Începe proba gratuită

Regulament 2015/2077 · CELEX 32015R2077

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2077 al Comisiei din 18 noiembrie 2015 privind deschiderea și modul de gestionare a contingentelor tarifare de import ale Uniunii pentru ouăle, produsele din ouă și albuminele originare din Ucraina

Data act
18.11.2015
Intrare in vigoare
22.11.2015
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2015_302_R_0006
Status
Inactiv
cotă tarifară import (UE) licență de import ouă produs original produse din ouă produse proteice Ucraina

Recitale

(1) Prin Decizia 2014/668/UE a Consiliului (3), Consiliul a autorizat semnarea, în numele Uniunii Europene, și aplicarea cu titlu provizoriu a Acordului de asociere între Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Ucraina, pe de altă parte (denumit în continuare „acordul”). Acordul prevede eliminarea taxelor vamale la importul de mărfuri originare din Ucraina în conformitate cu anexa I-A la capitolul I din acord. Apendicele la anexa I-A prevede contingente tarifare de import pentru ouă, produse din ouă și albumine.

(2) Până la intrarea în vigoare a acordului, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 374/2014 al Parlamentului European și al Consiliului (4), contingentele tarifare de import pentru ouă, produse din ouă și albumine pentru 2014 și 2015 au fost deschise și gestionate în conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 412/2014 al Comisiei (5).

(3) Acordul se aplică în mod provizoriu începând cu 1 ianuarie 2016. Prin urmare, este necesar să se deschidă perioade de aplicare a contingentelor tarifare anuale de import începând de la 1 ianuarie 2016. Pentru a acorda importanța cuvenită cerințelor de aprovizionare de pe piețele existente emergente de producție, prelucrare și consum de carne de pasăre din Uniune, din punctul de vedere al competitivității, siguranței și continuității aprovizionării și al necesității de a menține echilibrul acestor piețe, este oportun ca aceste contingente să fie gestionate de către Comisie în conformitate cu articolul 184 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 și cu articolul 14 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 510/2014.

(4) Respectivele contingente tarifare de import ar trebui gestionate prin intermediul licențelor de import. În acest scop, ar trebui să se aplice Regulamentul (CE) nr. 1301/2006 al Comisiei (6), fără a aduce atingere condițiilor suplimentare prevăzute de prezentul regulament.

(5) Regulamentul (CE) nr. 376/2008 al Comisiei (7) stabilește norme comune și detaliate pentru aplicarea sistemului de licențe de import și export și de certificate de fixare în avans pentru produsele agricole. Regulamentul respectiv ar trebui să se aplice licențelor de import eliberate în conformitate cu prezentul regulament, sub rezerva unor derogări, după caz.

(6) Pentru a asigura o gestionare corespunzătoare a contingentelor tarifare, garanția legată de licențele de import ar trebui constituită în momentul depunerii unei cereri de licență.

(7) Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1001/2013 al Comisiei (8) a înlocuit unele coduri NC din anexa I la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului (9) cu noi coduri NC care sunt în prezent diferite de cele menționate în apendicele la anexa I-A la capitolul I din acord. Prin urmare, noile coduri NC ar trebui să se reflecte în anexa I la prezentul regulament.

(8) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru organizarea comună a piețelor agricole,

Articolul 1

Deschiderea și gestionarea contingentelor tarifare

(1) Prezentul regulament deschide și gestionează, începând cu anul 2016, contingentele tarifare anuale de import pentru produsele din sectorul ouălor și al albuminei indicate în anexa I, pentru perioada de la 1 ianuarie până la 31 decembrie. (2) Cantitatea de produse care beneficiază de contingentele menționate la alineatul (1), rata aplicabilă a taxei vamale și numerele de ordine sunt cele stabilite în anexa I. (3) Contingentele tarifare de import menționate la alineatul (1) se gestionează prin utilizarea licențelor de import. (4) Se aplică dispozițiile Regulamentelor (CE) nr. 1301/2006 și (CE) nr. 376/2008, cu excepția cazului în care prezentul regulament prevede dispoziții contrare. (5) În sensul prezentului regulament, greutatea produselor din ouă se transformă în echivalent ouă în coajă în conformitate cu ratele standard de rentabilitate stabilite în anexa 69 la Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 al Comisiei (10). (6) În sensul prezentului regulament, greutatea albuminelor din lapte se convertesc în echivalent ouă în coajă în conformitate cu ratele standard de rentabilitate de 7,00 pentru albuminele din lapte uscate (cod NC 3502 20 91 ) și de 53,00 pentru alte albumine din lapte (cod NC 3502 20 99 ), folosind principiile de conversie stabilite în anexa 69 la Regulamentul (CEE) nr. 2454/93.

Articolul 2

Perioadele de aplicare a contingentelor tarifare de import

Cantitatea de produse stabilită pentru contingentul tarifar anual de import pentru fiecare număr de ordine prevăzut în anexa I se împarte în patru subperioade, după cum urmează: (a) 25 % de la 1 ianuarie la 31 martie; (b) 25 % de la 1 aprilie la 30 iunie; (c) 25 % de la 1 iulie la 30 septembrie; (d) 25 % de la 1 octombrie până la 31 decembrie.

Articolul 3

Cereri de licențe de import și licențe de import

(1) Punerea în liberă circulație a cantităților acordate în cadrul contingentelor tarifare de import menționate la articolul 1 alineatul (1) este condiționată de prezentarea unei licențe de import. (2) În momentul depunerii unei cereri de licență de import, operatorul depune o garanție de 20 EUR per 100 de kilograme. (3) Cererile de licențe de import menționează un singur număr de ordine. Ele pot viza mai multe produse având coduri NC diferite. În acest caz, toate codurile NC și descrierile acestora sunt înscrise la rubricile 15 și 16 din cererea de licență de import, respectiv din licență. În cazul contingentului tarifar 09.4275 prevăzut în anexa I, cantitatea totală se convertește în echivalent ouă în coajă. (4) Cererile de licențe de import și licențele conțin următoarele mențiuni: (a) la rubrica 8, numele „Ucraina” drept țară de origine și rubrica „da” marcată cu o cruce; (b) la rubrica 20, una dintre mențiunile din anexa II. (5) Fiecare licență menționează cantitatea pentru fiecare cod NC. (6) Cererile de licențe de import se depun în cursul primelor șapte zile ale lunii anterioare fiecărei subperioade menționate la articolul 2. (7) Cererile de licențe de import se depun pentru o cantitate minimă de o tonă și pentru maximum 10 % din cantitatea disponibilă pentru contingentul respectiv în subperioada contingentară respectivă. (8) Statele membre comunică Comisiei, cel târziu în a 14-a zi a lunii în care sunt depuse cererile, cantitățile totale, inclusiv notificările cu mențiunea „zero”, cuprinse în toate cererile, exprimate în greutatea în kilograme a echivalentului ouălor în coajă în cazul contingentului tarifar 09.4275 prevăzut în anexa I și în greutatea în kilograme a produsului în cazul contingentului tarifar 09.4276, cu defalcare în funcție de numărul de ordine. (9) Licențele de import se eliberează începând cu a 23-a zi a lunii în care sunt depuse cererile și până cel târziu în ultima zi a lunii respective. (10) Comisia stabilește, după caz, cantitățile pentru care nu s-au prezentat cereri și care se adaugă automat cantității stabilite pentru următoarea subperioadă contingentară.

Articolul 4

Valabilitatea licențelor de import

Prin derogare de la articolul 22 din Regulamentul (CE) nr. 376/2008, valabilitatea licențelor de import este de 150 de zile începând cu prima zi a subperioadei pentru care au fost eliberate. Totuși, termenul de valabilitate a licențelor de import expiră cel târziu la data de 31 decembrie a fiecărei perioade de aplicare a contingentului tarifar de import.

Articolul 5

Notificarea Comisiei

(1) Prin derogare de la articolul 11 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 1301/2006, statele membre comunică Comisiei, cel târziu în cea de a 10-a zi a lunii care urmează după luna de aplicare, cantitățile, inclusiv notificările cu mențiunea „zero”, care fac obiectul licențelor pe care le-au eliberat. (2) Prin derogare de la articolul 11 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 1301/2006, statele membre notifică Comisiei cantitățile, inclusiv notificările cu mențiunea „zero”, care fac obiectul licențelor de import neutilizate sau parțial utilizate și care corespund diferenței dintre cantitățile înscrise pe versoul licențelor de import și cantitățile pentru care au fost eliberate licențele: (a) împreună cu notificările menționate la articolul 3 alineatul (8) din prezentul regulament referitoare la cererile depuse pentru ultima subperioadă a perioadei contingentare; (b) până cel târziu la 30 aprilie după încheierea fiecărei perioade de aplicare a contingentului tarifar de import, pentru cantitățile care nu au fost notificate în momentul primei notificări prevăzute la litera (a). (3) Până cel târziu la 30 aprilie după încheierea fiecărei perioade de aplicare a contingentului tarifar de import, statele membre comunică Comisiei cantitățile de produse care au fost puse efectiv în liberă circulație în cursul perioadei respective de aplicare a contingentului tarifar de import. (4) În cazul notificărilor menționate la alineatele (1)-(3), cantitatea se exprimă în greutatea în kilograme a echivalentului ouălor în coajă în cazul contingentului tarifar 09.4275 prevăzut în anexa I și în greutatea în kilograme a produsului în cazul contingentului tarifar 09.4276, cu defalcare în funcție de numărul de ordine.

Articolul 6

Intrare în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.