru toate programele operaționale sprijinite de Fondul european de dezvoltare regională (FEDR) și Fondul social european (FSE) în Cipru după 30 iunie 2017 și de a prezenta, dacă este cazul, o propunere legislativă înainte de 30 iunie 2016.
(5) Cipru a ieșit din programul său de ajustare în luna martie 2016. Cu toate acestea, situația economică din Cipru este încă fragilă, fapt reflectat de creșterea lentă, scăderea investițiilor, rata ridicată a șomajului și sectorul financiar sub presiune. Pentru a reduce presiunea asupra bugetului național și pentru a accelera investițiile atât de necesare, aplicarea ratei de cofinanțare de 85 % pentru toate programele operaționale sprijinite de FEDR și FSE în Cipru ar trebui să fie prelungită, prin urmare, până la închiderea programului operațional.
(6) Pentru a permite aplicarea promptă a măsurilor prevăzute în prezentul regulament, acesta ar trebui să intre în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene,