Recitale
(1) Articolul 464 alineatele (3) și (4) din Acordul de asociere între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Moldova, pe de altă parte (1) (denumit în continuare „acordul”) prevede aplicarea parțială și cu titlu provizoriu a acordului.
(2) Articolul 3 din Decizia 2014/492/UE a Consiliului (2) stabilește dispozițiile acordului care urmează să fie aplicate cu titlu provizoriu.
(3) Articolul 462 din acord prevede că aplicarea titlului V (Comerț și aspecte legate de comerț) din acord în legătură cu acele zone din Republica Moldova în care Guvernul Republicii Moldova nu exercită un control efectiv va începe de îndată ce Republica Moldova asigură punerea în aplicare și aplicarea deplină a titlului V pe întregul său teritoriu.
(4) Articolul 462 din acord prevede în plus adoptarea de către Consiliul de asociere a unei decizii cu privire la data la care punerea în aplicare și aplicarea deplină a titlului V din acord este asigurată pe întreg teritoriul Republicii Moldova.
(5) Republica Moldova a informat Comisia Europeană că poate asigura punerea în aplicare și aplicarea deplină a titlului V din acord pe întregul său teritoriu, cu începere de la 1 ianuarie 2016.
(6) Este necesar să se monitorizeze și să se reexamineze periodic aplicarea titlului V din acord pe întreg teritoriul Republicii Moldova.
(7) Propunerea urmărește să adopte o poziție a Uniunii în ceea ce privește punerea în aplicare a titlului V din acord pe întreg teritoriul Republicii Moldova,
(1) În conformitate cu articolul 464 din Acordul de asociere între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Moldova, pe de altă parte (acordul), anumite părți ale acestuia se aplică cu titlu provizoriu de la 1 septembrie 2014.
(2) Republica Moldova a informat Comisia Europeană că va putea asigura punerea în aplicare și respectarea aplicării depline a titlului V (Comerț și aspecte legate de comerț) din acord pe întregul său teritoriu, începând cu 1 ianuarie 2016.
(3) Este oportună reexaminarea în mod periodic de către Consiliul de asociere a aplicării titlului V (Comerț și aspecte legate de comerț) din acord pe întreg teritoriul Republicii Moldova.
(4) Este oportună monitorizarea de către Comitetul de asociere reunit în configurația comerț a aplicării titlului V (Comerț și aspecte legate de comerț) din acord pe întreg teritoriul Republicii Moldova și furnizarea de rapoarte periodice către Consiliul de asociere,