Începe proba gratuită

Decizie 2015/1226 · CELEX 32015D1226

Decizia (UE) 2015/1226 a Comisiei din 23 iulie 2014 privind ajutorul de stat SA.33963 (2012/C) (ex 2012/NN) pus în aplicare de Franța în favoarea Camerei de Comerț și Industrie din Angoulême, a SNC-Lavalin, a Ryanair și a Airport Marketing Services [notificată cu numărul C(2014) 5080] (Numai textul în limba franceză este autentic)Text cu relevanță pentru SEE

Data act
23.07.2014
Intrare in vigoare
30.07.2015
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2015_201_R_0002
Status
In vigoare
aeroport ajutor de stat aviație civilă controlul ajutorului de stat Poitou-Charentes procedură privind încălcarea legislației comunitare (UE) publicitate taxă pentru folosirea infrastructurii

Articolul 1

(1) Plățile efectuate de departamentul Charente, de comunitatea intercomunală a orașului Angoulême și de comunitatea comunelor Braconne Charente în temeiul Convenției din 23 mai 2002 privind condițiile de finanțare a exploatării și dezvoltării aeroportului din Angoulême Brie Champniers, precum și de Sindicatul Mixt al Aeroporturilor din Charente în temeiul acordului de subcontractare a gestionării din 22 ianuarie 2009 și al angajamentului din 8 august 2011 către Camera de Comerț și Industrie din Angoulême și SNC-Lavalin constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE, acordat ilegal de către Franța, prin încălcarea articolului 108 alineatul (3) din TFUE. (2) Plățile către Ryanair și Airport Marketing Services efectuate de Sindicatul Mixt al Aeroporturilor din Charente în temeiul contractului de servicii aeroportuare și al contractului de servicii de marketing, încheiate la 8 februarie 2008, constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE, acordat ilegal de către Franța, prin încălcarea articolului 108 alineatul (3) din TFUE.

Articolul 2

(1) Plățile efectuate de departamentul Charente, de comunitatea intercomunală a orașului Angoulême și de comunitatea comunelor Braconne Charente în temeiul Convenției din 23 mai 2002 privind condițiile de finanțare a exploatării și dezvoltării aeroportului din Angoulême Brie Champniers, precum și de Sindicatul Mixt al Aeroporturilor din Charente în temeiul acordului de subcontractare a gestionării din 22 ianuarie 2009 către Camera de Comerț și Industrie din Angoulême constituie ajutor de stat compatibil cu piața internă în temeiul articolului 106 alineatul (2) din TFUE. (2) Plățile efectuate de Sindicatul Mixt al Aeroporturilor din Charente către SNC-Lavalin în temeiul angajamentului din 8 august 2011 sunt compatibile cu piața internă în temeiul articolului 106 alineatul (2) din TFUE, cu condiția ca Franța să demonstreze Comisiei că suma totală plătită pe toată durata contractului nu depășește ceea ce este necesar pentru acoperirea costurilor nete ocazionate de executarea doar a obligațiilor de serviciu public, cu excepția costurilor legate de dezvoltarea comercială a platformei, inclusiv o rată rezonabilă a rentabilității capitalului investit. (3) Franța transmite Comisiei, în termen de patru luni de la încetarea contractului încheiat în 2011 între Sindicatul Mixt al Aeroporturilor din Charente și SNC-Lavalin, un raport care demonstrează că valoarea compensației acordate pentru SNC-Lavalin, inclusiv o rată rezonabilă a rentabilității capitalului investit, este conformă, pe întreaga durată a contractului, cu articolul 5 din Decizia 2012/21/UE. (4) Ajutorul acordat în favoarea companiei Ryanair și a Airport Marketing Services de către Sindicatul Mixt al Aeroporturilor din Charente în temeiul contractului de servicii aeroportuare și al contractului de servicii de marketing, încheiate la 8 februarie 2008 cu Ryanair și cu Airport Marketing Services, este incompatibil cu piața internă.

Articolul 3

(1) Franța trebuie să recupereze ajutorul menționat la articolul 2 alineatul (4) de la beneficiari. Ryanair și Airport Marketing Services sunt obligate în solidar la rambursarea ajutorului. (2) Sumele care trebuie recuperate sunt purtătoare de dobândă începând de la data la care au fost puse la dispoziția beneficiarilor până la momentul recuperării lor efective. (3) Dobânda se calculează pe o bază compusă, în conformitate cu capitolul V din Regulamentul (CE) nr. 794/2004 și cu Regulamentul (CE) nr. 271/2008 al Comisiei (197) de modificare a Regulamentului (CE) nr. 794/2004. (4) Franța anulează toate plățile neefectuate ale ajutorului menționat la articolul 2 alineatul (4), începând de la data adoptării prezentei decizii.

Articolul 4

(1) Recuperarea ajutorului menționat la articolul 2 alineatul (4) este imediată și efectivă. (2) Franța asigură punerea în aplicare a prezentei decizii în termen de patru luni de la data notificării acesteia.

Articolul 5

(1) În termen de două luni de la notificarea prezentei decizii, Franța comunică Comisiei următoarele informații: (a) cuantumul ajutorului care trebuie recuperat în temeiul articolului 3; (b) o descriere detaliată a măsurilor deja adoptate și a celor planificate în vederea conformării cu prezenta decizie; (c) documentele care demonstrează că beneficiarii au fost somați să ramburseze ajutorul. (2) Franța informează Comisia cu privire la evoluția măsurilor naționale luate pentru punerea în aplicare a prezentei decizii până la recuperarea completă a ajutorului menționat la articolul 2 alineatul (4). Franța transmite imediat, la solicitarea Comisiei, informațiile privind măsurile care au fost deja adoptate și cele planificate în vederea conformării cu prezenta decizie. În plus, Franța furnizează informații detaliate privind cuantumul ajutorului și dobânzile recuperate deja de la beneficiari.

Articolul 6

Prezenta decizie se adresează Republicii Franceze.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.