Recitale
(1) Acordul dintre Comunitatea Europeană și Federația Rusă privind readmisia (1) din 25 mai 2006 (denumit în continuare „acordul privind readmisia”) a intrat în vigoare la 1 iunie 2007.
(2) Articolul 19 din acordul privind readmisia instituie Comitetul mixt privind readmisia cu atribuții specificate în acesta.
(3) În temeiul articolului 19 alineatul (1) litera (b) din acordul privind readmisia, Comitetul mixt privind readmisia are sarcina de a decide cu privire la modalitățile necesare pentru o aplicare uniformă a acordului privind readmisia.
(4) Audierea este unul dintre elementele din procedura de readmisie prevăzute în acordul privind readmisia. În conformitate cu articolul 9 alineatul (4) din acordul privind readmisia, audierea urmează să fie organizată în cazul în care partea solicitantă nu poate atașa la cererea de readmisie niciunul dintre documentele enumerate în anexele 2 și 3 la acordul privind readmisia.
(5) O primă recomandare privind cererile de readmisie care necesită organizarea de audieri a fost adoptată de Comitetul mixt privind readmisia la 2 iunie 2009. Această recomandare ar trebui să fie clarificată printr-o a doua recomandare, care să furnizeze orientări pentru situațiile în care termenul pentru organizarea audierii nu poate fi respectat și audierea trebuie reprogramată.
(6) Prin urmare, este oportun să se stabilească care este poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în ceea ce privește recomandarea privind cererile de readmisie ce necesită organizarea de audieri.
(7) Regatului Unit îi revin obligații în temeiul acordului privind readmisia și, prin urmare, participă la adoptarea prezentei decizii.
(8) Irlandei îi revin obligații în temeiul acordului privind readmisia și, prin urmare, participă la adoptarea prezentei decizii.
(9) Danemarcei nu îi revin obligații în temeiul acordului privind readmisia, acesta nu aplică și prin urmare nu participă la adoptarea prezentei decizii,
(1) Audierea este unul dintre elementele din procedura de readmisie prevăzute în acordul privind readmisia și, în conformitate cu articolul 9 alineatul (4), ar trebui să fie organizată în cazul în care partea solicitantă nu poate atașa la cererea de readmisie niciunul dintre documentele enumerate în anexele 2 și 3 la acordul privind readmisia.
(2) Recomandarea nr. 1 a Comitetului mixt privind readmisia în ceea ce privește cererile de readmisie care necesită organizarea de audieri a fost adoptată la 2 iunie 2009 de către Comitet (denumită în continuare „Recomandarea nr. 1”).
(3) În conformitate cu articolul 20 alineatul (1) litera (f) din acordul privind readmisia, modalitățile specifice privind termenele de gestionare a cererilor de readmisie pot face obiectul unor protocoale bilaterale de punere în aplicare,