Recitale
(1) Producătorul Toyota Motor Europe NV/SA („solicitantul”) a depus, la 15 aprilie 2015, o cerere de aprobare a unui sistem eficient de iluminat exterior cu diode luminescente (LED-uri) ca tehnologie inovatoare. În conformitate cu articolul 4 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 725/2011 al Comisiei (2), s-a verificat dacă cererea este completă. Comisia a constatat că anumite informații relevante lipseau din cererea inițială și a cerut solicitantului să completeze cererea. La 26 mai 2015, solicitantul a furnizat informațiile cerute. Cererea a fost considerată completă, iar perioada de care a dispus Comisia pentru evaluarea acesteia a început în ziua următoare datei primirii oficiale a informațiilor complete, respectiv la 27 mai 2015.
(2) Cererea a fost evaluată în conformitate cu articolul 12 din Regulamentul (CE) nr. 443/2009, cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 725/2011 și cu Orientările tehnice pentru elaborarea cererilor de aprobare a tehnologiilor inovatoare în temeiul Regulamentului (CE) nr. 443/2009 („Orientările tehnice”, versiunea din februarie 2013) (3).
(3) Cererea se referă la un sistem eficient de iluminat exterior, care include luminile de întâlnire, luminile de drum, lămpile de poziție față, lămpile de ceață față, lămpile de ceață spate, lămpile indicatoare de direcție față, lămpile indicatoare de direcție spate, lămpile de iluminare a plăcuței de înmatriculare și lămpile de mers înapoi, prevăzute cu LED-uri.
(4) Comisia constată că informațiile furnizate în cerere demonstrează că au fost îndeplinite condițiile și criteriile menționate la articolul 12 din Regulamentul (CE) nr. 443/2009 și la articolele 2 și 4 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 725/2011.
(5) Solicitantul a demonstrat că numărul de autoturisme care au utilizat LED-uri la luminile de întâlnire, luminile de drum, lămpile de poziție față, lămpile de ceață față, lămpile de ceață spate, lămpile indicatoare de direcție față, lămpile indicatoare de direcție spate, lămpile de iluminare a plăcuței de înmatriculare și lămpile de mers înapoi nu a depășit 3 % din numărul de autoturisme noi înmatriculate în anul de referință 2009. În sprijinul acestei demonstrații, solicitantul a făcut trimitere la Orientările tehnice, care conțin rezumatul raportului privind inițiativa Light Sight Safety a CLEPA. Solicitantul a utilizat funcții predefinite și date medii, în conformitate cu abordarea simplificată descrisă în Orientările tehnice (versiunea din februarie 2013).
(6) Solicitantul a utilizat, în conformitate cu abordarea simplificată descrisă în Orientările tehnice, iluminarea cu halogen ca tehnologie de bază pentru a demonstra capacitatea de reducere a emisiilor de CO2 a sistemului eficient de iluminat exterior care utilizează LED-uri la luminile de întâlnire, luminile de drum, lămpile de poziție față, lămpile de ceață față, lămpile de ceață spate, lămpile indicatoare de direcție față, lămpile indicatoare de direcție spate, lămpile de iluminare a plăcuței de înmatriculare și lămpile de mers înapoi.
(7) Solicitantul a furnizat o metodologie de testare a reducerii emisiilor de CO2, care include formule coerente cu cele indicate în Orientările tehnice pentru abordarea simplificată a funcțiilor de iluminare. Comisia consideră că metodologia de testare va furniza rezultate verificabile, repetabile și comparabile și că această metodologie poate demonstra, în mod realist și pe baza unor date statistice fiabile, beneficiile tehnologiei inovatoare în materie de reducere a emisiilor de CO2, în conformitate cu articolul 6 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 725/2011.
(8) În acest context, Comisia consideră că solicitantul a demonstrat în mod satisfăcător că reducerea emisiilor obținută datorită sistemului eficient de iluminat exterior, care include luminile de întâlnire, luminile de drum, lămpile de poziție față, lămpile de ceață față, lămpile de ceață spate și lămpile de iluminare a plăcuței de înmatriculare, este de cel puțin 1 g CO2/km. Prin urmare, ar trebui să se concluzioneze, de asemenea, că un sistem eficient de iluminat exterior care include nu numai aceste lămpi, ci și lămpile indicatoare de direcție față, lămpile indicatoare de direcție spate și lămpile de mers înapoi, prevăzute cu LED-uri, sau o altă combinație adecvată a acestor lămpi, ar putea realiza o reducere a emisiilor de CO2 cu cel puțin 1g CO2/km.
(9) Având în vedere că activarea iluminatului exterior nu este necesară pentru testul de omologare de tip în ceea ce privește emisiile de CO2, prevăzut de Regulamentul (CE) nr. 715/2007 al Parlamentului European și al Consiliului (4) și de Regulamentul (CE) nr. 692/2008 al Comisiei (5), Comisia consideră că funcțiile de iluminare respective nu intră sub incidența ciclului de încercare standard.
(10) Activarea funcțiilor de iluminare în cauză este obligatorie pentru utilizarea vehiculului în condiții de siguranță și, în consecință, nu depinde de conducătorul auto. Având în vedere cele de mai sus, Comisia consideră că reducerea emisiilor de CO2 obținută prin utilizarea tehnologiei inovatoare trebuie atribuită producătorului.
(11) Comisia constată că raportul de verificare a fost elaborat de Agenția de Certificare a Vehiculelor (ACV), care este un organism independent și certificat, și că acesta susține concluziile prezentate în cerere.
(12) În acest context, Comisia consideră că nu trebuie ridicate obiecții în ceea ce privește aprobarea tehnologiei inovatoare respective.
(13) Orice producător care dorește să beneficieze de o reducere a mediei emisiilor sale specifice de CO2 pentru a-și îndeplini obiectivul privind emisiile specifice cu ajutorul reducerii emisiilor de CO2 obținute prin utilizarea tehnologiei inovatoare aprobate prin prezenta decizie, trebuie, în conformitate cu articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 725/2011, să menționeze prezenta decizie în cererea sa de acordare a unui certificat de omologare CE de tip pentru vehiculele respective.
(14) Pentru stabilirea codului general de ecoinovație care trebuie utilizat în documentația relevantă de omologare de tip în conformitate cu anexele I, VIII și IX la Directiva 2007/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului (6), trebuie să se precizeze codul individual care trebuie utilizat pentru tehnologia inovatoare aprobată prin prezenta decizie de punere în aplicare,