Recitale
(1) Regulamentul delegat (UE) nr. 1062/2014 al Comisiei (2) stabilește o listă a substanțelor active existente care urmează să fie evaluate în vederea unei eventuale aprobări pentru utilizarea în produse biocide. Lista respectivă include sorbatul de potasiu.
(2) Sorbatul de potasiu a fost evaluat în conformitate cu articolul 16 alineatul (2) din Directiva 98/8/CE a Parlamentului European și a Consiliului (3) în vederea utilizării în tipul de produs 8, conservanți pentru lemn, astfel cum a fost definit în anexa V la directiva menționată, care corespunde tipului de produs 8, astfel cum a fost definit în anexa V la Regulamentul (UE) nr. 528/2012.
(3) Germania a fost desemnată autoritate competentă responsabilă de evaluare și, la 10 octombrie 2010, a transmis Comisiei raportul de evaluare însoțit de recomandările sale, în conformitate cu articolul 14 alineatele (4) și (6) din Regulamentul (CE) nr. 1451/2007 al Comisiei (4).
(4) În conformitate cu articolul 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul delegat (UE) nr. 1062/2014, avizul Agenției Europene pentru Produse Chimice a fost formulat la 4 decembrie 2014 de către Comitetul pentru produse biocide, ținând seama de concluziile autorității competente responsabile de evaluare.
(5) Conform acestui aviz, produsele biocide care sunt utilizate pentru tipul de produs 8 și care conțin sorbat de potasiu pot îndeplini cerințele prevăzute la articolul 5 din Directiva 98/8/CE, dacă sunt respectate anumite condiții referitoare la utilizarea substanței respective.
(6) Prin urmare, este adecvat să se aprobe utilizarea substanței sorbat de potasiu în produsele biocide pentru tipul de produs 8, sub rezerva îndeplinirii anumitor specificații și condiții.
(7) Ar trebui să se prevadă o perioadă de timp rezonabilă înainte de aprobarea unei substanțe active, pentru a permite părților interesate să se pregătească în vederea îndeplinirii noilor cerințe.
(8) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru produse biocide,