Începe proba gratuită

Regulament 2016/428 · CELEX 32016R0428

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/428 al Comisiei din 23 martie 2016 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 680/2014 de stabilire a unor standarde tehnice de punere în aplicare cu privire la raportarea în scopuri de supraveghere a instituțiilor, în ceea ce privește indicatorul efectului de levier (Text cu relevanță pentru SEE)

Data act
23.03.2016
Intrare in vigoare
20.04.2016
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2016_083_R_0001
Status
Inactiv
control financiar drept de reședință informație comercială instituții de credit legislație financiară politică bancară raport societate de investiții standard tehnic supervizarea activității bancare

Recitale

(1) În Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 680/2014 al Comisiei (2) sunt precizate modalitățile pe care trebuie să le respecte instituțiile când raportează informații privind conformitatea lor cu dispozițiile Regulamentului (UE) nr. 575/2013. Cadrul de reglementare instituit de Regulamentul (UE) nr. 575/2013 fiind treptat completat și modificat în elementele sale neesențiale prin adoptarea unor standarde tehnice de reglementare și a unor acte delegate, în acest caz cu privire la indicatorul efectului de levier (3), cerințelor de raportare în scopuri de supraveghere, stabilite în Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 680/2014 al Comisiei, ar trebui să li se aducă modificări corespunzătoare pentru a se asigura concordanța dintre legislația modificată și informațiile relevante pentru supraveghere pe care trebuie să le furnizeze instituțiile.

(2) Pentru a se asigura o aplicare corectă a cerințelor stabilite în Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 680/2014, ar trebui oferite detalii suplimentare cu privire la raportarea indicatorului efectului de levier în scopuri de supraveghere. Din motive de claritate juridică este indicat, prin urmare, ca mai multe formulare de raportare și instrucțiunile de raportare să fie înlocuite.

(3) Autoritatea Bancară Europeană a organizat consultări publice deschise, a analizat costurile și beneficiile potențiale aferente și a solicitat avizul Grupului părților interesate din domeniul bancar, instituit în conformitate cu articolul 37 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 (4).

(4) Instituțiile ar trebui să dispună de timp suficient pentru a-și adapta procedurile de raportare interne și procesele informatice la cerințele de raportare revizuite în ceea ce privește indicatorul efectului de levier. Prin urmare, prima dată de aplicare ar trebui să fie amânată pentru prima dată de referință de raportare care survine după scurgerea a 6 luni de la data publicării prezentului regulament de punere în aplicare în Jurnalul Oficial,

Articolul 1

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 680/2014 se modifică după cum urmează: 1. La articolul 14, alineatele (2)-(5) se înlocuiesc cu următorul text: „(2) Raportarea datelor se bazează pe metodologia utilizată pentru calcularea indicatorului efectului de levier ca indicator al efectului de levier la sfârșitul trimestrului. (3) Instituțiile au obligația de a raporta informațiile menționate în partea II punctul 14 din anexa XI în următoarea perioadă de raportare atunci când este îndeplinită oricare dintre următoarele condiții: (a) cota instrumentelor financiare derivate, menționată în partea II punctul 7 din anexa XI, depășește 1,5 %; (b) cota instrumentelor financiare derivate, menționată în partea II punctul 7 din anexa XI, depășește 2,0 %. Se aplică criteriile de intrare prevăzute la articolul 4, cu excepția cazului menționat la litera (b) de la primul paragraf al prezentului alineat, caz în care instituțiile încep raportarea informațiilor de la următoarea dată de referință de raportare dacă au depășit pragul aplicabil relevant cu ocazia unei singure date de referință de raportare. (4) Instituțiile în cazul cărora valoarea noțională totală a instrumentelor financiare derivate, astfel cum este definită în partea II punctul 9 din anexa XI, depășește 10 miliarde EUR raportează informațiile menționate în partea II punctul 14 din anexa XI indiferent dacă cota lor de instrumente financiare derivate îndeplinește sau nu condițiile menționate la alineatul (3). Criteriile de intrare prevăzute la articolul 4 nu se aplică. Instituțiile încep să raporteze informațiile de la următoarea dată de referință de raportare dacă au depășit pragul aplicabil relevant cu ocazia unei singure date de referință de raportare. (5) Instituțiile au obligația de a raporta informațiile menționate în partea II punctul 15 din anexa XI în următoarea perioadă de raportare atunci când este îndeplinită oricare dintre următoarele condiții: (a) volumul instrumentelor financiare derivate de credit, menționat în partea II punctul 10 din anexa XI, depășește 300 de milioane EUR. (b) volumul instrumentelor financiare derivate de credit, menționat în partea II punctul 10 din anexa XI, depășește 500 de milioane EUR. Se aplică criteriile de intrare prevăzute la articolul 4, cu excepția cazului menționat la litera (b), caz în care instituțiile încep raportarea informațiilor de la următoarea dată de referință de raportare dacă au depășit pragul aplicabil relevant cu ocazia unei singure date de referință de raportare.” 2. La articolul 14 se elimină alineatul (6). 3. Anexa X la Regulamentul (UE) nr. 680/2014 se înlocuiește cu textul din anexa I la prezentul regulament. 4. Anexa XI la Regulamentul (UE) nr. 680/2014 se înlocuiește cu textul din anexa II la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Se aplică de la prima dată de referință de raportare care survine după scurgerea a șase luni de la data publicării prezentului regulament de punere în aplicare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.