Începe proba gratuită

Regulament 2016/1986 · CELEX 32016R1986

Regulamentul delegat (UE) 2016/1986 al Comisiei din 30 iunie 2016 de completare a Regulamentului (UE) nr. 223/2014 al Parlamentului European și al Consiliului cu privire la condițiile și la procedurile menite să stabilească dacă sumele care nu pot fi recuperate sunt rambursate de către statele membre în ceea ce privește Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane

Data act
30.06.2016
Intrare in vigoare
05.12.2016
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2016_306_R_0001
Status
In vigoare
ajutor pentru categorii sociale defavorizate buget general (UE) control financiar fonduri UE rambursarea ajutoarelor sărăcie țări ale UE

Recitale

(1) În conformitate cu articolul 30 alineatul (2) al patrulea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 223/2014, în cazul în care o sumă plătită în mod necuvenit unui beneficiar nu poate fi recuperată din cauza greșelii sau neglijenței unui stat membru, acesta este responsabil de rambursarea sumei în cauză către bugetul Uniunii.

(2) Documentul privind sumele nerecuperabile (2) prezentat de autoritatea de certificare Comisiei în cadrul conturilor anuale, în conformitate cu articolul 49 alineatul (1) litera (b) și cu articolul 48 litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 223/2014, pentru fiecare an începând din 2016 și până în 2025 inclusiv, stabilește sumele nerecuperabile defalcate pe tipuri de cheltuieli. Acest document ar trebui să includă, de asemenea, informații explicite cu privire la sumele care nu ar trebui, potrivit statului membru în cauză, să fie rambursate către bugetul Uniunii, în special prin demonstrarea măsurilor administrative și juridice luate de statul membru respectiv pentru a urmări în mod eficace recuperarea sumelor nerecuperabile. Totuși, întrucât acest document se referă la sumele incluse anterior în conturile certificate prezentate Comisiei, el ar trebui să fie prezentat pentru prima dată în 2017.

(3) În conformitate cu articolul 33 litera (b) și cu articolul 49 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 223/2014, deducerile efectuate înainte de prezentarea conturilor certificate nu pot fi considerate recuperări dacă ele se referă la cheltuielile incluse în ultima cerere de plată intermediară referitoare la un anumit exercițiu contabil pentru care sunt elaborate conturile. Prin urmare, ar trebui clarificat faptul că informațiile privind sumele nerecuperabile prezentate în temeiul prezentului regulament delegat ar trebui să se refere numai la sumele deja incluse în conturile certificate prezentate anterior Comisiei.

(4) Pentru a permite Comisiei să decidă dacă sumele nerecuperabile ar trebui rambursate către bugetul Uniunii, statul membru ar trebui să transmită informațiile necesare, la nivelul fiecărei operațiuni și al fiecărui beneficiar, înainte de termenul stabilit pentru prezentarea conturilor la articolul 59 alineatul (5) din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (3). În conformitate cu această dispoziție, ar trebui să fie posibilă, de asemenea, prelungirea termenului pentru documentul privind sumele nerecuperabile.

(5) Este necesar să se stabilească criterii care să permită Comisiei să evalueze dacă un stat membru a comis o greșeală sau o neglijență în cadrul măsurilor administrative și juridice de recuperare. Prezența unuia sau a mai multora dintre aceste criterii nu ar trebui să însemne în mod automat că statul membru a comis într-adevăr o greșeală sau o neglijență.

(6) Din motive de securitate juridică, Comisia ar trebui să își încheie evaluarea până la un anumit termen, iar statele membre ar trebui să reacționeze la evaluarea Comisiei până la un alt termen stabilit în acest sens. Din aceleași motive, Comisia ar trebui să fie în măsură să își încheie evaluarea chiar și în cazul în care statul membru nu furnizează informații suplimentare. Totuși, în cazuri care preced un faliment sau în cazurile de suspiciuni de fraudă, astfel cum se prevede la articolul 30 alineatul (2) al treilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 223/2014, termenele respective nu ar trebui să se aplice.

(7) În conformitate cu a doua teză de la articolul 30 alineatul (2) al patrulea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 223/2014, un stat membru poate decide să nu recupereze de la beneficiar o sumă plătită în mod necuvenit, la nivelul unei operațiuni din exercițiul contabil în cauză, dacă suma respectivă nu depășește 250 EUR în contribuție din Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane (denumit în continuare „Fondul”). În acest caz, suma respectivă nu trebuie să fie rambursată către bugetul Uniunii. Nu se vor solicita informații cu privire la aceste sume de minimis,

Articolul 1

Transmiterea de informații privind sumele nerecuperabile

(1) În cazul în care un stat membru consideră că o sumă plătită în mod necuvenit unui beneficiar, inclusă anterior în conturile certificate prezentate Comisiei, este nerecuperabilă, și în cazul în care statul membru respectiv a ajuns la concluzia că această sumă nu ar trebui să fie rambursată către bugetul Uniunii, autoritatea de certificare transmite Comisiei o cerere de confirmare a acestei concluzii. (2) Autoritatea de certificare depune cererea menționată la alineatul (1), la nivelul fiecărei operațiuni, în conformitate cu modelul prevăzut în anexa la prezentul regulament, prin intermediul sistemului de schimb electronic de date menționate la articolul 30 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 223/2014. (3) Statul membru prezintă o cerere stabilită în conformitate cu alineatele (1) și (2) până la data de 15 februarie a fiecărui an, începând din 2017 și până în 2025 inclusiv, în ceea ce privește exercițiile contabile anterioare. Comisia poate prelungi în mod excepțional termenul până la data de 1 martie, la cererea statului membru în cauză.

Articolul 2

Condițiile pentru stabilirea unei greșeli sau a unei neglijențe din partea statelor membre

Următoarele criterii indică o greșeală sau o neglijență din partea unui stat membru: (a) statul membru nu a prezentat nicio descriere a măsurilor administrative și juridice pe care le-a adoptat (și nici nu a indicat data adoptării lor) în scopul recuperării sumei în cauză [sau al reducerii sau anulării nivelului de sprijin, sau al retragerii documentului care stabilește condițiile acordării sprijinului menționat la articolul 32 alineatul (3) litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 223/2014, în cazul în care o astfel de retragere face obiectul unei proceduri separate]; (b) statul membru nu a furnizat o copie a primului ordin de recuperare sau a unor eventuale ordine de recuperare ulterioare [și nici a documentului de reducere sau de anulare a nivelului de sprijin, sau de retragere a documentului care stabilește condițiile acordării sprijinului menționat în articolul 32 alineatul (3) litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 223/2014, în cazul în care o astfel de retragere face obiectul unei proceduri separate]; (c) statul membru nu a comunicat data ultimei plăți a contribuției publice către beneficiarul operațiunii în cauză și nici nu a furnizat o copie a dovezii acestei plăți; (d) după constatarea neregulii, statul membru a efectuat una sau mai multe plăți necuvenite către beneficiar, referitoare la partea operațiunii afectată de neregulă; (e) statul membru nu a trimis documentul de reducere a nivelului de sprijin sau de retragere a documentului care stabilește condițiile acordării sprijinului menționat la articolul 32 alineatul (3) litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 223/2014, în cazul în care o astfel de retragere face obiectul unei proceduri separate, și nici nu a luat o decizie echivalentă în termen de 12 luni de la data constatării neregulii; (f) statul membru nu a inițiat procedura de recuperare în termen de 12 luni de la data reducerii sau a anulării definitive a sprijinului (în urma unei proceduri administrative sau judiciare sau cu acordul beneficiarului); (g) statul membru nu a epuizat toate posibilitățile de recuperare oferite de cadrul instituțional și juridic național; (h) statul membru nu a furnizat documentele referitoare la procedurile de insolvență și de faliment, după caz; (i) statul membru nu a răspuns cererii de informații suplimentare a Comisiei, în conformitate cu articolul 3.

Articolul 3

Procedura urmată pentru a se stabili dacă o sumă nerecuperabilă trebuie să fie rambursată de statele membre

(1) Pe baza informațiilor furnizate de statul membru în conformitate cu articolul 1, Comisia evaluează fiecare caz în parte pentru a stabili dacă nerecuperarea unei sume este rezultatul unei greșeli sau al unei neglijențe a statului membru, ținând seama în mod corespunzător de circumstanțele specifice și de cadrul instituțional și juridic al statului membru. Chiar și în cazul îndeplinirii unuia sau a mai multor criterii enumerate la articolul 2, Comisia poate concluziona că statul membru nu a comis o greșeală sau o neglijență. (2) Până la data de 31 mai a anului în care sunt prezentate conturile, Comisia poate: (a) să solicite în scris statului membru să prezinte informații suplimentare privind măsurile administrative și juridice luate pentru a recupera orice contribuție din partea Uniunii plătită în mod necuvenit beneficiarilor; sau (b) să solicite în scris statului membru să își continue procedura de recuperare. În cazul în care Comisia alege opțiunea menționată la litera (a) de la primul paragraf, se aplică alineatele (5)-(8). (3) Termenul stabilit la alineatul (2) literele (a) și (b) nu se aplică neregulilor care preced un faliment sau în cazurile de suspiciuni de fraudă. (4) În cazul în care Comisia nu acționează în conformitate cu alineatul (2) și în termenul stabilit la alineatul respectiv, contribuția Uniunii nu este rambursată de statul membru. (5) Statul membru răspunde în termen de trei luni la cererea de informații trimisă de Comisie în conformitate cu alineatul (2). (6) Dacă statul membru nu transmite informațiile suplimentare cerute în conformitate cu alineatul (2), Comisia își continuă evaluarea pe baza informațiilor disponibile. (7) În termen de trei luni de la data primirii răspunsului de la statul membru în cauză sau în absența unui răspuns în termenul stabilit, Comisia informează statul membru dacă ajunge la concluzia că acesta din urmă ar trebui să ramburseze contribuția Uniunii, indicând motivele acestei concluzii și invitând statul membru respectiv să își prezinte observațiile în termen de două luni. În cazul în care Comisia nu acționează în conformitate cu teza anterioară și în termenul stabilit în aceasta, contribuția Uniunii nu este rambursată de statul membru. (8) În termen de șase luni de la termenul pentru observațiile statului membru stabilit la alineatul (7), Comisia își încheie evaluarea pe baza informațiilor disponibile și, dacă își menține concluzia conform căreia contribuția Uniunii trebuie să fie rambursată de statul membru, adoptă o decizie. În cazul în care Comisia nu acționează în conformitate cu teza anterioară și în termenul stabilit în aceasta, contribuția Uniunii nu este rambursată de statul membru. Pentru calcularea contribuției Uniunii care trebuie să fie rambursată de statul membru, se aplică rata de cofinanțare la nivelul programului operațional, astfel cum este prevăzută în planul de finanțare în vigoare la momentul depunerii cererii.

Articolul 4

Furnizarea de informații cu privire la sumele nerecuperate care nu depășesc 250 EUR în contribuție din fond

În cazul în care un stat membru decide să nu recupereze de la un beneficiar o sumă plătită în mod necuvenit, la nivelul unei operațiuni din exercițiul contabil în cauză, care nu depășește 250 EUR în contribuție din fond, fără dobândă, nu este necesară furnizarea niciunei informații Comisiei în temeiul prezentului regulament.

Articolul 5

Intrarea în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.