Recitale
(1) Decizia 2013/320/PESC a Consiliului (1) prevedea faptul că Uniunea urmărește promovarea păcii și a securității în Libia și în regiunea înconjurătoare prin sprijinirea unor măsuri menite să asigure eficiența securității fizice și a gestionării stocurilor de armament din arsenalele libiene de către instituțiile statului libian pentru reducerea riscurilor la adresa păcii și a securității de pe urma proliferării ilicite și a acumulării excesive de arme de calibru mic și armament ușor (SALW) și de muniție aferentă, inclusiv promovarea unui multilateralism eficient la nivel regional.
(2) Din cauza deteriorării situației politice și de securitate, cea mai mare parte a misiunilor diplomatice și a personalului internațional au fost nevoite să părăsească Libia în urma evenimentelor violente din vara anului 2014.
(3) Dialogul politic desfășurat sub conducerea Organizației Națiunilor Unite nu a condus încă la o soluționare politică între principalele facțiuni combatante.
(4) Nu este clar când situația din Libia se va îmbunătăți suficient de mult încât personalul internațional să poată funcționa din nou în condiții de siguranță în această țară.
(5) Prin urmare, Decizia 2013/320/PESC ar trebui să fie abrogată.
(6) Uniunea dorește să își reafirme angajamentul politic ferm de a sprijini autoritățile libiene responsabile în vederea reducerii riscurilor reprezentate de proliferarea ilicită și de acumularea excesivă de SALW și de muniție aferentă, de îndată ce condițiile din Libia vor permite aceasta,