Recitale
(1) Regulamentul (UE) nr. 575/2013 prevede că acțiunile sau obligațiunile convertibile incluse într-un indice principal pot fi utilizate de către instituții drept garanții reale eligibile. Unul dintre criteriile de eligibilitate pentru garanțiile reale este faptul că ar trebui să fie suficient de lichide. Prin urmare, pentru a fi considerați indici principali în sensul regulamentului menționat, indicii pentru acțiuni ar trebui să includă mai ales acțiuni despre care se estimează în mod rezonabil că pot fi valorificate atunci când instituția are nevoie să le vândă. Acesta ar trebui să fie cazul atunci când cel puțin 90 % din componentele unui indice au un volum de tranzacționare de cel puțin 500 000 000 EUR sau, în absența informațiilor privind volumul respectiv, o capitalizare bursieră de cel puțin 1 000 000 000 EUR.
(2) De asemenea, ar trebui să fie posibil ca instituțiile să recunoască drept garanții reale eligibile instrumentele care sunt lichide în contextul piețelor pe care instituțiile respective activează și care înregistrează un nivel minim de lichiditate, indiferent dacă piața se află în Uniune sau într-un stat terț. Prin urmare, un indice pentru acțiuni ar trebui considerat indice principal atunci când include cel mult jumătate din numărul total de societăți ale căror acțiuni sunt tranzacționate pe piața pe care se bazează indicele, în cazul în care cifra de afaceri zilnică medie este de cel puțin 100 000 EUR, și atunci când acesta îndeplinește, de asemenea, două dintre următoarele trei criterii: capitalizarea bursieră totală a indicelui reprezintă cel puțin 40 % din capitalizarea bursieră a tuturor societăților ale căror acțiuni sunt tranzacționate pe piața respectivă; cifra de afaceri totală aferentă tranzacționării componentelor indicelui este de cel puțin 40 % din cifra de afaceri totală aferentă tuturor tranzacțiilor cu acțiuni de pe piața respectivă; indicele este utilizat ca suport pentru instrumente financiare derivate.
(3) Indicii pentru obligațiuni convertibile ar trebui să fie considerați indici principali numai în cazul în care obligațiunile componente pot fi convertite în acțiuni și cel puțin 90 % din acțiunile respective au un volum de tranzacționare de cel puțin 500 000 000 EUR sau, în absența informațiilor privind volumul de tranzacționare, o capitalizare bursieră de cel puțin 1 000 000 000 EUR.
(4) În cazul în care doi indici îndeplinesc criteriile pentru a fi considerați indici principali și unul reprezintă un subset al celuilalt, pentru simplificare, numai cel mai cuprinzător ar trebui inclus în lista indicilor principali.
(5) Regulamentul (UE) nr. 575/2013 prevede că titlurile de datorie emise de anumite instituții, care nu au o evaluare a creditului realizată de o instituție externă de evaluare a creditului (ECAI), pot fi utilizate drept garanții reale eligibile dacă îndeplinesc o serie de condiții, una dintre acestea fiind cotarea la o bursă recunoscută.
(6) Pentru a fi considerată drept recunoscută în sensul Regulamentului (UE) nr. 575/2013, o bursă trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute la articolul 4 alineatul (1) punctul 72 din regulamentul menționat. În ceea ce privește condiția ca bursa să dispună de un mecanism de compensare, toate piețele reglementate pe care se realizează tranzacții cu instrumente financiare care nu sunt prevăzute în anexa II la Regulamentul (UE) nr. 575/2013 ar trebui să respecte această condiție datorită faptului că sunt autorizate ca piețe reglementate în temeiul Directivei 2004/39/CE a Parlamentului European și a Consiliului (2) și că au instituite, în conformitate cu directiva menționată, reguli și proceduri referitoare la compensarea și decontarea tranzacțiilor.
(7) În cazul în care mecanismul de compensare instituit de bursă este asigurat de o contraparte centrală (CPC), aceasta ar trebui să respecte cerințele prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (3). În cazul rarelor burse pentru instrumente financiare derivate care nu sunt deservite de CPC, normele referitoare la marjă prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 648/2012 ar trebui să fie utilizate drept criteriu de referință atunci când se evaluează dacă cerințele de marjă pe care le impun bursele respective sunt adecvate.
(8) Prezentul regulament se bazează pe proiectul de standarde tehnice de punere în aplicare transmis Comisiei de către Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe (ESMA).
(9) La data de 17 decembrie 2015, Comisia a notificat ESMA intenția sa de a aproba proiectul de standarde tehnice de punere în aplicare cu modificări, pentru a se ține seama de faptul că unii indici pentru acțiuni, care îndeplinesc criteriile de eligibilitate pentru a fi considerați indici principali, nu au fost incluși în lista prevăzută în respectivul proiect de standarde. În avizul său formal din data de 28 ianuarie 2016, ESMA și-a confirmat poziția inițială și nu a prezentat un nou proiect de standarde tehnice de punere în aplicare modificat în conformitate cu propunerile Comisiei. Prin urmare, proiectul de standarde tehnice de punere în aplicare ar trebui aprobat cu modificările necesare pentru a se evita excluderea indicilor care îndeplinesc criteriile de eligibilitate pentru a fi considerați indici principali în sensul Regulamentului (UE) nr. 575/2013.
(10) ESMA a realizat o consultare publică cu privire la proiectul de standarde tehnice de punere în aplicare pe care se bazează prezentul regulament și a solicitat avizul Grupului părților interesate din domeniul valorilor mobiliare și piețelor instituit în conformitate cu articolul 37 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (4). ESMA nu a analizat în detaliu costurile și beneficiile potențiale aferente proiectului de standarde tehnice de punere în aplicare, deoarece o astfel de analiză ar fi fost disproporționată în raport cu domeniul de aplicare și cu impactul acestora,