Recitale
(1) La 15 iunie 2009, Consiliul a autorizat Comisia să deschidă negocieri cu Republica Moldova în vederea încheierii unui nou acord între Uniune și Republica Moldova care să înlocuiască Acordul de parteneriat și cooperare (2).
(2) Respectivele negocieri s-au încheiat cu succes și Acordul de asociere între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Moldova, pe de altă parte, („acordul”) a fost parafat la 29 noiembrie 2013.
(3) În conformitate cu Decizia 2014/492/UE a Consiliului (3), acordul a fost semnat la 27 iunie 2014, cu condiția încheierii sale la o dată ulterioară.
(4) În temeiul articolului 218 alineatul (7) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, este necesar ca Consiliul să autorizeze Comisia să aprobe modificările aduse acordului, care urmează să fie adoptate de Comitetul de asociere reunit în configurația comerț, astfel cum se prevede la articolului 438 alineatul (4) din acord, astfel cum sunt propuse de Subcomitetul pentru indicații geografice în temeiul articolului 306 din acord.
(5) Este necesar să se definească procedurile relevante pentru protejarea indicațiilor geografice cărora li se acordă protecție în temeiul acordului.
(6) Acordul nu ar trebui interpretat drept un acord care conferă drepturi sau impune obligații care pot fi invocate direct în fața instanțelor judecătorești ale Uniunii sau ale statelor membre.
(7) Acordul ar trebui aprobat,