Recitale
(1) Cultivarea porumbului modificat genetic MON 810 a fost autorizată inițial în temeiul Directivei 90/220/CEE a Consiliului (2) prin Decizia 98/294/CE a Comisiei (3). La 3 august 1998, Franța a acordat Monsanto Europe SA (denumită în continuare „Monsanto”) aprobarea pentru introducerea pe piață a produselor din porumb MON 810.
(2) În iulie 2004, Monsanto a notificat semințele de porumb MON 810 pentru cultivare ca „produse existente” în temeiul dispozițiilor tranzitorii prevăzute la articolul 20 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 1829/2003 al Parlamentului European și al Consiliului (4). În consecință, ele pot continua să fie introduse pe piață în conformitate cu regimul „produselor existente” în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1829/2003.
(3) În aprilie 2007, Monsanto a depus o cerere de reînnoire a autorizației de cultivare a porumbului MON 810 în conformitate cu articolul 23 din Regulamentul (CE) nr. 1829/2003. În conformitate cu articolul 23 alineatul (4) din regulamentul menționat, perioada de autorizare se prelungește automat până la luarea unei decizii privind reînnoirea sa.
(4) Directiva (UE) 2015/412 a Parlamentului European și a Consiliului (5) introduce posibilitatea unui stat membru de a solicita modificarea domeniului geografic de aplicare al unei autorizații de cultivare acordate, astfel încât întreg teritoriul respectivului stat membru sau o parte din acesta să fie exclusă de la cultivare. Astfel de cereri trebuie prezentate între 2 aprilie 2015 și 3 octombrie 2015.
(5) Nouăsprezece state membre au solicitat, în conformitate cu articolul 26c din Directiva 2001/18/CE, interzicerea cultivării porumbului MON 810 pe întreg teritoriul lor sau pe o parte din acesta. Aceste cereri au fost primite de Comisie înainte de 3 octombrie 2015: la 3 iulie 2015 din partea Letoniei; la 27 iulie 2015 din partea Greciei; la 15 septembrie 2015 din partea Franței; la 17 septembrie 2015 din partea Croației; la 18 septembrie 2015 din partea Austriei; la 21 septembrie 2015 din partea Ungariei; la 23 septembrie 2015 din partea Țărilor de Jos și a Belgiei; la 24 septembrie 2015 din partea Poloniei; la 25 septembrie 2015 din partea Lituaniei și a Regatului Unit; la 30 septembrie 2015 din partea Bulgariei, Germaniei și Ciprului; la 1 octombrie 2015 din partea Danemarcei și a Italiei; și la 2 octombrie 2015 din partea Luxemburgului, Maltei și Sloveniei.
(6) Toate cererile primite de Comisie vizează întregul teritoriu al statelor membre în cauză, cu excepția Belgiei, care a transmis o cerere care vizează numai teritoriul Valoniei, și a Regatului Unit, care a transmis o cerere care vizează numai teritoriul Irlandei de Nord, al Scoției și al Țării Galilor. Cererea Germaniei nu include cultivarea în scopuri de cercetare.
(7) Comisia a prezentat Monsanto toate cererile statelor membre menționate. Monsanto nu s-a opus acestor cereri în termenul de treizeci de zile acordat prin articolul 26c alineatul (3) din Directiva 2001/18/CE și, prin urmare, nu a confirmat domeniul geografic de aplicare al autorizației de cultivare a porumbului MON 810. În conformitate cu articolul 26c alineatul (3) din directiva menționată, domeniul geografic de aplicare al autorizației acordate pentru semințele de porumb MON 810 pentru cultivare ar trebui, prin urmare, să fie ajustat în conformitate cu cererile statelor membre în cauză, fără aplicarea procedurii menționate la articolul 35 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1829/2003.
(8) Prezenta decizie nu aduce atingere deciziilor care urmează să fie luate privind reînnoirea autorizației în conformitate cu articolul 23 din Regulamentul (CE) nr. 1829/2003.
(9) Toate informațiile relevante privind autorizarea porumbului MON 810 ar trebui să fie introduse în registrul comunitar al produselor alimentare și furajelor modificate genetic, astfel cum se prevede în Regulamentul (CE) nr. 1829/2003, iar statele membre vor fi informate cu privire la această decizie,