Recitale
(1) La 15 iunie 2009, Consiliul a autorizat Comisia să deschidă negocieri cu Republica Moldova în vederea încheierii unui nou acord între Uniune și Republica Moldova care să înlocuiască acordul de parteneriat și cooperare (1).
(2) Ținând seama de relațiile istorice apropiate dintre cele două părți și de legăturile tot mai strânse dintre acestea, precum și de dorința lor de a-și consolida și lărgi relațiile într-un mod ambițios și inovator, negocierile privind Acordul de asociere între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Moldova, pe de altă parte („acordul”) au fost finalizate cu succes prin parafarea acordului la 29 noiembrie 2013.
(3) Acordul ar trebui să fie semnat în numele Uniunii și să se aplice parțial, înainte de a intra în vigoare, cu titlu provizoriu, în conformitate cu articolul 464 din acord, până la finalizarea procedurilor necesare pentru încheierea sa.
(4) Aplicarea cu titlu provizoriu a unor părți din acord nu aduce atingere repartizării competențelor între Uniune și statele sale membre în conformitate cu tratatele.
(5) În temeiul articolului 218 alineatul (7) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, este necesar ca Consiliul să autorizeze Comisia să aprobe modificările aduse acordului, care urmează să fie adoptate de Comitetul de asociere reunit în configurația comerț, astfel cum este prevăzută la articolul 438 alineatul (4) din acord, astfel cum sunt propuse de Subcomitetul pentru indicații geografice în temeiul articolului 306 din acord.
(6) Este necesar să se prevadă procedurile relevante pentru protejarea indicațiilor geografice cărora li se acordă protecție în temeiul acordului.
(7) Acordul nu ar trebui interpretat drept un acord care conferă drepturi sau impune obligații care pot fi invocate direct în fața instanțelor judecătorești ale Uniunii sau ale statelor membre,