Recitale
(1) În scopurile regulamentului de bază, Regulamentul (CE) nr. 874/2009 al Comisiei (2) stabilește norme privind procedura în fața Oficiului Comunitar pentru Soiuri de Plante (denumit în continuare „oficiul”).
(2) În vederea desfășurării eficiente a procedurii în fața oficiului, este necesar ca părțile la o astfel de procedură să fie desemnate prin adresa lor de e-mail, pe lângă numele și adresa lor, în cazul în care partea în cauză utilizează o adresă de e-mail.
(3) Este necesar să se precizeze că denumirile oficiale ale persoanelor juridice, întreprinderilor și societăților menționate la articolul 2 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 874/2009 ar trebui să fie denumirile înregistrate în statul membru respectiv sau în țara terță în cauză.
(4) Succesorului în drepturi pentru protecția comunitară a soiurilor de plante ar trebui să i se ofere posibilitatea de a utiliza o altă limbă oficială a Uniunii Europene decât cea care a fost aleasă de partea inițială la procedura în fața oficiului sau a Camerei de recurs.
(5) Pentru a reduce costurile de traducere și a accelera procedura, oficiul sau Camera de recurs, cu acordul tuturor părților la procedură, ar trebui să poată utiliza numai una dintre limbile oficiale ale Uniunii Europene în cursul acestor proceduri. Același lucru ar trebui să fie valabil și pentru audierea martorilor și a experților, precum și pentru traducerea documentelor prezentate de către părțile participante la procedură. Din același motiv, ar trebui să fie posibil ca traducerea documentelor lungi să fie limitată la fragmente sau la rezumate.
(6) Ca urmare a complexității crescute a legislației care reglementează protecția comunitară a soiurilor de plante, este necesar ca juriștii menționați la articolul 6 din Regulamentul (CE) nr. 874/2009 să fie titulari ai unei diplome în drept cu experiență recunoscută în materie de proprietate intelectuală, de protecție a soiurilor de plante sau de înregistrare a soiurilor de plante.
(7) Este oportun ca membrii Camerei de recurs să beneficieze de o remunerație pentru îndeplinirea misiunilor lor, al cărei nivel ar trebui să fie stabilit de Consiliul de administrație, pe baza unei propuneri din partea președintelui oficiului.
(8) Din motive de claritate, ar trebui să se precizeze în mod explicit că oficiul de examinare este însărcinat cu responsabilități în domeniul specific de aplicare a examinării tehnice. În plus, ar trebui să se prevadă în mod explicit faptul că o astfel de desemnare poate fi modificată sau anulată de Consiliul de administrație, la cererea oficiului de examinare.
(9) Din motive de transparență, Consiliul de administrație ar trebui să poată face ca o astfel de desemnare să depindă de îndeplinirea anumitor cerințe și să stabilească procedurile care trebuie urmate de către oficiu pentru o astfel de desemnare.
(10) Experiența a arătat că este important să se elaboreze principii directoare privind materialul vegetal care trebuie supus încercării privind caracterul distinct, uniformitatea și stabilitatea în cadrul cererilor de protecție comunitară a soiurilor de plante și al transferului unui astfel de material vegetal între oficiile de examinare. Prin urmare, este oportun ca Consiliul de administrație să adopte astfel de principii.
(11) La articolul 14 din Regulamentul (CE) nr. 874/2009 ar trebui să se stabilească mai clar faptul că această dispoziție se referă la agenții și servicii care funcționează ca oficii de examinare. În plus, această dispoziție ar trebui să stabilească în mod clar faptul că desemnarea unor astfel de agenții sau instituirea unor astfel de servicii ar trebui să respecte aceleași norme ca și desemnarea unui oficiu de examinare.
(12) Formularea de la articolul 15 din Regulamentul (CE) nr. 874/2009 ar trebui aliniată cu formularea din celelalte dispoziții ale acestui regulament. În continuare, ar trebui precizat faptul că doar actele îndeplinite după semnarea acordului scris trebuie să fie considerate ca fiind acte ale oficiului, în măsura în care acestea privesc părți terțe.
(13) Comparabilitatea rapoartelor de audit menționată la articolul 15 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 874/2009 impune ca aceste rapoarte să fie prezentate într-un format armonizat, care ar trebui determinat de către oficiu. În plus, oficiul ar trebui să fie capabil să reducă taxa care trebuie plătită oficiului de examinare în cazul în care raportul de audit nu este prezentat la termen.
(14) Articolul 15 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 874/2009 ar trebui să fie reformulat astfel încât să permită o modificare a desemnării unui oficiu de examinare.
(15) O examinare eficace, eficientă și rapidă a cererilor de protecție comunitară a soiurilor de plante presupune că aceste cereri sunt depuse doar la oficiu, și nu la agențiile sau la serviciile desemnate stabilite în conformitate cu articolul 30 alineatul (4) din regulamentul de bază.
(16) Articolul 17 din Regulamentul (CE) nr. 874/2009 conține norme privind primirea cererilor. Confirmarea de primire ar trebui să se refere, de asemenea, la natura documentelor primite. În plus, ar trebui specificat faptul că transmiterea confirmării de primire către oficiu se face prin mijloace electronice.
(17) Articolul 18 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 874/2009 specifică informațiile care trebuie furnizate de către solicitant pentru o cerere de acordare a unui drept de proprietate asupra soiului și pentru o cerere de recunoaștere oficială a soiului în scopul certificării și comercializării, în care aprobarea oficială cuprinde o descriere oficială a soiului. Întrucât această cerere poate fi depusă într-o țară sau o organizație regională care nu este membră a Uniunii internaționale pentru protecția noilor soiuri de plante (denumită în continuare „UPOV”), este necesar să se elimine trimiterea la un stat membru și la UPOV în respectivul articol în ceea ce privește cererea pentru recunoașterea oficială a soiului în scopul certificării.
(18) La articolul 19 din Regulamentul (CE) nr. 874/2009 ar trebui specificat faptul că nicio altă cerere nu poate fi depusă de către o persoană alta decât amelioratorul, cu excepția cazului în care amelioratorul a împuternicit acea persoană în mod corespunzător să facă acest lucru, iar cererea ar trebui să conțină numele și adresa mandatarului. Textul acestei dispoziții ar trebui, în continuare, să fie aliniat cu cel al chestionarului tehnic elaborat în conformitate cu standardele internaționale ale UPOV.
(19) Din motive de claritate și pentru a evita eventualele lacune sau suprapuneri, este oportun să se precizeze la articolul 22 din Regulamentul (CE) nr. 874/2009 că, în privința principiilor directoare, principiile directoare stabilite de UPOV pe genuri și specii se aplică în cazul în care nu există nicio decizie a Consiliului de administrație sau nicio decizie provizorie a președintelui oficiului. În cazul în care principiile directoare anterioare nu sunt disponibile, ar trebui să se aplice principiile directoare naționale care au fost elaborate de autoritatea competentă care este responsabilă cu examinarea tehnică a soiului de plante, cu condiția ca președintele oficiului să fie de acord.
(20) Deciziile privind principiile directoare ar trebui să aibă un caracter permanent, având în vedere importanța pe care o reprezintă pentru utilizatorii lor. Prin urmare, articolul 23 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 874/2009 ar trebui să fie eliminat pentru a reflecta faptul că decizia președintelui oficiului, atunci când acesta își exercită competențele menționate la alineatul (1) al acelui articol, nu este provizorie.
(21) Este necesar să se actualizeze articolul 24 din Regulamentul (CE) nr. 874/2009 pentru a reflecta faptul că schimburile dintre oficiu și oficiile de examinare sunt, în prezent, efectuate prin mijloace electronice.
(22) În ceea ce privește acceptarea unui raport de examinare al unei examinări care a fost efectuată sau este în curs de a fi efectuată de o autoritate competentă în afara teritoriului Uniunii Europene, este necesar să se solicite încheierea unui acord scris pe baza aprobării Consiliului de administrație al oficiului. În plus, este posibil ca oficiul să ia în considerare un raport elaborat de o autoritate competentă a unei țări terțe sau de o organizație regională care este membră a UPOV, precum și de o parte la Acordul privind aspectele comerciale ale drepturilor de proprietate intelectuală (denumit în continuare „TRIPS”). În cele din urmă, este necesar să se adauge o obligație de a obține informații privind experiența din țara terță în ceea ce privește încercările privind genurile sau speciile vizate.
(23) Ținând seama de faptul că oficiul urmează să acorde un drept de protecție a soiurilor de plante pentru toate genurile și speciile, este oportun să se permită oficiului să solicite unei autorități competente a unei țări terțe sau unei organizații regionale care este membră a UPOV, precum și unei țări terțe care este parte la TRIPS, să efectueze o examinare tehnică, în cazul în care nu există nicio posibilitate de a efectua examinarea tehnică pentru genurile și speciile specifice în cadrul unui oficiu de examinare în Uniunea Europeană și în cazul în care un raport de examinare a rezultatelor examenului tehnic nu este disponibil sau se preconizează că nu va fi disponibil. Pe baza aprobării Consiliului de administrație al oficiului ar trebui încheiat un acord scris, în funcție de anumite condiții.
(24) Ținând seama de faptul că cererile de protecție comunitară a soiurilor de plante nu mai sunt tratate de către agențiile naționale, este necesar să se adapteze textul articolului 28 din Regulamentul (CE) nr. 874/2009 în consecință.
(25) Pentru a limita sarcina administrativă, nu ar trebui să fie necesar să se solicite o copie legalizată a certificatului (certificatelor) de brevet.
(26) Uneori, solicitanții trebuie să facă recurs la mandatari. Prin urmare, la articolul 45 din Regulamentul (CE) nr. 874/2009 este necesar să se precizeze că anunțul trebuie să conțină elemente referitoare la un eventual mandatar desemnat de solicitant.
(27) Din motive de eficiență, Camera de recurs trebuie să aibă posibilitatea de a trata mai multe recursuri în cadrul aceleiași proceduri sau în cadrul unei proceduri comune.
(28) Articolul 53 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 874/2009 ar trebui completat cu o serie de specificații, în vederea adaptării acestei dispoziții la nevoile identificate și la experiența dobândită în aplicarea acestui regulament și a altor acte legislative ale Uniunii.
(29) Din motive de securitate juridică, este necesar să se adauge norme cu privire la o decizie a oficiului în cadrul acțiunilor privind nulitatea și rezilierea astfel cum sunt menționate la articolul 20 și, respectiv, la articolul 21 din regulamentul de bază.
(30) Ținând seama de faptul că oficiul a elaborat instrumente electronice, certificatul de protecție comunitară a soiurilor de plante ar trebui să fie pus la dispoziție prin mijloace electronice.
(31) Ținând seama de faptul că nu există nicio procedură pentru utilizarea unei semnături electronice, este necesar să se modifice trimiterea de la articolul 57 din Regulamentul (CE) nr. 874/2009 și să se facă trimitere doar la autentificare electronică.
(32) Din motive de claritate, este necesar să se specifice la articolul 62 din Regulamentul (CE) nr. 874/2009 faptul că oficiul poate acorda un avans martorilor și experților. În plus, este necesar să se clarifice normele referitoare la răspunderea finală privind plata în ceea ce privește oficiul sau partea în cauză.
(33) Este nevoie de norme mai precise cu privire la conținutul procesului-verbal menționat la articolul 63 din Regulamentul (CE) nr. 874/2009. În plus, ținând seama de faptul că în cadrul unei proceduri de recurs persoana care realizează procedura orală nu este un angajat al oficiului, este necesară modificarea respectivei dispoziții pentru a garanta faptul că o persoană din afara oficiului poate efectua respectiva procedură.
(34) Este necesar să se introducă noi norme detaliate privind notificarea documentelor prin mijloace electronice sau prin alte mijloace tehnice. Este, de asemenea, necesar să se clarifice cui îi adresează oficiul notificarea în cazul unui sau mai multor mandatari desemnați de către una sau mai multe părți.
(35) La articolul 67 din Regulamentul (CE) nr. 874/2009, ar trebui să se precizeze că președintele oficiului trebuie să stabilească, de asemenea, perioada în care un document va fi considerat a fi fost notificat în caz de aviz public.
(36) Din motive de transparență, este necesară publicarea în Monitorul Oficial a termenelor prelungite adoptate de către președintele oficiului la începutul fiecărui an calendaristic. În plus, este rezonabil să se permită prelungirea termenului în cazul în care una dintre părțile implicate în procedură s-a confruntat cu o întrerupere a conexiunii electronice și este în măsură să demonstreze întreruperea de la furnizorul de servicii.
(37) În scopul simplificării procedurii și al optimizării resurselor, este necesar să se solicite părților implicate în procedură să acționeze în comun pentru notificarea numelui mandatarului și determinarea normelor pentru situațiile în care nu au procedat astfel. Este necesar, de asemenea, să se adauge norme privind transferul unei protecții comunitare a soiurilor de plante către mai multe persoane, în cazul în care au fost desemnați mai mulți mandatari.
(38) Ținând seama de faptul că oficiul intenționează să reducă utilizarea documentelor pe suport de hârtie, nu mai este necesar să se furnizeze mai multe exemplare în cazul în care prerogativele acoperă mai multe proceduri.
(39) Pentru a se asigura că celelalte părți implicate în procedură sunt informate cu acuratețe, ar trebui să fie specificate condițiile în care rubrica unui mandatar din registrul oficiului va fi eliminată.
(40) Articolul 81 din Regulamentul (CE) nr. 874/2009 precizează condițiile care se aplică unor rubrici specifice din registrul oficiului. Din motive de claritate cu privire la natura deciziei definitive, ar trebui să se precizeze că o decizie finală nu poate fi înregistrată în registre, atât timp cât aceasta este supusă oricărui recurs.
(41) Dată fiind complexitatea sporită a procedurilor prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 874/2009, remunerarea experților implicați în procedurile menționate ar trebui să fie adaptată. În plus, întrucât examinarea tehnică poate fi efectuată de un oficiu de examinare sau de un organism calificat tehnic, ar trebui să fie adăugată o trimitere la un organism calificat tehnic.
(42) Cu ocazia modificării Regulamentului (CE) nr. 874/2009, textul respectivului regulament ar trebui să fie aliniat cu cel al regulamentului de bază.
(43) Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 874/2009 ar trebui să fie modificat în consecință.
(44) Consiliul de administrație al Oficiului Comunitar pentru Soiuri de Plante a fost consultat.
(45) Măsurile prevăzute prin prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru protecția soiurilor de plante,