Articolul text
Text integral
RECOMANDAREA (UE) 2016/213 A CONSILIULUI
din 12 februarie 2016
privind descărcarea de gestiune care urmează să fie acordată Comisiei referitor la executarea operațiunilor Fondului european de dezvoltare (Al unsprezecelea FED) pentru exercițiul financiar 2014
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Acordul de parteneriat între membrii grupului statelor din Africa, Caraibe și Pacific, pe de o parte, și Comunitatea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de altă parte, semnat la Cotonou la 23 iunie 2000 (1), astfel cum a fost modificat ultima dată,
având în vedere Acordul intern dintre reprezentanții guvernelor statelor membre ale Uniunii Europene, reuniți în cadrul Consiliului, privind finanțarea ajutoarelor din partea Uniunii Europene în baza cadrului financiar multianual pentru perioada 2014-2020 în conformitate cu Acordul de parteneriat ACP-CE și privind alocarea de asistență financiară pentru țările și teritoriile de peste mări cărora li se aplică dispozițiile părții a patra din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (2) (denumit în continuare „acordul intern”), care instituie, printre altele, cel de Al unsprezecelea fond european de dezvoltare (Al unsprezecelea FED), în special articolul 11 alineatul (7),
având în vedere Regulamentul (UE) 2015/323 al Consiliului din 2 martie 2015 privind regulamentul financiar aplicabil celui de al unsprezecelea Fond european de dezvoltare (3), în special articolele 43-45,
după consultarea contului de venituri și cheltuieli și a bilanțului referitoare la operațiunile celui de Al unsprezecelea FED, astfel cum se prezintă la data de 31 decembrie 2014, precum și a Raportului anual al Curții de Conturi referitor la activitățile finanțate de Al optulea, Al nouălea, Al zecelea și Al unsprezecelea fond european de dezvoltare (FED) privind exercițiul financiar 2014, însoțit de răspunsurile Comisiei conținute în raportul anual menționat (4),
întrucât:
RECOMANDĂ Parlamentului European să acorde Comisiei descărcarea de gestiune cu privire la executarea operațiunilor celui de Al unsprezecelea FED pentru exercițiul financiar 2014.
Adoptată la Bruxelles, 12 februarie 2016.
Pentru Consiliu
Președintele
J.R.V.A. DIJSSELBLOEM
(1) JO L 317, 15.12.2000, p. 3.
(2) JO L 210, 6.8.2013, p. 1.
(3) JO L 58, 3.3.2015, p. 17.
(4) JO C 373, 10.11.2015, p. 289.