Recitale
(1) Regulamentul (UE) nr. 374/2014 al Parlamentului European și al Consiliului (2) prevede regimuri preferențiale pentru 2014 în ceea ce privește taxele vamale pentru importurile de anumite produse originare din Ucraina. În conformitate cu articolul 3 din regulamentul menționat, produsele agricole enumerate în anexa III la regulament trebuie admise la import în Uniune, în limitele contingentelor tarifare, în conformitate cu anexa respectivă. Contingentele tarifare prevăzute în anexa III la Regulamentul (UE) nr. 374/2014 sunt gestionate de Comisie conform articolului 184 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013.
(2) Respectivele contingente tarifare de import ar trebui gestionate prin intermediul licențelor de import. În acest scop, ar trebui să se aplice Regulamentul (CE) nr. 1301/2006 al Comisiei (3), fără a aduce atingere condițiilor suplimentare prevăzute de prezentul regulament.
(3) Regulamentul (CE) nr. 376/2008 al Comisiei (4) ar trebui să se aplice licențelor de import eliberate în conformitate cu prezentul regulament, sub rezerva unor derogări, după caz.
(4) Pentru a asigura o gestionare corespunzătoare a contingentelor tarifare, garanția legată de licențele de import ar trebui constituită în momentul depunerii unei cereri de licență.
(5) Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1001/2013 al Comisiei (5) a înlocuit unele coduri NC din anexa I la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului (6) cu noi coduri NC care sunt diferite de cele la care se face trimitere în Regulamentul (UE) nr. 374/2014. Prin urmare, noile coduri NC ar trebui să se reflecte în anexa I la prezentul regulament.
(6) Întrucât contingentele tarifare menționate în anexa III la Regulamentul (UE) nr. 374/2014 sunt deschise numai până la 31 octombrie 2014, prezentul regulament ar trebui să intre în vigoare cât mai curând posibil.
(7) Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului de gestionare a organizării comune a piețelor agricole,